Adunarea Generală a ONU cere Rusiei să înceteze imediat războiul din Ucraina
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat miercuri o rezoluţie prin care cere Rusiei să înceteze "imediat" războiul din Ucraina, transmite AFP.
Din cele 193 de ţări membre, 140 au votat în favoarea documentului, care nu are caracter obligatoriu, în timp ce 38 s-au abţinut, iar cinci au fost împotrivă.
Este a doua rezoluţie a Adunării Generale legată de invazia rusă în Ucraina, după cea din 2 martie, care a urmat blocării prin veto-ul Rusiei a unei rezoluţii a Consiliului de Securitate.
Joi, Adunarea s-a pronunţat şi asupra unui text concurent prezentat de Africa de Sud, care nu menţiona Rusia, respingându-l cu 50 de voturi pentru, 67 împotrivă şi 36 de abţineri.
Rezoluţia adoptată a fost propusă de Ucraina şi "cere încetarea imediată a ostilităţilor Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi în special a tuturor atacurilor împotriva civililor şi a unor obiective civile". Totodată, documentul "reiterează apelul secretarului general (Antonio Guterres - n. red.) ca Federaţia Rusă să oprească ofensiva militară, precum şi apelul la implementarea unui armistiţiu şi la revenirea pe calea dialogului şi a negocierilor". AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Experți ONU, ''consternați'' de ''represiunea'' manifestațiilor studențești
Patru raportori ONU s-au declarat ''consternați'' miercuri de ''represiunea'' manifestațiilor studenților în Franța, exprimându-și regretul că răspunsul de securitate a prevalat în fața cauzelor profunde ale mobilizării, relatează AFP. ''Recursul excesiv la forță, violențele și rețineri
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați de plănuirea unor acte de sabotaj în numele Rusiei
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați că plănuiau acte de sabotaj în sudul Germaniei, a anunțat miercuri Biroul procurorului general din Munchen, publicația Der Spiegel relatând că ei lucrau în numele Rusiei, informează Reuters. Suspecții ar fi intenționat să incendieze o clădire sau un obiectiv din infra
Alegeri în Israel: Likud acuză partidele arabe că fură alegerile și cere să fie verificate voturile
Likud, partidul condus de premierul Benjamin Netanyahu, a cerut miercuri poliției israeliene și serviciului de informații interne Shin Bet să investigheze posibile nereguli în secțiile de vot din comunitățile arabe, acuzând partidele acestora că ''fură alegerile'' după ce participarea a crescut brusc în aceste localități, informează
Senatorul Flavio Bolsonaro, fugit din Brazilia, a ajuns în Statele Unite
Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, care a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a ajuns miercuri în Statele Unite, după ce a fugit din Brazilia, transmite dpa. Bolsonaro a putut fi văzut în imagini televizate ieșind dintr-un avion privat pe aeroportu
Tragedie feroviară în Toledo: Posibilă ''eroare umană'', după o defectare a sistemului de semnalizare
Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo -
Serbia: Justiția va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad
Biroul procurorului-șef al Serbiei va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din orașul Novi Sad, tragedie produsă la 1 noiembrie 2024 și soldată cu 16 decese, incident ce a cauzat proteste masive ale opoziției conducând în final la căderea guvernului, transmite dpa. Cazul Novi Sad este, potrivit cotidianului Danas, unul
Serbia: Dialogul privind Kosovo va continua, cetățenii vor decide cu privire la relațiile cu Rusia (Ilija Srdanovic)
Medicul sârb Ilija Srdanovic, aflat în fruntea Listei Studenților, mișcarea care s-a impus la alegerile legislative anticipate din weekend, afirmă că aceasta va continua dialogul privind Kosovo-Metohija și implementarea acordului de la Bruxelles - facilitat de UE și semnat în 2013 - care vizează normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina, in
Summit Rusia-Africa: Președintele Putin susține că Moscova este un partener mai bun decât Occidentul ''colonialist''
Președintele rus Vladimir Putin a susținut miercuri că țara sa este un partener mai bun pentru Africa decât Occidentul colonialist care încă mai încearcă să exploateze resursele continentului și se folosește de datoriile țărilor africane pentru a le întârzia dezvoltarea, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin și
Regatul Unit: Militantul de extrema dreaptă Tommy Robinson, găsit vinovat de hărțuirea a doi jurnaliști
Militantul de extrema dreaptă britanic Tommy Robinson a fost găsit vinovat miercuri la Londra de hărțuirea a doi jurnaliști de la tabloidul Daily Mail, împotriva cărora proferase amenințări pe rețelele de socializare, relatează AFP. Tommy Robinson, pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon, în vârstă de 43 de ani, își va
Kremlinul exclude o prezență europeană în negocierile cu Ucraina și SUA de la Abu Dhabi
Kremlinul a exclus miercuri o prezență europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina care va avea loc în noiembrie în orașul Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, informează EFE. ''Am convenit că negocierile tripartite cu participarea Rusiei, Ucrainei și SUA vor fi reluate'', a declarat pentr
Alegeri în Israel: Ministrul apărării denunță apelul lansat de Eisenkot către armată de a rezista presiunilor lui Netanyahu
Ministrul apărării israelian Israel Katz a denunțat miercuri apel lansat de candidatul opoziției, Gadi Eisenkot, care i-a cerut armatei să reziste eventualelor presiuni din partea premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu, care a evocat din nou amenințarea iraniană, transmite AFP. Marți, Eisenkot a subliniat că în așteptarea form
Indonezia/ ''Te urâm pe gratis!'': Proteste împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care a gestionat guvernul incendiile devastatoare
Sute de indonezieni s-au adunat miercuri în centrul Jakartei pentru a protesta împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care guvernul a gestionat incendiile devastatoare al căror fum toxic afectează mii de oameni, relatează AFP. Pe pancartele arborate de protestatari scria ''Nu există aer curat
Putin: Musk este ''un geniu, un geniu adevărat''
Președintele rus Vladimir Putin l-a numit miercuri un ''geniu'' pe directorul executiv al SpaceX, miliardarul Elon Musk, și a asigurat că Moscova menține contacte strânse cu Washingtonul în domeniul cooperării spațiale, informează EFE. ''Elon Musk este un geniu, un geniu adevărat. Câte nave spațiale ar
BTA / Bulgaria, România și Turcia condamnă atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Bulgaria, România și Turcia condamnă fără echivoc atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, a spus ministrul bulgar al apărării Dimităr Stoianov într-o conferință de presă la Sofia miercuri, după o reuniune a miniștrilor apărării și comandanților forțelor armate din cele trei țări, care au discutat despre securitate și apărare î
Lavrov se va deplasa în Atlanta pentru a participa la reuniunea miniștrilor de externe din G20
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se va deplasa vineri în orașul Atlanta (SUA) pentru a participa la reuniunea G20, ce va fi prezidată de omologul său american Marco Rubio, a anunțat miercuri instituția diplomatică de la Moscova, citată de EFE. Serghei Lavrov va conduce delegația rusă la reuniunea ministerială a G20, a declarat p














