Proruşii din Doneţk au organizat o defilare de 9 mai la Mariupol, pe o stradă mai puţin afectată de bombardamente
Liderul separatist al autoproclamatei republici Doneţk, Denis Puşilin, a condus defilarea organizată luni în oraşul-port Mariupol de la Marea Azov, cu ocazia Zilei victoriei sovietice împotriva Germaniei naziste, şi a declarat că acest oraş face parte de acum "pentru totdeauna" din regiunea prorusă Doneţk (estul Ucrainei), relatează agenţia de presă EFE şi portalul ucrainean Obozrevatel.
Puşilin, în capul coloanei, a purtat împreună cu soldaţi şi alte persoane o pânză imensă de 300 de metri în culorile negru şi portocaliu ale panglicii Sfântului Gheorghe, un simbol militar recunoscut pe scară largă în Rusia, şi a scandat "Ura!", după cum se poate vedea într-un videoclip publicat de media independentă din Belarus Nexta Live.
Rusia a anunţat în 21 aprilie preluarea controlului asupra acestui oraş asediat, în care peste 90% din infrastructură a fost distrusă de ofensiva militară rusă.
Cu toate acestea, există încă o ultimă redută de rezistenţă a armatei ucrainene, cu un număr necunoscut de apărători ascunşi în reţeaua de tuneluri de sub combinatul siderurgic Azovstal.
În declaraţiile de la Mariupol, citate de agenţia de presă oficială rusă TASS, liderul prorus al Doneţkului, Denis Puşilin - îmbrăcat într-o vestă gri, cu o panglică agăţată la piept cu litera 'Z', simbol al campaniei militare ruse din Ucraina - a afirmat că "Rusia este aici (în acest oraş) pentru totdeauna".
"Rusia este aici pentru totdeauna şi în sfârşit sunteţi acasă. De acum este teritoriul Republicii Populare Doneţk pentru totdeauna. Nimeni nu ne poate lua asta imediat. Avem putere, avem posibilităţi, avem sprijinul celei mai mari şi mai frumoase ţări: Rusia", le-a spus el locuitorilor din Mariupol.
În prezent, potrivit lui Puşilin, autoproclamata republică Doneţk, a cărei independenţă a fost recunoscută de preşedintele rus Vladimir Putin cu câteva zile înainte de a-şi lansa campania militară în Ucraina, are sarcina de a recâştiga controlul asupra întregului teritoriu al regiunii Doneţk, iar după aceasta va decide asupra viitorului său.
"De îndată ce ajungem la graniţele constituţionale ale Republicii Populare Doneţk, adică graniţele fostei regiuni Doneţk, vom face pasul următor", a spus el.
Potrivit TASS, Puşilin a spus că electricienii au început refacerea reţelelor electrice în cartierele oraşului şi a anticipat că alimentarea cu apă va fi restabilită la Mariupol într-o săptămână.
Între altele, acesta a spus că Mariupolul, situat pe coasta Mării Azov, ar trebui transformat într-o staţiune balneară în cazul în care combinatul siderurgic Azovstal nu va fi reconstruit.
Aceasta ar genera locuri de muncă şi venituri suplimentare pentru cel mai mare oraş de pe coasta Mării Azov, a mai spus el.
Portalul ucrainean Obozrevatel remarcă faptul că defilarea de 9 mai a fost organizată pe o stradă mai puţin afectată de bombardamentele ruseşti asupra Mariupolului, iar televiziunile de stat ruse nu au transmis imagini cu zonele rezidenţiale complet distruse de armata rusă.
În imaginile transmise din Mariupol se văd militari cu banderole albe la mânecă. Se pare că locuitori ai oraşului care merg abătuţi în spatele lui Puşilin şi alţi ocupanţi au fost obligaţi sub ameninţarea armelor să participe la această manifestaţie, notează Obozrevatel.
Până la urmă, aşa-numita "paradă a prizonierilor" nu a mai avut loc la Mariupol, aşa cum anunţase la 5 mai Petro Andriuşcenko, consilierul primarului ucrainean din Mariupol.
Într-o postare pe Telegram, acesta susţine că persoanele care au participat la manifestaţia de la Maripol au fost aduse din Novoazovsk şi Doneţk.
