Comitetul de Anchetă rus anunţă că investighează incidentul de la Ambasada Rusiei de la Bucureşti; ambasadorul spune că este un ''act terorist''

Preşedintele Comitetului de Anchetă rus, Aleksandr Bastrâkin, a dat ordin miercuri direcţiei principale de investigaţii din cadrul acestei structuri de pe lângă Parchetul rus să ancheteze circumstanţele incidentului de la Ambasada Federaţiei Ruse din România, a anunţat serviciul de presă al instituţiei, citat de agenţia oficială de presă TASS.
"Pentru stabilirea detaliilor incidentului, şeful Comitetului de Anchetă a dispus ca anchetatorii să ceară Ministerului rus de Externe informaţiile necesare pentru investigarea datelor", a precizat serviciul de presă al structurii.
Ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, a declarat miercuri că incidentul în care o maşină s-a izbit în porţile misiunii diplomatice ruse de la Bucureşti ar putea fi numit, "practic", un "act terorist", notează TASS.
"De fapt, a avut loc un atac terorist în această dimineaţă devreme, deşi sunt multe circumstanţe care fac acest incident mai greu de înţeles", a declarat Kuzmin pentru postul de televiziune Rossia-24.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Atmosfera care se instalează treptat aici este foarte tensionată. Ambasada a primit în mod repetat ameninţări directe prin e-mail că va fi 'aruncată în aer', de 'răzbunare'", a mai spus ambasadorul, potrivit TASS.
Din ceea ce se cunoaşte, în clădirea ambasadei ruse din Bucureşti a intrat un autoturism, care în urma impactului a luat foc, notează TASS, precizând că şoferul a decedat pe loc.
Agenţia oficială rusă de presă mai scrie că incidentul a fost o "acţiune planificată" şi că şoferul le-a strigat ceva agenţilor de pază ai ambasadei înainte de a muri.
''În această dimineaţă, în jurul orei 06:00, a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit şoseaua şi s-a lovit de gardul unei reprezentanţe diplomatice. Conducătorul auto este decedat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism'', a informat miercuri dimineaţă Poliţia Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul se numeşte Bogdan Drăghici şi este preşedintele Asociaţiei TATA, o organizaţie care susţine drepturile taţilor în procesele de divorţ.
"Şi eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toţi ucraineni, până când se va sfârşi definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! (...) Este atât de trist că lumea democratică nu reacţionează prompt şi ferm, pentru a reinstaura pacea, pentru a-l pedepsi rapid pe dictatorul însetat de sânge nevinovat, pentru a arăta că există solidaritate umană, pentru a demonstra că ultimul război mondial nu mai poate avea loc şi că planeta asta nu poate fi distrusă de oameni, pentru că ororile istoriei nu mai pot fi repetate", a scris Bogdan Drăghici în ultima sa postare pe Facebook.
"Am privit admirativ uriaşele demonstraţii de condamnare a invaziei putiniste, care au avut loc la Praga şi în alte metropole ale lumii civilizate. Şi totuşi măsurile punitive adoptate împotriva Rusiei lui Putin nu sunt încă suficiente şi eficiente pe termen scurt. Nevinovaţi mor în fiecare clipă în Ucraina. (...) Dacă nici acum nu ne declarăm toţi ucraineni şi nu acţionăm solidar pentru a mai avea un viitor civilizaţia umană, atunci nu vom mai avea o altă ocazie, pentru că vom trăi un sfârşit apocaliptic. Şi vom fi vinovaţi, că nu am făcut totul pentru a dovedi că merităm să mai populăm această planetă mult prea încercată", adăugase bărbatul.
Bogdan Drăghici a avut mai multe probleme cu legea, fiind trimis în judecată pentru agresiune sexuală.
