VIDEO Rusia la G20: Un piroman la o reuniune a pompierilor, afirmă Canada
Participarea Rusiei la reuniunea ministerială a G20 din Indonezia a fost "absurdă" şi "a echivalat cu invitarea unui piroman la o întâlnire a pompierilor", a criticat sâmbătă ministrul canadian de finanţe, Chrystia Freeland, citată de AFP.
"Ne-am opus ferm şi cu claritate prezenţei oficialilor ruşi", a declarat vicepremierul canadian, care are rădăcini ucrainene, în cadrul unui briefing de presă telefonic.
"Invazia ilegală" a Ucrainei de către Rusia este singura responsabilă pentru "consecinţele economice" suferite în prezent în întreaga lume, a adăugat Chrystia Freeland, înainte de a ataca delegaţia rusă.
"Tehnocraţii economici ruşi care lucrează pentru a finanţa maşina de război a lui Putin sunt personal complici la crimele de război ale Rusiei, la fel ca generalii săi", a spus ea.
Reuniunea miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale ai G20 din Indonezia s-a încheiat sâmbătă fără un comunicat comun, după dezacorduri cu privire la ofensiva rusă în Ucraina.
Pe de altă parte, Chrystia Freeland a apărat decizia canadiană de a permite returnarea în Germania a turbinelor reparate destinate gazoductului rus Nord Stream 1, considerată "inacceptabilă" de către preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Deşi a fost "foarte dificil" de luat, "a fost decizia corectă", a argumentat Chrystia Freeland: "Provocările energetice cu care se confruntă Germania şi partenerii noştri europeni sunt foarte reale, iar Canada este conştientă de acest lucru".
Ministrul a subliniat că Statele Unite au salutat public această alegere şi că Germania a fost clară în privinţa faptului "că poate fi ameninţată capacitatea sa de a-şi menţine sprijinul pentru Ucraina".
Germania a cerut returnarea acestui echipament în Europa în pofida sancţiunilor împotriva Rusiei, în speranţa de a preveni o tăiere a debitului gazoductului operat de grupul rus de gaze Gazprom.
Membrii opoziţiei conservatoare canadiene au lăsat să se înţeleagă că Chrystia Freeland, întotdeauna foarte fermă în apărarea Ucrainei, s-ar fi opus returnării turbinelor. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Strategia UE pentru Arctica: China critică o 'mentalitate de Război Rece'
China a criticat joi o 'mentalitate de Război Rece' după prezentarea de către Uniunea Europeană a noii sale strategii pentru Arctica, scena unei competiții strategice între marile puteri, relatează AFP. 'Crearea de blocuri și suscitarea confruntărilor geopolitice cu o mentalitate de Război Rece nu favorizează o dezvoltare paș
Premierul Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European a fost acordat în 2026 Curții Penale Internaționale
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premierul Saharov pentru libertatea de gândire a fost acordat în 2026 Curții Penale Internaționale și funcționarilor săi, a anunțat joi, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, președinta Roberta Metsola. Decizia a fost luată joi dimineață de
Miniștrii de externe din șapte țări se întâlnesc în Turcia pentru a discuta conflictele regionale
Ministrul turc de externe Hakan Fidan va fi gazda omologilor săi din Egipt, Pakistan, Arabia Saudită, Regatul Unit, Franța și Germania vineri, la Istanbul, a dezvăluit joi o sursă diplomatică din Turcia a agenției Reuters. Formatul de șapte respectiv constituie o premieră a cărei inițiativă a avut-o Ankara, a afirmat sursa citată.
Reînarmarea în Europa și 'constelația' Iris2 au crescut comenzile Thales
Grupul francez de înaltă tehnologie Thales a obținut comenzi în valoare de 6,7 miliarde de euro în al treilea trimestru al anului în curs, pe fondul procesului continuu de reînarmare din Europa și al participării sale la viitoarea constelație europeană de telecomunicații securizate, Iris2, informează joi AFP. Cifr
Iranul amenință cu extinderea războiului dacă Washingtonul continuă să escorteze navele în Strâmtoarea Ormuz
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a amenințat joi cu extinderea conflictului care opune Teheranul Washingtonului dacă forțele americane vor continua să ajute navele să treacă prin Strâmtoarea strategică Ormuz, relatează AFP. Iranul revendică controlul acestei rute maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondia
Rusia a lansat 21 de rachete asupra Kievului după discuțiile cu emisarul lui Trump, afirmă Zelenski
Rusia a lansat 21 de rachete balistice asupra Kievului în trei valuri de atacuri în noaptea de miercuri spre joi, lovind și distrugând infrastructuri, clădiri rezidențiale și comerciale și ucigând cel puțin două persoane, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că loviturile de noaptea trecută constituie dovada că
#Ucraina atacă cu drone o companie militară din regiunea Moscovei
Ucraina a lansat noaptea trecută un atac masiv cu drone asupra unor obiective din Moscova, lovind între altele o companie aparținând Ministerului Apărării rus în orașul-satelit Serpuhovo, la aproape 100 de kilometri sud de capitala rusă, potrivit autorităților locale și media independente ruse și ucrainene, informează EFE. Ca
Ucraina deplânge 'servilismul și lingușirea' lui Witkoff față de Putin, considerat 'spirit umanitar' de emisarul american
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, l-a criticat joi pe mediatorul Casei Albe, Steve Witkoff, pentru că acesta, cu o zi în urmă, a lăudat 'spiritul umanitar' al președintelui rus Vladimir Putin, mulțumindu-i în același timp pentru eliberarea unui cetățean american capturat de armata rusă în Ucraina, informează EFE.
NATO își pune sistemul de achiziții la dispoziția Ucrainei (presă)
NATO va permite Ucrainei să achiziționeze armament, muniție și echipamente militare prin NSPA, agenția centralizată de achiziții a Alianței, scrie joi cotidianul Financial Times, preluat de Reuters. 'Acest lucru asigură Ucrainei capacitatea de a avea un cadru mai structurat pentru a valorifica o gamă largă de capacități pe care le oferim:
SUA și Israelul pregătesc o ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative americane din 3 noiembrie (media)
Statele Unite și Israelul pregătesc o nouă ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative de la jumătatea mandatului din SUA pe 3 noiembrie, după ce președintele american Donald Trump a amânat în octombrie un atac, când ambele armate își aveau forțele la alertă maximă, a raportat miercuri New York Times (NYT), relatează
Primarul Moscovei informează că 630 de drone au fost lansate spre regiune în timpul nopții
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a indicat că 630 de drone au fost lansate în noaptea de miercuri spre joi în direcția regiunii moscovite, făcând doi răniți, la câteva ore după negocierile ruso-americane pentru a pune capăt războiului cu Ucraina, relatează AFP. 'De la ora 20:30 pe 21 octombrie până la ora
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' în Eurasia
China și Rusia denunță 'ingerințele externe distructive' ca fiind principala cauză a instabilității în Eurasia, se arată într-un comunicat comun publicat în presa de stat chineză cu ocazia unei vizite a premierului chinez, Li Qiang, în Rusia, notează AFP. 'China sprijină Rusia în păstrarea securității,
Emiratele Arabe Unite propun o candidată pentru funcția de secretar general al ONU
Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat miercuri candidatura la postul de secretar general al ONU a Lanei Nusseibeh, un înalt oficial din cadrul Ministerului lor de Externe, în condițiile în care niciunul dintre candidații actuali nu întrunește un consens pentru a-i succeda lui Antonio Guterres, notează AFP. 'Sunt
Irlanda renunță la acordul ONU pentru a trimite soldați în străinătate
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP. Dail, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat pro
Musk, amenințător în fața perspectivei unor anchete parlamentare asupra lui în cazul victoriei democraților
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Cei scoate sabia, de sabie vor pieri', a scris pe contul său de X cel mai bogat om din lume,














