Comemorarea victimelor Holocaustului la Babi Iar, un avertisment privind modul în care ''lucruri teribile pot fi ascunse'' (GALERIE FOTO)
Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Comemorarea victimelor Holocaustului la Babi Iar, locul în care peste 33.000 de evrei au fost executaţi prin împuşcare în 1941 de trupele naziste, şi-a propus, pe lângă aducerea în prim-plan a acestei tragedii multă vreme trecută sub tăcere, să atragă atenţia asupra modului în care "lucruri teribile pot fi ascunse", într-un context în care negarea Holocaustului şi antisemitismul continuă să ia amploare, susţin organizaţiile evreieşti care au organizat evenimentul.
"Trăim într-o perioadă foarte fragilă în Europa. Comunitatea evreiască din Europa este una cu o istorie foarte mare, dar cu un viitor incert. Continuăm să vedem o creştere a antisemitismului aproape în toate ţările de pe continent. Suntem şocaţi să vedem cum chiar Holocaustul poate fi negat. An după an, vedem sondajele care se publică. Tot mai puţini oameni din Europa cred că Holocaustul s-a întâmplat. Din cauza nesiguranţei privind viitorul nostru în Europa (...) am decis să venim aici la Babi Iar, în Ucraina, un loc care poate fi un exemplu pentru cum lucruri teribile pot fi ascunse. Comemorarea Holocaustului în Europa poate fi în aceeaşi situaţie, dacă nu ridicăm gradul de conştientizare", a spus rabinul Menachem Margolin, preşedinte al European Jewsih Association (EJA).

Foto: (c) Florin ŞTEFAN / AGERPRES
EJA, în parteneriat cu alte organizaţii evreieşti naţionale, a organizat în această săptămână, la Kiev, un simpozion în cadrul căruia s-a discutat pe larg, în diverse formate, despre provocările combaterii antisemitismului în Europa, inclusiv prin stabilirea de grupuri de lucru interparlamentare care să găsească moduri de a descuraja "cea mai veche ură", precum şi o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului la Centrul memorial de la Babi Iar, la care au participat zeci de miniştri, parlamentari şi ambasadori din întreaga Europă.
Deşi recunosc că există încă forme serioase de antisemitism în Ucraina, liderii organizaţiilor evreieşti apreciază avântul luat de viaţa evreiască în această ţară, fapt care este uneori chiar mai important.
"Este adevărat, există mult antisemitism în Ucraina. Dar în acelaşi timp, uitându-mă la situaţia vieţii evreieşti în această ţară, pot spune că Ucraina este un exemplu foarte bun de renaştere a comunităţii evreieşti. Când măsurăm situaţia vieţii evreieşti, nu ne uităm câţi oameni au păreri antisemite. Este evident un factor important. Dar ce este mai important este cât de dedicat este guvernul unei ţări nu doar să combată antisemitsmul, ci să asigure continuitatea vieţii evreieşti", a afirmat Menachem Margolin.
El susţine că Ucraina "conduce" la numărul de sinagogi deschise în ultimul deceniu, la numărul de evenimente şi festivaluri evreieşti organizate în public sau la modul în care sunt trataţi evreii de autorităţi.
"Din punctul de vedere al asigurării viitorului comunităţii evreieşti, Comisia Europeană are ce învăţa de la Ucraina", a spus el, răspunzând unei întrebări despre strategia UE privind combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti.
Rabinul Meir Stambler, preşedintele Federaţiei comunităţilor evreieşti din Ucraina, susţine că, după 70 de ani de regim comunist şi 30 de ani în care s-a luptat să devină independentă, ţara în care trăieşte încearcă să se regăsească, iar acest lucru creează, din nefericire, un conflict între cunoaşterea trecutului şi tendinţele naţionaliste.
El spune că, într-un fel, înţelege fenomenul. "Ei îşi caută eroii, dar nu cunosc istoria. De cele mai multe ori, din nefericire, eroii lor se întâmplă să fie şi cei care ne-au omorât. Este o chestiune foarte delicată", a spus Meir Stambler într-o conferinţă de presă de la Kiev. Totuşi, dă el asigurări, "eu mă simt foarte calm mergând în Ucraina în orice oraş şi arăt destul de tipic evreu. Nu ştiu dacă asta ar fi valabil şi în Paris sau la Londra."
Foto: (c) Florin ŞTEFAN / AGERPRES
Pe de altă parte, după cum a spus şi preşedintele parlamentului de la Kiev, Ruslan Stefanciuk, Ucraina este a patra ţară din lume din punctul de vedere al numărului celor numiţi "drepţi între popoare" de Institutul Yad Vashem pentru că au salvat evrei, după Polonia, Olanda şi Franţa.
"Pe 27 ianuarie (Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului - n.r.), ne amintim de ucrainenii care au salvat evrei de teroarea nazistă. Suntem mândri că peste 2.500 de ucraineni au primit titlul onorific de 'drepţi între popoare' din partea Yad Vasehm", a spus el.
