Ungaria vrea să ajungă la un acord cu Comisia Europeană pentru deblocarea fondurilor până la finalul lunii august
Ungaria îşi propune să ajungă la un acord cu Comisia Europeană pentru a debloca fonduri europene de miliarde de euro până la finalul lunii august, a declarat marţi secretarul de stat ungar pentru afaceri europene, Janos Boka, potrivit Reuters.
Comisia Europeană amână aprobarea transferurilor către Budapesta pentru cele 5,8 miliarde de euro reprezentând granturi din fondul special de relansare al UE, din cauza îngrijorărilor vechi privind statul de drept.
Bruxellesul susţine că, în afară de pluralismul media şi de independenţa justiţiei, Ungaria are de asemenea o problemă cu corupţia şi există riscul ca inclusiv fondurile regulate de la UE din bugetul comunitar pe perioada 2021-2027 trimise Budapestei să fie cheltuite necorespunzător.
Prin urmare, CE a amânat semnarea aşa-numitului acord de parteneriat cu Ungaria, care detaliază modul în care ar urma să fie cheltuiţi banii europeni prin management comun UE-Ungaria în bugetul pentru 2021-2027, ceea ce înseamnă blocarea altor 21 de miliarde de euro.
Pentru a spori presiunea, executivul european şi-a folosit noile puteri pentru a investiga riscurile în legătură cu bugetul UE, mai exact aşa-numitul mecanism de condiţionalitate, în aprilie, luând măsuri împotriva Budapestei care ar putea oficializa suspendarea plăţilor UE.
În iunie, oficiali ungari de rang înalt au spus că sunt pregătiţi să obţină un acord cu Bruxellesul, iar Budapesta afirmă că de atunci s-au înregistrat progrese în negocieri.
"Negocierile cu Comisia au intrat într-o nouă fază. Obiectivul Ungariei este de a finaliza toate chestiunile restante în privinţa condiţionalităţilor bugetare până la sfârşitul lunii august", a declarat Janos Boka.
"Dacă reuşim să încheiem toate chestiunile restante în privinţa condiţionalităţilor bugetare, atunci ne aşteptăm, pe această bază, la o finalizare rapidă a negocierilor privind PRR (Planul de Relansare şi Rezilienţă) şi bugetul UE", a afirmat el.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a lansat 21 de rachete asupra Kievului după discuțiile cu emisarul lui Trump, afirmă Zelenski
Rusia a lansat 21 de rachete balistice asupra Kievului în trei valuri de atacuri în noaptea de miercuri spre joi, lovind și distrugând infrastructuri, clădiri rezidențiale și comerciale și ucigând cel puțin două persoane, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că loviturile de noaptea trecută constituie dovada că
#Ucraina atacă cu drone o companie militară din regiunea Moscovei
Ucraina a lansat noaptea trecută un atac masiv cu drone asupra unor obiective din Moscova, lovind între altele o companie aparținând Ministerului Apărării rus în orașul-satelit Serpuhovo, la aproape 100 de kilometri sud de capitala rusă, potrivit autorităților locale și media independente ruse și ucrainene, informează EFE. Ca
Ucraina deplânge 'servilismul și lingușirea' lui Witkoff față de Putin, considerat 'spirit umanitar' de emisarul american
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, l-a criticat joi pe mediatorul Casei Albe, Steve Witkoff, pentru că acesta, cu o zi în urmă, a lăudat 'spiritul umanitar' al președintelui rus Vladimir Putin, mulțumindu-i în același timp pentru eliberarea unui cetățean american capturat de armata rusă în Ucraina, informează EFE.