Aceasta este a doua anchetă dispusă de Aleksandr Bastrâkin care vizează România pe fundalul războiului din Ucraina. La 23 martie, şeful Comitetului de Anchetă - instanţă însărcinată cu principalele investigaţii penale în Rusia - ordonase începerea unei investigaţii cu privire la profanarea unor morminte ale soldaţilor sovietici din cimitirul comunei Moţca, din judeţul Iaşi. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO #Ucraina se bazează pe creșterea producției de arme în străinătate (ministrul apărării)
Guvernul ucrainean se bazează pe creșterea producției în colaborare cu partenerii europeni pentru furnizarea de arme și muniții, a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, după o reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei - cunoscut ca Grupul de la Ramstein, relatează dpa și Reuters. R
#Ucraina: Zelenski cere să nu se manifeste 'slăbiciune' față de Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cerut miercuri să nu se manifeste 'slăbiciune' față de Vladimir Putin, în urma unei convorbiri telefonice între președintele rus și Donald Trump, în cursul căreia primul a avertizat cu o 'ripostă' la recentele atacuri ucrainene, relatează AFP. 'Dacă lumea reacți
Apel la încetarea focului în Gaza: SUA au recurs din nou la veto în Consiliul de Securitate al ONU
Statele Unite au blocat din nou miercuri Consiliul de Securitate al ONU să ceară încetarea focului și acces umanitar în Gaza, acuzând textul că 'subminează' eforturile diplomatice pentru un armistițiu, relatează AFP . Textul prezentat de cei zece membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate a întrunit 14 voturi pentru și unu
Uniunea Europeană cere statelor membre să diminueze rapid utilizarea resurselor de apă
Comisia Europeană a cerut miercuri statelor europene să diminueze utilizarea resurselor de apă până în 2030 din cauza stresului hidric cauzat de încălzirea globală, relatează AFP. 'Deja astăzi, 30% din terenurile europene se confruntă cu deficit de apă în fiecare an (...). Viitorul nostru depinde de modul în c
După o convorbire de peste o oră cu președintele rus, Trump nu vede o rezolvare imediată a războiului din #Ucraina
Președintele american, Donald Trump, a vorbit miercuri la telefon cu președintele rus, Vladimir Putin, despre Ucraina și Iran. După convorbirea ce a durat mai mult de o oră, Trump a scris pe rețeaua Truth Social c
UPDATE Kremlinul califică drept "pozitivă" şi "productivă" convorbirea telefonică dintre Trump şi Putin
Kremlinul a calificat miercuri convorbirea telefonică de o oră dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump drept 'pozitivă' și 'productivă', afirmând că cei doi lideri au convenit să 'rămână în contact permanent', relatează AFP. 'În urma convorbirii, cei doi l
Kaja Kallas: Alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova, 'țintă a razboiului hibrid purtat de Moscova'
Alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova vor fi o țintă a războiului hibrid al Rusiei, a declarat miercuri șefa diplomației europene Kaja Kallas, cu ocazia celui de-al 9-lea Consiliu de Asociere Republica Moldova - UE, desfășurat în aceeași zi la Bruxelles, relatează Radio Chișinău. 'Alegerile parlamentare din Republica Moldova vo
Zelenski îi propune lui Putin o încetare a focului până la o întâlnire, dar liderul de la Kremlin respinge oferta
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus miercuri instituirea unui armistițiu până la desfășurarea unei întâlniri cu președintele rus Vladimir Putin, dar acesta a respins atât armistițiul, cât posibilitatea unei întâlniri, relatează Reuters, EFE și Ukrainska Pravda. 'Propunerea mea, pe care cred că parten
Rusia: Putin acuză Kievul că a vrut să 'perturbe' negocierile comandând exploziile feroviare din weekend
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri Ucraina că a comandat exploziile feroviare produse în două regiuni din Rusia în weekend, el apreciind că atacurile 'teroriste' au vizat să saboteze discuțiile ruso-ucrainene, transmite AFP. 'Toate crimele comise împotriva civililor, mai ales a femeilor și copiilor, în preziua
Ministrul german de externe afirmă că Berlinul este în continuare pregătit să sprijine Israelul cu livrări de arme
Ministrul german de externe Johann Wadephul a apărat miercuri în fața deputaților sprijinul țării sale pentru Israel, inclusiv prin livrări de arme din ce în ce mai controversate, în timpul unei ședințe în Bundestag marcate de incidente, relatează AFP. 'Germania va continua să sprijine statul Israel, inclusiv prin livrări de arme
#Ucraina: Condițiile de pace prezentate de Moscova la discuțiile de la Istanbul sunt 'ultimatumuri', denunță Zelenski
Condițiile de pace propuse de Moscova la discuțiile de luni de la Istanbul sunt 'ultimatumuri' inacceptabile pentru Kiev, a denunțat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a făcut din nou apel la desfășurarea unei reuniuni cu omologii săi rus Vladimir Putin și american Donald Trump și cu participarea sa, relatează AFP. Continuarea dis
UE dorește să prelungească protecția acordată refugiaților ucraineni, dar începe un proces de reflecție asupra viitorului lor
Comisia Europeană a propus miercuri prelungirea cu un an, până în martie 2027, a protecției acordate refugiaților ucraineni în UE și s-a angajat pentru prima dată într-o reflecție asupra viitorului lor, transmite AFP. Ucrainenii care au fugit de conflictul cu Rusia beneficiază din martie 2022 de un statut unic care le permite să
Țările de Jos: Geert Wilders a explicat în parlament de ce partidul său a rupt coaliția de guvernare
Liderul partidului olandez de extremă dreapta PVV (Partidul pentru Libertate), Geert Wilders, a explicat miercuri în parlament că partidul său a părăsit coaliția de guvernare întrucât nu a găsit susținere din partea aliaților în rezolvarea mai multor aspecte legate de problema migrației: 'încetarea definitivă' a acordării de azil migranț
Microsoft își consolidează cooperarea cu guvernele europene în materie de securitate cibernetică
Microsoft își va aprofunda cooperarea cu guvernele europene în domeniul securității cibernetice, furnizând autorităților mai multe informații obținute prin intermediul instrumentelor sale de inteligență artificială (AI), a anunțat miercuri compania, relatează AFP. Acest 'program de securitate european' (European Security Program) lans
Germania: Guvernul vrea să faciliteze declararea anumitor țări de origine ca sigure, în încercarea de a reduce numărul solicitanților de azil
Guvernul german vrea să faciliteze declararea anumitor țări de origine ca sigure, în cadrul politicii de reducere a numărului de solicitanți de azil, a indicat miercuri ministrul de interne Alexander Dobrindt, transmite Reuters. Conform planului convenit în ședința de guvern de miercuri, nu va mai fi necesară aprobarea din partea Bundesrat - camera