"Memoria este singura cale de a combate antisemitismul", a mai afirmat Ruslan Stefanciuk, într-un discurs susţinut în cadrul simpozionului de la Kiev. "Totul s-a întâmplat pentru că oamenii au tăcut din frică, indiferenţă şi egoism. Studiul Holocaustului este de o importanţă specială pentru Ucraina", a mai afirmat preşedintele legislativului ucrainean.
"Ura antisemită, cea care le anunţă pe celelalte"
Joel Mergui, preşedintele Consistoriului din Paris şi al Centrului european pentru iudaism, a afirmat că vocile Holocaustului dispar şi asta face ca reprezentanţii comunităţilor evreieşti să aibă "o incredibilă responsabilitate pentru viitor".
"Poţi fi preşedinte al unei comunităţi importante de evrei şi să nu ştii ce s-a întâmplat la Babi Iar. Există părţi substanţiale ale istoriei pe care abia le descoperim. Aşa că tremur când mă gândesc la ce se va întâmpla în următorii ani, când numărul negaţioniştilor Holocaustului va fi atât de mare încât vor vrea să şteargă bucăţi din istoria noastră", a spus Mergui într-o conferinţă de presă.
El a reamintit că înainte de 27 de ianuarie în Franţa apar statisticile despre actele şi violenţele antisemite. "Deşi nu ştiu cu exactitate, există o creştere importantă a violenţelor în 2021, comparativ cu 2020. În paralel, creşterea extremismului în Franţa şi în general în Europa este foarte îngrijorătoare, asociată cu antisemitismul extremei drepte şi al extremei stângi, precum şi cel al islamismului, care a luat forme speciale în Franţa", a afirmat el.
Întrebat dacă antisemitismul se înscrie într-o tendinţă xenofobă generală în această perioadă, el a spus că "antisemitismul este o ură specială".
"Într-o lume în care ura se întoarce, ura antisemită este prima. Aceea care arată că celelalte vin. Puteţi vedea ce s-a întâmplat în Europa în anii 2000. Am văzut mai întâi ura antisemită revenind în Europa. În Franţa am avut sinagogi arse, am văzut atacuri asupra evreilor pe stradă. Câţiva ani după aceea, întreaga societate a fost atacată de islamism radical. Orice luptă împotriva antisemismului este un preludiu al luptei împotriva tuturor celorlalte uri", a mai spus Joel Mergui.
El a afirmat că a cerut în mai multe rânduri ca în fiecare ţară din Europa să fie numit un responsabil pentru ura antisemită.
"Dar de multe ori, din păcate aş spune, numim un responsabil pentru ura de orice. Trebuie să luptăm împotriva tuturor urilor, împotriva xenofobiei, a rasismului, a urii împotriva comunităţii gay, etc, este fundamental. Sunt medic şi trăim într-o lume de specialişti. Fiecare ură trebuie tratată diferit", a opinat el.
Ultimul supravieţuitor al masacrului de la Babi Iar trăieşte în Israel
Părintele Patrick Desbois, şeful consiliului academic al Centrului memorial al Holocaustului de la Babi Iar, a afirmat că tactica de exterminare a trupelor naziste "un glonte, un evreu", a produs una dintre cele mai mari tragedii din istorie.
"Holocaustul a fost ceva secret şi toată lumea şi-l aminteşte. Împuşcarea evreilor la Babi Iar a fost ceva public şi nimeni nu şi-o aminteşte. Babi Iar este cel mai mare loc al asasinării prin împuşcare din Uniunea Sovietică, este mai mult decât un simbol", a spus Patrick Desbois.
Foto: (c) Florin ŞTEFAN / AGERPRES
Ultimul supravieţuitor cunoscut al masacrului de la Babi Iar, Mihail Sidko, trăieşte în Israel, într-o localitate dintre Tel Aviv şi Ierusalim, şi are 86 de ani. Bătrânul, care avea 6 ani când a fost ridicat de acasă şi dus la râpa din afara Kievului împreună cu familia, a povestit cu mare emoţie, într-un interviu pentru EJA, cum sora lui de trei ani şi fratele lui de câteva luni, la fel ca şi mama lor, au fost ucişi cu sânge rece de nazişti.
El şi fratele lui mai mare au reuşit să scape datorită unuia dintre gardienii ucraineni, care au lăsat mai mulţi copii să fugă în pădurile din apropiere. Ceea ce face într-un fel tragedia lui unică este faptul că, în urma unei înţelegeri cu fratele său, Mihael Sidko nu a vorbit niciodată cu nimeni, nici măcar din familia sa imediată, despre ce s-a întâmplat la Babi Iar, până în anii 2000. "Faptul că ai fost la Babi Iar însemna că eşti evreu", a mărturisit el, ceea ce spune mult despre percepţia sa asupra antisemitismului o bună parte din viaţă.
