Comisia Europeană lansează o consultare publică asupra legii europene privind libertatea mass-mediei
Comisia Europeană a lansat luni o consultare publică deschisă cu privire la viitoarea Lege europeană privind libertatea mass-mediei, o iniţiativă de referinţă anunţată de preşedintele CE, Ursula von der Leyen, în discursul său din 2021 privind starea Uniunii, menită să protejeze pluralismul şi independenţa mass-mediei pe piaţa internă a UE, indică un comunicat al executivului UE.
"Mass-media reprezintă un pilon al democraţiei. Astăzi însă acest pilon este cenzurat şi se confruntă cu presiuni din partea unor guverne şi grupuri private. Acesta este motivul pentru care Comisia va propune norme şi garanţii comune pentru a proteja independenţa şi pluralismul mass-mediei. Jurnaliştii ar trebui să fie în măsură să îşi desfăşoare activitatea, să îi informeze pe cetăţeni şi să îi tragă la răspundere fără teamă şi fără favoruri pe cei aflaţi la putere. În prezent, avem consultări ample pentru a veni cu cea mai bună propunere", a declarat vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.
Consultarea intenţionează să colecteze opinii cu privire la cele mai importante aspecte care afectează funcţionarea pieţei interne a mass-mediei, inclusiv diferitele tipuri de interferenţe din mass-media, precum şi tendinţele economice.
Consultarea priveşte trei domenii principale referitoare la pieţele mass-media. Primul se axează pe transparenţă şi independenţă (de exemplu, controlul tranzacţiilor de pe piaţa mass-mediei, transparenţa informaţiilor legate de cine deţine proprietatea asupra mass-mediei şi măsurarea audienţei). Al doilea domeniu vizează condiţiile necesare unei bune funcţionări a acestora (de exemplu, expunerea publicului la o pluralitate de opinii şi inovarea în domeniul mass-mediei pe piaţa UE). A treia secţiune se referă la alocarea echitabilă a resurselor de stat (de exemplu, independenţa mass-mediei publice, transparenţa şi distribuţia echitabilă a publicităţii comandate de instituţii ale statului). De asemenea, se aşteaptă feedback cu privire la opţiunile de guvernanţă aferente legii, care s-ar putea baza pe Grupul autorităţilor europene de reglementare pentru serviciile mass-media audiovizuale (ERGA).
Propunerea urmează să fie prezentată de Comisia Europeană în al treilea trimestru al anului 2022. Consultarea publică deschisă urmăreşte să colecteze din partea cetăţenilor, în special a jurnaliştilor, a mass-mediei (private şi publice), a întreprinderilor (în special a actorilor din domeniul mass-mediei), a mediului academic, a societăţii civile, a autorităţilor publice, a întreprinderilor şi a tuturor părţilor interesate opinii, dovezi şi date care să ajute Comisia să elaboreze aceste noi norme. Contribuţiile pot fi transmise până la 21 martie 2022 pe portalul "Exprimaţi-vă părerea". AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina și Rusia se pregătesc pentru discuții de pace la Abu Dhabi, cu medierea SUA
Discuții trilaterale pentru încheierea războiului în Ucraina urmează să aibă loc săptămâna viitoare în Emiratele Arabe Unite (EAU), a anunțat luni reprezentantul SUA Steve Witkoff, citat de dpa. SUA vor 'media negocieri de lucru' între Ucraina și Rusia pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a indicat Witkoff
Polonia găzduiește primul exercițiu al Forței Multinaționale pentru Ucraina (MNF-U)
Aliații Kievului reuniți în cadrul Forței Multinaționale pentru Ucraina (MNF-U), conduși de Franța și Marea Britanie, vor desfășura în Polonia un exercițiu pe scară largă destinat testării capacității sale de a se desfășura și a opera împreună pe teren, relatează marți AFP. Un număr de aproximativ 2.800 de militari din zece ț
A acuza Phenianul de atacul asupra Binance constituie o 'provocare politică gravă',consideră influenta soră a liderului nord-coreean
Coreea de Nord a respins acuzațiile SUA conform cărora ar fi fost responsabilă pentru atacul cibernetic care a vizat active digitale în valoare estimată de 6,3 miliarde de dolari de pe platforma de tranzacționare a criptomonedelor Binance, relatează dpa. Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a declarat că lans
Kievul acuză Moscova de torpilarea speranțelor de pace după uciderea a 29 civili luni
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia luni de torpilarea oricărui 'progres spre pace' după o lovitură care a ucis cel puțin 29 de persoane în timpul distribuirii de ajutoare umanitare în sud-estul Ucrainei, relatează France Presse. Atacurile rusești au continuat pe tot parcursul nopții de luni spre marți
#Ucraina: 493 de drone ce se îndreptau spre Moscova au fost interceptate
Apărarea antiaeriană rusă a interceptat 493 de drone ucrainene ce se îndreptau spre Moscova în noaptea de luni spre marți, a anunțat primarul capitalei Federației Ruse, Serghei Sobianin, potrivit AFP: ''Între 2 noiembrie, ora 20:30, și 3 noiembrie, ora 07:30, 493 de drone au zburat în direcția regiunii Moscova.
