Ucraina ameninţă să distrugă podul construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci

Ucraina a lăsat impresia joi că ameninţă să atace podul construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci, care face legătura cu peninsula Crimeea, prin publicarea unor detalii ale acestei construcţii, transmite vineri dpa.
Serviciile de informaţii militare ucrainene au publicat detalii despre construcţia podului despre care susţin că sunt informaţii oficiale ruseşti, deşi nu a fost imediat posibil să se stabilească autenticitatea documentului de aproape 300 de pagini. Acesta a fost dat publicităţii la o zi după ce generalul ucrainean Dmitro Marcenko a declarat că podul va fi "ţinta numărul unu" dacă Kievul va obţine armele necesare. El a spus că Moscova foloseşte podul pentru a transporta provizii în Crimeea şi în sudul Ucrainei.
Din 2018, acest pod, cu o lungime de 18 de kilometri, leagă peninsula Crimeea de partea continentală a Rusiei.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că au fost luate toate măsurile de precauţie pentru a asigura securitatea Crimeei. Kremlinul este conştient de ultimele ameninţări ale Kievului de a lua drept ţintă podul, a adăugat Peskov.
Moscova a ameninţat că va bombarda Kievul dacă această structură este atacată.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ameninţarea generalului ucrainean Marcenko contravine promisiunilor făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski partenerilor occidentali de a nu folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rus.
Kievul continuă însă să se raporteze la Crimeea ocupată ca la un teritoriu ce aparţine Ucrainei. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Uniunea Europeană: Acord asupra unei serii de drepturi pentru pasagerii companiilor aeriene
Cele 27 de țări ale UE au convenit joi asupra unei serii de constrângeri impuse companiilor aeriene pentru a proteja drepturile pasagerilor, compensațiilor pentru întârzieri și termenului de răspuns la reclamații, notează AFP. Noul cadru stabilit prin acest acord își propune să stabilească reguli 'mai simple și mai
Mișcarea Hamas pregătită pentru noi discuții, 'serioase', în vederea unui armistițiu în Gaza
Hamas este pregătită să înceapă o nouă rundă de discuții, 'serioase', pentru a ajunge la un acord de armistițiu în Fâșia Gaza, a declarat negociatorul-șef al mișcării islamiste palestiniene, Khalil al-Hayya, într-un mesaj video publicat joi seară, transmite AFP. 'Ne reafirmăm disponibilitatea pentru o nouă r
SUA: După ruptura cu Trump, Musk scoate din funcțiune capsula spațială Dragon
Elon Musk a anunțat joi că va scoate din funcțiune capsula sa spațială Dragon, folosită în special de NASA pentru a transporta astronauți către Stația Spațială Internațională (ISS), în urma amenințării lui Donald Trump de a anula
VIDEO/Liban: Lovituri israeliene la periferia sudică a Beirutului după un apel la evacuare
Cel puțin cinci atacuri aeriene israeliene au vizat joi seara suburbiile sudice ale Beirutului, unde armata israeliană a declarat că a vizat ținte aparținând 'unității aeriene' a Hezbollahului pro-iranian după unui apel la evacuarea zonei, transmite AFP. Este a patra oară când Israelul vizează suburbiile sudice, bastioane a
SUA: Trump amenință să anuleze contractele guvernamentale ale lui Musk 'nebunul'
Donald Trump a asigurat joi pe rețeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui Elon Musk care, în opinia sa, 'a înnebunit' din cauza unei decizii a președintelui american defavorabilă mașinilor electrice, notează AFP. 'Cel mai simplu mod de a face economii de miliarde și miliarde de dolari din buget
Marea Britanie: Londra amenință Israelul cu 'noi acțiuni concrete' privind ofensiva din Gaza și restricțiile la ajutor
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a avertizat joi Israelul cu 'noi acțiuni concrete ca răspuns' la continuarea ofensivei în Gaza și restricțiile impuse privind ajutorul umanitar, declarație făcută după o întrevedere la Londra cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, relatează AFP. 'Prim-ministrul a reafirmat că dac
Închiderea teritoriului de către Trump 'provoacă îngrijorări în temeiul dreptului internațional' (ONU)
Decizia președintelui Donald Trump de a închide teritoriul american pentru cetățenii din 12 țări, începând de luni, 'provoacă preocupări în temeiul dreptului internațional', a declarat joi Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, relatează AFP. 'Domeniul de aplicare foarte larg și gene
Critici lansate de Trump la adresa lui Musk: 'Minciuni', a replicat antreprenorul
Elon Musk a răspuns imediat pe platforma X la criticile formulate de Donald Trump, joi, de la Casa Albă, la două zile după ce magnatul tehnologiei a criticat ferm megaproiectul de lege bugetar al președintelui
Parlamentul slovac cere guvernului să nu mai sprijine sancțiunile europene împotriva Rusiei
Parlamentul slovac a votat joi favorabil o rezoluție prin care cere guvernului condus de premierul Robert Fico să nu mai voteze în Consiliul UE noi sancțiuni împotriva Rusiei, relatează Reuters. Robert Fico, un politician social-democrat, dar apropiat de premierul ungar Viktor Orban prin pozițiile sale conservatoare criticate de Bruxelles și prin r
#Ucraina: Volodimir Zelenski denunță distrugerea de către Rusia a clădirii administrației din Herson
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunțat joi distrugerea de către Rusia a clădirii administrației de stat din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, relatează EFE. 'Forțele ruse au distrus-o complet. Două atacuri cu bombe glisante. Atacuri deliberate, nu accidentale. Fără nicio logică militară. Sunt niște creaturi complet bolnave', a r
Secretarul general al NATO propune oficial alocarea a 5% din PIB pentru apărare, cu 3,5% cheltuieli militare
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianței să accepte la summitul acesteia creșterea bugetelor apărării la 5% din PIB, pentru a acoperi costurile unor capacități militare sporite, relatează agențiile EFE și Reuters. 'Voi propune un plan de investiție globală care va însuma 5% din PIB ca invest
BTA: Ministrul de externe reiterează poziția Sofiei cu privire la progresele înregistrate de Skopje în direcția aderării la UE
Ministrul de externe bulgar, Georg Georgiev, a comentat joi amânarea votului Parlamentului European asupra unui raport privind progresele înregistrate de Macedonia de Nord în direcția aderării la UE. Poziția Sofiei a fost întotdeauna sinceră și transparentă, a afirmat Georgiev într-un interviu acordat bTV. 'Am afirmat în
SUA anunță nominalizarea noului comandant suprem al forțelor aliate din cadrul NATO
Administrația președintelui Donald Trump și-a anunțat joi nominalizarea pentru funcția de general american de rang înalt în Europa și a declarat că acesta va prelua și rolul tradițional de comandant suprem al forțelor aliate pe continentul european, relatează Reuters. Decizia lui Trump de a-l nominaliza pe general-locotenentul forțelor aeriene ale
Finlanda vrea să înăsprească regulile de obținere a rezidenței permanente
Finlanda intenționează să înăsprească regulile de obținere a rezidenței permanente prin solicitarea unor perioade de ședere mai lungi, a unor competențe lingvistice și a unei experiențe profesionale, a anunțat joi guvernul finlandez, relatează AFP. Guvernul de coaliție finlandez, care a ajuns la putere în 2023 și din care face parte Partidul Finlan
Șeful diplomației germane afirmă că recunoașterea unui stat palestinian în prezent ar transmite 'un semnal greșit'
Recunoașterea unui stat palestinian 'în acest moment' ar transmite 'un semnal greșit', a declarat joi ministrul german de externe Johann Wadephul, prezentând o poziție diferită de cea a Franței, Regatului Unit și Canadei, care au spus că iau în considerare această posibilitate, relatează AFP și Reuters. 'Acest proces trebu