Foto: (c) Florin ŞTEFAN / AGERPRES
În total, peste 33 de mii de evrei au fost ucişi în numai două zile în septembrie 1941, dar numărul total al victimelor de la Babi Iar, între care au fost şi romi sau prizonieri de război ruşi, a fost de 100.000 de oameni.
Pe 25 ianuarie, la invitaţia EJA şi a organizaţiilor partenere, o delegaţie de câteva zeci de miniştri, parlamentari şi ambasadori din întreaga Europă au participat la o ceremonie de la Centrul memorial al Holocaustului de la Babi Iar, prilej cu care fiecare dintre ei a aprins o lumânare care simbolizează, pe lângă comemorarea victimelor, angajamentul pe care şi l-au luat de a identifica căile cele mai bune de combatere a antisemitismului şi de promovare a cunoaşterii Holocaustului.
Nume şi găuri de gloanţe
Complexul de la Babi Iar, care este încă în construcţie, va cuprinde un ansamblu de muzee, printre care Muzeul victimelor de la Babi Iar, Muzeul Holocaustului în Ucraina şi Europa de Est, Centrul pentru studierea agresiunii şi sănătate mintală şi Muzeul istoriei uitării tragediei, care se va ocupa de modul în care Rusia a ignorat complet şi a lăsat să se aştearnă uitarea peste crimele de la Babi Iar.
Foto: (c) Florin ŞTEFAN / AGERPRES
Pe lângă aceste muzee tematice, care nu au fost încă finalizate, în complex se află şi instalaţii precum Zidul plângerii de cristal, care se doreşte o replică simbolică din cărbune şi cristal a Zidului plângerii de la Ierusalim, sau "Numele victimelor de la Babi Iar", o impresionantă lucrare artistică care se întinde pe 2 hectare.
Potrivit lui Ruslan Kavaţiuc, adjunctul CEO-ului Centrul memorial al Holocaustului Babi Iar, această instalaţie amenajată în urmă cu an şi jumătate şi care funcţionează 24 de ore din 24, reprezintă o modalitate inedită de a aduce în atenţie numele celor ucişi în "cea mai mare groapă comună a Holocaustului".
Foto: (c) Florin ŞTEFAN / AGERPRES
Instalaţia este formată din coloane de metal străpunse de gloanţe, la fel ca şi pardoseala, iar contactul cu aceste găuri declanşează circuite de sunet care rostesc nume. Practic, numele victimelor identificate, 28.000 din 100.000, sunt rostite de voci de femei, bărbaţi şi copii. "Uneori se aude doar ceva de genul - copil, şase luni, pentru că ştim sigur că o familie care a fost ucisă avea un copil de şase luni, dar nu îi cunoaştem numele", a relatat Ruslan Kavaţiuc.
Coloanele de metal sunt luminate noaptea, iar pardoseala vibrează permanent din cauza faptului că aceste nume identificate au fost transformate în sunete cu diferite frecvenţe.
Pe lângă aceste instalaţii memoriale, vizitatorii au la dispoziţie şi diverse spaţii în care pot vedea fotografii din epocă realizate de nazişti pentru a-şi documenta atrocităţile, care dau o idee şi despre cum arăta atunci zona, acum înglobată de oraş.
Foto: (c) Florin ŞTEFAN / AGERPRES
Totuşi, în mod bizar, pe o porţiune a acestei imense gropi comune, nu departe de cimitirul evreiesc şi de cel creştin, funcţionează încă un poligon înfiinţat în perioada Uniunii Sovietice şi un teren de fotbal, pe care autorităţile locale vor să le desfiinţeze, însă fără succes deocamdată. AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* 27 ianuarie - Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului (ONU)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susține președintele comisiei electorale
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică președintele comisiei electorale, confirmând totuși existența unei anchete asupra acestor acuzații, relatează AFP. 'Suspiciunile care ne-au fost prezentat sunt
Letonia anunță o scurtă incursiune în spațiul său aerian în apropierea frontierelor cu Rusia și Belarus
Forțele armate din Letonia au anunțat duminică o scurtă intruziune în spațiul aerian al țării în apropierea frontierelor cu Belarus și Rusia, cerându-le oamenilor din zonă să rămână în case pentru siguranța lor în timpul incidentului, relatează Reuters. 'Vă informăm că există o amenințare în spațiu
UPDATE Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri )
Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP, Reuters și dpa. Cu un rezultat între 52,5 și 59% potrivit acestor sondaje, ea &ic
SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral
Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison
Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție
Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,
Yemen: Peste 300.000 de persoane strămutate în urma luptelor din vestul țării (ONU)
Peste 300.000 de persoane au fost strămutate în Yemen din cauza intensificării înfruntărilor în vestul țării, marea majoritate a strămutărilor fiind înregistrată în ultimele două luni, a anunțat ONU duminică, relatează AFP. Într-un comunicat, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) face apel la '
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire
UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)
Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri
Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina
China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic
Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'
Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome
Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber
Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție
Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A
Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă
O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at
Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu














