Transnistria denunţă noi atacuri cu drone
Autorităţile autoproclamate din Transnistria, teritoriu separatist pro-rus din Republica Moldova, au denunţat sâmbătă noi atacuri cu drone de origine necunoscută, informează EFE.
''În apropiere de localitatea Voronkovo (Vărăncău n.e.) din raionul Rîbniţa, pe locul unui fost aerodrom, au fost detonate patru dispozitive explozive'', a anunţat serviciul de presă al aşa-numitului minister transnistrean de interne pe contul său de Telegram, fără a preciza originea atacurilor.
Potrivit autorităţilor, "în seara de 6 mai, în jurul orei locale 21.40 (18.40 GMT), două dispozitive explozive au fost lansate de o dronă. O oră mai târziu, atacul a fost repetat".
''O echipă de investigaţie operaţională lucrează la faţa locului. Experţii au adunat rămăşiţele dispozitivului exploziv'', a precizat ministerul, menţionând că nimeni nu a fost ucis sau rănit în incident.
Acesta a precizat că este al doilea atac în localitate, după incidentul din 5 mai, la ora locală 22:20 (19:20 GMT), când două dispozitive explozive au fost lansate de o dronă.
Vărăncău se află la aproximativ cinci kilometri de graniţa cu Ucraina.
Situaţia din Transnistria a început să devină tensionată la sfârşitul lunii aprilie, după o serie de împuşcături şi explozii în clădirile guvernamentale şi în infrastructură, despre care responsabili locali susţin că au avut loc de pe teritoriul ucrainean.
Kievul a susţinut că a fost o operaţiune "sub steag fals" a Rusiei pentru pentru a acuza Ucraina de atacuri, precum şi de pregătiri pentru o ofensivă, în timp ce Rusia a calificat incidentele drept o încercare de a atrage acest teritoriu în conflictul armat din Ucraina.
Un comandant în războiul Rusiei din Ucraina a declarat recent că unul dintre obiectivele invaziei ruseşti este crearea unui coridor cu acces în Transnistria, care se învecinează cu oraşul ucrainean Odesa, aminteşte DPA.
Se estimează că Rusia are aproximativ 1.500 de soldaţi staţionaţi permanent în Transnistria pentru a monitoriza o încetare a focului, precum şi vechile depozite de muniţii şi depozite de arme.
Transnistria, regiune cu jumătate de milion de locuitori, majoritatea slavi, a rupt legăturile cu Republica Moldova după un conflict armat (1992-1993) în care a primit asistenţă din partea Rusiei.
În conformitate cu Acordul privind reglementarea paşnică a conflictului transnistrean, semnat în iulie 1992, Rusia a desfăşurat 2.400 de soldaţi pentru a asigura pacea în zonă, dar a redus acest contingent de-a lungul anilor, aminteşte EFE.
Republica Moldova a cerut să adere la Uniunea Europeană, în timp ce Tiraspolul a cerut recunoaşterea independenţei sale după acest pas al Chişinăului.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Statele Unite afirmă că au ajutat la exportul a 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a afirmat la sfârșitul săptămânii că a ajutat țările din Golf să exporte 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz începând din vară, ocolind blocada iraniană, transmite AFP. 'Forțele americane au depășit pragul de 1,5 miliarde de
Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea 'tiranului' Vucic (FOTO/VIDEO)
Claxoane în cascadă, o mulțime jubilând și îmbrățișându-se: anunțul făcut duminică de naționalistul Aleksandar Vucic privind înfrângerea sa în alegerile legislative anticipate, după 14 ani de dominare a vieții politice sârbe, a provocat o explozie de bucurie pe străzile din Belgrad, transmite AFP.
