VIDEO Eurodeputata malteză Roberta Metsola, aleasă preşedinte al Parlamentului European
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o marţi în funcţia de preşedinte al său, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola, transmit AFP şi DPA.
La preşedinţia Parlamentului European au mai candidat eurodeputatele Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor). Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), care dispunea şi de sprijinul grupului Identitate şi Democraţie (ID), şi-a retras candidatura luni noaptea.
Roberta Metsola a obţinut 458 de voturi din 690 exprimate. Alice Bah Kuhnke a obţinut 101 voturi, iar Sira Rego 57.

Foto: (c) JULIEN WARNAND / EPA
''Mă simt onorată de responsabilitatea pe care mi-o încredinţaţi'', a declarat Roberta Metsola, membră a grupului Partidului Popular European, după anunţarea rezultatelor votului în plenul PE.
''Trebuie să ripostăm la retorica anti-UE'', a adăugat eurodeputata malteză.
Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar marţi, devine astfel cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. De asemenea, ea este a treia femeie care accede la această funcţie, după Simone Veil (1979-1982) şi Nicole Fontaine (1999-2002), cărora le-a adus omagiul său, exprimându-şi speranţa ''că nu va fi nevoie de două decenii pentru ca o femeie'' să ajungă din nou în acest post.
Eurodeputata malteză îi succede italianului David Sassoli, decedat pe 11 ianuarie şi al cărui mandat se încheia în această săptămână. Ea va conduce instituţia până la următoarele alegeri europene, din vara lui 2024.
Deputată europeană din 2013 şi vicepreşedinte al Parlamentului European începând din 2020, Roberta Metsola şi-a atras critici din partea unor colegi date fiind poziţia sa fermă împotriva avortului, o opinie extrem de răspândită în Malta. Conştientă de rezervele pe care le-a suscitat pe acest subiect, Metsola dăduse asigurări că, în caz că va deveni preşedinte al PE, ''datoria sa va fi de a reprezenta poziţia Parlamentului'', inclusiv în legătură cu drepturile sexuale şi reproductive.

Foto: (c) JULIEN WARNAND / EPA
Membră a familiei politice PPE, Roberta Metsola a obţinut sprijinul grupurilor S&D şi Renew Europe, graţie unui acord încheiat luni între cele trei formaţiuni asupra unei foi de parcurs comune.
Documentul menţionează, ca primă prioritate, ''alinierea la cele mai înalte standarde ale drepturilor femeilor în Europa'', inclusiv cu privire la ''sănătatea sexuală şi reproductivă''.
De asemenea, este acordată atenţie consolidării statului de drept, în faţa ''încălcărilor care se multiplică şi înrădăcinează'' în mai multe ţări membre.
Printre alte priorităţi figurează protecţia mediului, cu obiectivul ca Europa să devină ''primul continent'' cu compensaţii integrale privind emisiile poluante, punerea în practică a unui nou cadru ''fiscal european'' şi intrarea în vigoare a unei directive europene privind salariul minim. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Eurodeputata malteză Roberta Metsola, aleasă preşedinte al Parlamentului European (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Alegerile de marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', afirmă Trump
Președintele republican al SUA, Donald Trump, a declarat luni că alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', într-o ultimă încercare de a-și mobiliza susținătorii înaintea votului pe care opoziția democrată speră să-l câștige, relatează agențiile AFP și EFE.