NATO își pune sistemul de achiziții la dispoziția Ucrainei (presă)
NATO va permite Ucrainei să achiziționeze armament, muniție și echipamente militare prin NSPA, agenția centralizată de achiziții a Alianței, scrie joi cotidianul Financial Times, preluat de Reuters. 'Acest lucru asigură Ucrainei capacitatea de a avea un cadru mai structurat pentru a valorifica o gamă largă de capacități pe care le oferim:
SUA și Israelul pregătesc o ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative americane din 3 noiembrie (media)
Statele Unite și Israelul pregătesc o nouă ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative de la jumătatea mandatului din SUA pe 3 noiembrie, după ce președintele american Donald Trump a amânat în octombrie un atac, când ambele armate își aveau forțele la alertă maximă, a raportat miercuri New York Times (NYT), relatează
Primarul Moscovei informează că 630 de drone au fost lansate spre regiune în timpul nopții
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a indicat că 630 de drone au fost lansate în noaptea de miercuri spre joi în direcția regiunii moscovite, făcând doi răniți, la câteva ore după negocierile ruso-americane pentru a pune capăt războiului cu Ucraina, relatează AFP. 'De la ora 20:30 pe 21 octombrie până la ora
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' în Eurasia
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' ca fiind principala cauză a instabilității în Eurasia, se arată într-un comunicat comun publicat în presa de stat chineză cu ocazia unei vizite a premierului chinez, Li Qiang, în Rusia, notează AFP. 'China sprijină Rusia în păstrarea securității,
Emiratele Arabe Unite propun o candidată pentru funcția de secretar general al ONU
Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat miercuri candidatura la postul de secretar general al ONU a Lanei Nusseibeh, un înalt oficial din cadrul Ministerului lor de Externe, în condițiile în care niciunul dintre candidații actuali nu întrunește un consens pentru a-i succeda lui Antonio Guterres, notează AFP. 'Sunt
Irlanda renunță la acordul ONU pentru a trimite soldați în străinătate
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP. Dail, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat pro
Musk, amenințător în fața perspectivei unor anchete parlamentare asupra lui în cazul victoriei democraților
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Cei scoate sabia, de sabie vor pieri', a scris pe contul său de X cel mai bogat om din lume,
Trump afirmă că sfârșitul războiului din #Ucraina nu a fost niciodată 'atât de aproape'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat din nou miercuri că sfârșitul războiului din Ucraina este aproape, mulțumind în același timp Rusiei pentru eliberarea lui Stephen Hubbard, un american deținut în această țară de patru ani, relatează AFP. 'Zilele trecute vorbeam cu Vladimir Putin despre soluționarea răzb
Rusia și #Ucraina, pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu americanii
Rusia și Ucraina s-au declarat miercuri dispuse să participe la negocieri trilaterale sub medierea Statelor Unite pentru a încerca să pună capăt războiului, după o întâlnire la Sankt Petersburg între emisarul american Steve Witkoff și președintele Vladimir Putin, comentează AFP. Witkoff s-a deplasat la Sankt Petersburg
Mii de site-uri, scoase din funcțiune după descoperirea unor vulnerabilități PHP cu ajutorul inteligenței artificiale
Mii de site-uri din Europa și din alte regiuni ale lumii au fost scoase temporar din funcțiune miercuri, după descoperirea a două vulnerabilități critice în PHP, un limbaj de programare utilizat pe scară largă pe internet. Breșele au fost identificate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar autoritățile au recomandat actualizarea urgentă a sistemelor sau deco
Washingtonul ordonă plecarea angajaților și a familiilor acestora de la ambasada americană din Riad
Departamentul de Stat al SUA a ordonat plecarea tuturor angajaților ambasadei americane la Riad, precum și a familiilor acestora, în timp ce regatul este vizat de atacuri aproape zilnice ale rebelilor houthi yemeniți pro-iranieni, a indicat miercuri o sursă diplomatică pentru AFP. Washingtonul a ordonat, de asemenea, plecarea familiilor
O investigație despre un acord privind migranții câștigă Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al PE în 2026
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan transmite: Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al Parlamentului European pe 2026 a fost acordat miercuri unei investigații despre acordul privind migranții încheiat de Italia cu Albania. Materialul câștigător, semnat de jurnaliștii Giacomo Zandonini, din Italia, ș