"În cea mai mare parte sunt ruşi. În mod selectiv au fost atraşi vârstnici din Mariupol. Nu se observă voioşie şi bucurie pe străzi la trecerea coloanei. Oamenii sunt ademeniţi în piaţă cu promisiunea că li se va da să mănânce şi li se vor distribui produse alimentare", a mai spus Andriuşcenko în postare.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump asigură că se va ajunge 'rapid' la un acord comercial cu Canada
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică, în cadrul unui miting în Michigan (nord), că un acord comercial cu Canada va fi încheiat 'rapid', în condițiile în care relațiile comerciale dintre cele două țări s-au tensionat puternic în ultimele luni, relatează AFP. 'O să rezolvăm această problemă rapid,
UPDATE Alegeri în Brazilia: Lula câștigă un al patrulea mandat, Bolsonaro vrea anularea scrutinului
Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a fost reales duminică, obținând în mod neașteptat un al patrulea mandat fără precedent, dar rivalul său conservator, Flavio Bolsonaro, și-a anunțat intenția de a obține anularea alegerilor, relatează AFP. În cele din urmă, Brazilia nu a virat spre dreapta precum Argentina, Chil
Statele Unite afirmă că au ajutat la exportul a 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a afirmat la sfârșitul săptămânii că a ajutat țările din Golf să exporte 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz începând din vară, ocolind blocada iraniană, transmite AFP. 'Forțele americane au depășit pragul de 1,5 miliarde de
Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea 'tiranului' Vucic (FOTO/VIDEO)
Claxoane în cascadă, o mulțime jubilând și îmbrățișându-se: anunțul făcut duminică de naționalistul Aleksandar Vucic privind înfrângerea sa în alegerile legislative anticipate, după 14 ani de dominare a vieții politice sârbe, a provocat o explozie de bucurie pe străzile din Belgrad, transmite AFP.
Zelenski confirmă că o întâlnire între ruși, ucraineni și americani va avea loc în noiembrie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat duminică seară că o întâlnire între ruși și ucraineni va avea loc în noiembrie sub mediere americană pentru a relansa negocierile de pace aflate în impas de la începutul anului, relatează AFP. 'Suntem pregătiți să discutăm. Dacă este vorba despre ches
VIDEO Vucic şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile din Serbia
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă. "Încă nu avem rezultate finale, pe baza unui eşantion... este clar că am pierdut aceste alegeri, Lista Studenţilor a câştigat, ei vor avea între 13
Brazilia: Un judecător al Curții Supreme prelungește votul cu două ore din cauza unor probleme de transport
Un judecător al Curții Supreme din Brazilia, Cristiano Zanin, a ordonat duminică prelungirea cu două ore a procesului de votare din cauza unor probleme legate de transportul în comun în timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, transmite AFP. 'Având în vedere gravitatea faptelor și urgența luării ac
Președinta Iotova câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale, dar va fi nevoie și de turul al doilea (sondaje)
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua. Un sondaj al Alpha
Lidera opoziției de la Caracas, Maria Corina Machado, a revenit în Venezuela după aproape un an în exil
Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, s-a repatriat duminică după aproape un an în exil, transmite Reuters. 'Venezuela! Mă bucur foarte mult să anunț că lidera noastră, draga mea Maria Corina, se află pe teritoriul venezuelean', a scris în media sociale Edmundo Gonzalez, fost candidat la președinției din parte
Germania va participa cu aeronave la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru #Ucraina
Forțele armate germane vor participa la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru Ucraina, care se va desfășura în noiembrie în Polonia, în spațiul aerian al României și în vestul Mării Negre, informează duminică dpa. Un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Berlin a precizat pentru
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestațiilor violente
Premierul albanez Edi Rama a anunțat într-un mesaj video difuzat duminică în rețelele sociale că va legifera în zilele următoare măsuri mai dure împotriva manifestanților violenți, în contextul protestelor în lanț împotriva guvernului de la Tirana, transmite AFP. ''Oricine decide să rămân
Arabia Saudită redeschide parțial aeroportul din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi
Arabia Saudită a anunțat duminică reluarea parțială a operațiunilor aeroportului din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi, deși aceștia amenință cu noi atacuri, transmite Reuters. Au fost redeschise două terminale - numărul 1 pentru zboruri interne și numărul 2 pentru curse internaționale. Saudiții au interceptat încă un val de rachete
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziția sa ar putea fi crucială, a declarat duminică un consilier de la Kremlin, Iuri Ușakov, relatează Reuters. SUA nu au reușit să exercite presiuni asupra Kievului pentru a-l determina să accepte un acord de pace, a afirmat Ușakov într-un
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o ''discuție sinceră'' privind libera circulație în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulație ale Uniunii Europene ca parte a viitoarei relații a Regatului Unit cu UE, conform unui articol publicat duminică în Sunday Times, citat de AFP. Liderul laburist s-a angajat să prezinte diverse opțiuni pentru legături mai str&acir
Iranienii sunt îndemnați să își diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Președintele parlamentului iranian a cerut duminică populației să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul sezonului rece, relatează AFP. Iranul se confruntă de mult timp cu o penurie de gaze naturale, esențiale pentru încălzire, exacerbată de războ