Cancelarul Merz este de acord ca viitorul președinte al Germaniei să fie o femeie
Cancelarul german Friedrich Merz și-a declarat sprijinul pentru alegerea unei femei ca președinte al Germaniei, o funcție esențial onorifică și care până în prezent a fost deținută numai de bărbați, potrivit presei germane citate luni de agențiile AFP și EFE. 'Decizia mea este luată, trebuie să fie o femeie', a spus Merz la
#Ucraina: Cel puțin 18 morți într-un atac aerian rusesc în provincia Zaporojie, anunță Zelenski
Cel puțin 18 persoane au fost ucise luni în orașul ucrainean Komișuvaha, situat în apropierea liniei frontului în provincia sud-estică Zaporojie, în urma unui atac aerian în care Rusia a lansat aproximativ zece bombe ghidate, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a susținut că aceste bombe au țintit o școală unde civi
Marea Britanie: Guvernul confirmă o înăsprire a condițiilor pentru rezidență permanentă
Guvernul britanic a confirmat luni o înăsprire a condițiilor de obținere a rezidenței permanente pentru cetățenii străini cu statut legal, mulți dintre ei urmând să aștepte cel puțin 10 ani pentru a fi eligibili, față de cinci ani în prezent, transmite AFP. Această reformă fusese anunțată în noiembrie 2025 de ministrul de interne Shaban
Israel: Blocul anti-Netanyahu se întrunește marți, pentru prima oară după alegeri
Șefii principalului bloc al opoziției israeliene se vor reuni marți pentru a încerca să constituie o majoritate în urma alegerilor legislative de marțea trecută, a anunțat luni liderul lor, Gadi Eisenkot, potrivit AFP. 'Liderii blocului pentru schimbare (...) se vor reuni la Herzliya (nord-vest) pentru a discuta și a coordona etapele următoare&
SUA/Un judecător a anulat procedura judiciară împotriva unor foști oficiali FBI în cazul Hunter Biden
Un judecător federal a anulat luni procedura judiciară în care doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI erau acuzați că au mințit cu privire la implicarea lor în anchetele care l-au vizat pe Hunter Biden, fiul fostului președinte american Joe Biden, criticând dur Departamentul de Justiție pentru inițierea a ceea ce el a descris drept o urmărire
Accident feroviar în Spania: Guvernul pregătește un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunțat luni că guvernul va acorda un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor după tragedia feroviară de săptămâna trecută în care au murit 69 de persoane, relatează dpa. Cabinetul intenționează să aprobe pachetul de ajutor în ședința sa de marți. Printre măsurile plănuite e
Polonia: Adunarea Judecătorilor din Tribunalul Constituțional se reunește marți pentru a încerca soluționarea crizei
Judecătoarea care afirmă că a preluat interimar conducerea Tribunalului Constituțional al Poloniei după ce i-a suspendat din funcție pe președintele și vicepreședintele acestei instituții, decizie susținută de premierul Donald Tusk, dar nerecunoscută de președintele Karol Nawrocki, a convocat pentru marți Adunarea Generală a Judecătorilor pentru a încerca să soluționez
Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii
Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii, Consiliul Europei precizând că prin aceasta se va pune capăt oricărei monitorizări independente a închisorilor rusești, relatează luni dpa. Astfel, comitetul european pentru prevenirea torturii nu mai poate verifica modul în care sunt tratați deținuții în Rusia
Liderul suprem iranian a acordat 'puteri' guvernului în negocierile cu SUA privind încheierea războiului
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a acordat 'puteri' guvernului în cadrul eforturilor vizând încheierea războiului cu Statele Unite, a anunțat luni președintele iranian Masoud Pezeshkian, citat de agenția de știri Irna, relatează AFP. 'Ne străduim să rezolvăm problema prin dialog. În acest sens, lid
#Ucraina: Armata rusă stagnează în octombrie (analiză AFP cu date ale ISW)
Armata rusă a înregistrat un regres ușor pe întregul front din Ucraina în octombrie, potrivit unei analize realizate de AFP cu date provenind de la Institutul pentru studiul războiului (ISW) din SUA. Trupele Kremlinului au cedat 28 kmp în întreaga lună, în continuarea încetinirii avansului lor de la începutul lui
Israel: Președintele Isaac Herzog anunță consultări cu partidele mai mici în vederea formării guvernului
Președintele israelian Isaac Herzog a anunțat luni că intenționează să organizeze consultări cu partidele mai mici în vederea formării noului guvern, relatează dpa. Consultările, care vor fi transmise în direct, urmează să înceapă miercuri după-amiază cu reprezentați ai Partidului Sionist Religios. Acestea vor fi urmate de discuții cu
Partidul la guvernare în Ungaria a aprobat a doua nominalizare a președintelui țării pentru funcția de procuror șef
Partidul Tisza la guvernare în Ungaria va aproba nominalizarea președintelui pentru funcția de procuror șef, a anunțat luni premierul Peter Magyar, un pas semnificativ în eforturile lui Magyar de a transforma instituțiile publice după victoria din aprilie, relatează Reuters. Numirea unui nou procuror șef este esențială în eforturile anticorup
Germania: Merz promite toleranță zero în urma violențelor de la protestele tinerilor
Cancelarul german Friedrich Merz cere o reacție fermă împotriva celor responsabili de violențele din timpul revoltelor care au avut loc în weekend în mai multe orașe germane, transmite dpa. 'Violența nu are loc pe străzile noastre, iar guvernul meu nu va arăta nicio toleranță în această privință', afirmă cancelarul, într-u
Fostul cancelar Angela Merkel va participa la alegerea noului președinte al Germaniei
Fostul cancelar german Angela Merkel urmează să participe anul viitor la convenția pentru alegerea noului președinte al țării, în calitate de reprezentantă a partidului conservator Uniunea Creștin-Democrată (CDU), relatează luni dpa. Informația privind desemnarea Angelei Merkel pentru a participa la acest proces a fost relatată luni de mai multe mass-med