Zelenski confirmă că o întâlnire între ruși, ucraineni și americani va avea loc în noiembrie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat duminică seară că o întâlnire între ruși și ucraineni va avea loc în noiembrie sub mediere americană pentru a relansa negocierile de pace aflate în impas de la începutul anului, relatează AFP. 'Suntem pregătiți să discutăm. Dacă este vorba despre ches
VIDEO Vucic şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile din Serbia
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă. "Încă nu avem rezultate finale, pe baza unui eşantion... este clar că am pierdut aceste alegeri, Lista Studenţilor a câştigat, ei vor avea între 13
Brazilia: Un judecător al Curții Supreme prelungește votul cu două ore din cauza unor probleme de transport
Un judecător al Curții Supreme din Brazilia, Cristiano Zanin, a ordonat duminică prelungirea cu două ore a procesului de votare din cauza unor probleme legate de transportul în comun în timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, transmite AFP. 'Având în vedere gravitatea faptelor și urgența luării ac
Președinta Iotova câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale, dar va fi nevoie și de turul al doilea (sondaje)
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua. Un sondaj al Alpha
Lidera opoziției de la Caracas, Maria Corina Machado, a revenit în Venezuela după aproape un an în exil
Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, s-a repatriat duminică după aproape un an în exil, transmite Reuters. 'Venezuela! Mă bucur foarte mult să anunț că lidera noastră, draga mea Maria Corina, se află pe teritoriul venezuelean', a scris în media sociale Edmundo Gonzalez, fost candidat la președinției din parte
Germania va participa cu aeronave la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru #Ucraina
Forțele armate germane vor participa la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru Ucraina, care se va desfășura în noiembrie în Polonia, în spațiul aerian al României și în vestul Mării Negre, informează duminică dpa. Un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Berlin a precizat pentru
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestațiilor violente
Premierul albanez Edi Rama a anunțat într-un mesaj video difuzat duminică în rețelele sociale că va legifera în zilele următoare măsuri mai dure împotriva manifestanților violenți, în contextul protestelor în lanț împotriva guvernului de la Tirana, transmite AFP. ''Oricine decide să rămân
Arabia Saudită redeschide parțial aeroportul din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi
Arabia Saudită a anunțat duminică reluarea parțială a operațiunilor aeroportului din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi, deși aceștia amenință cu noi atacuri, transmite Reuters. Au fost redeschise două terminale - numărul 1 pentru zboruri interne și numărul 2 pentru curse internaționale. Saudiții au interceptat încă un val de rachete
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziția sa ar putea fi crucială, a declarat duminică un consilier de la Kremlin, Iuri Ușakov, relatează Reuters. SUA nu au reușit să exercite presiuni asupra Kievului pentru a-l determina să accepte un acord de pace, a afirmat Ușakov într-un
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o ''discuție sinceră'' privind libera circulație în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulație ale Uniunii Europene ca parte a viitoarei relații a Regatului Unit cu UE, conform unui articol publicat duminică în Sunday Times, citat de AFP. Liderul laburist s-a angajat să prezinte diverse opțiuni pentru legături mai str&acir
Iranienii sunt îndemnați să își diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Președintele parlamentului iranian a cerut duminică populației să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul sezonului rece, relatează AFP. Iranul se confruntă de mult timp cu o penurie de gaze naturale, esențiale pentru încălzire, exacerbată de războ
Portugalia: Poliția a evacuat din nou taberele activiștilor pentru locuințe
Poliția portugheză a anunțat duminică dimineață că a evacuat din nou peste noapte taberele activiștilor pentru locuințe instalate la Lisabona și Porto, în timpul unor operațiuni a căror violență a fost denunțată de organizatorii mișcării, informează AFP. Într-un mesaj postat pe X, poliția a anunțat că ''a intervenit î
Rusia: Doi bărbați au fost uciși la Belgorod într-un atac aerian ucrainean (GALERIE FOTO)
Doi bărbați au fost uciși și 13 persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un atac masiv cu drone al Ucrainei asupra orașului Belgorod din Rusia, situat în apropierea graniței, au anunțat duminică autoritățile ruse, conform AFP. În ultimele 24 de ore, au avut loc 154 de atacuri în &icir