Iran: Gardienii Revoluției revendică doborârea a două drone americane în împrejurimile insulei Qeshm
Gardienii Revoluției din Iran au revendicat în zorii zilei de marți doborârea a două drone de recunoaștere americane în împrejurimile insulei iraniene Qeshm, coincizând cu o operațiune militară a Washingtonului raportată de publicații precum The Wall Street Journal (WSJ), transmite EFE. Într-un comunicat dif
SUA: Alegerile de marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', afirmă Trump
Președintele republican al SUA, Donald Trump, a declarat luni că alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', într-o ultimă încercare de a-și mobiliza susținătorii înaintea votului pe care opoziția democrată speră să-l câștige, relatează agențiile AFP și EFE.
Cancelarul Merz este de acord ca viitorul președinte al Germaniei să fie o femeie
Cancelarul german Friedrich Merz și-a declarat sprijinul pentru alegerea unei femei ca președinte al Germaniei, o funcție esențial onorifică și care până în prezent a fost deținută numai de bărbați, potrivit presei germane citate luni de agențiile AFP și EFE. 'Decizia mea este luată, trebuie să fie o femeie', a spus Merz la
#Ucraina: Cel puțin 18 morți într-un atac aerian rusesc în provincia Zaporojie, anunță Zelenski
Cel puțin 18 persoane au fost ucise luni în orașul ucrainean Komișuvaha, situat în apropierea liniei frontului în provincia sud-estică Zaporojie, în urma unui atac aerian în care Rusia a lansat aproximativ zece bombe ghidate, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a susținut că aceste bombe au țintit o școală unde civi
Marea Britanie: Guvernul confirmă o înăsprire a condițiilor pentru rezidență permanentă
Guvernul britanic a confirmat luni o înăsprire a condițiilor de obținere a rezidenței permanente pentru cetățenii străini cu statut legal, mulți dintre ei urmând să aștepte cel puțin 10 ani pentru a fi eligibili, față de cinci ani în prezent, transmite AFP. Această reformă fusese anunțată în noiembrie 2025 de ministrul de interne Shaban
Israel: Blocul anti-Netanyahu se întrunește marți, pentru prima oară după alegeri
Șefii principalului bloc al opoziției israeliene se vor reuni marți pentru a încerca să constituie o majoritate în urma alegerilor legislative de marțea trecută, a anunțat luni liderul lor, Gadi Eisenkot, potrivit AFP. 'Liderii blocului pentru schimbare (...) se vor reuni la Herzliya (nord-vest) pentru a discuta și a coordona etapele următoare&
SUA/Un judecător a anulat procedura judiciară împotriva unor foști oficiali FBI în cazul Hunter Biden
Un judecător federal a anulat luni procedura judiciară în care doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI erau acuzați că au mințit cu privire la implicarea lor în anchetele care l-au vizat pe Hunter Biden, fiul fostului președinte american Joe Biden, criticând dur Departamentul de Justiție pentru inițierea a ceea ce el a descris drept o urmărire
Accident feroviar în Spania: Guvernul pregătește un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunțat luni că guvernul va acorda un pachet de ajutor pentru victime și familiile lor după tragedia feroviară de săptămâna trecută în care au murit 69 de persoane, relatează dpa. Cabinetul intenționează să aprobe pachetul de ajutor în ședința sa de marți. Printre măsurile plănuite e
Polonia: Adunarea Judecătorilor din Tribunalul Constituțional se reunește marți pentru a încerca soluționarea crizei
Judecătoarea care afirmă că a preluat interimar conducerea Tribunalului Constituțional al Poloniei după ce i-a suspendat din funcție pe președintele și vicepreședintele acestei instituții, decizie susținută de premierul Donald Tusk, dar nerecunoscută de președintele Karol Nawrocki, a convocat pentru marți Adunarea Generală a Judecătorilor pentru a încerca să soluționez
Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii
Rusia s-a retras oficial din Convenția europeană pentru prevenirea torturii, Consiliul Europei precizând că prin aceasta se va pune capăt oricărei monitorizări independente a închisorilor rusești, relatează luni dpa. Astfel, comitetul european pentru prevenirea torturii nu mai poate verifica modul în care sunt tratați deținuții în Rusia











