Extinderea NATO spre Est: Lavrov avertizează că ''mina ce a detonat în 2008 în Georgia'' ar putea exploda din nou
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ameninţat joi de la tribuna OSCE cu un nou conflict în cazul extinderii NATO spre Est, subliniind că promisiunile de aderare făcute Georgiei şi Ucrainei la summitul NATO de la Bucureşti în 2008 constituie o "mină" care a "detonat" deja în Georgia în 2008, conform transcriptului discursului său susţinut la cea de-a 28 reuniune a Consiliului miniştrilor de externe a OSCE de la Stockholm postat pe site-ul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei.
Decizia Summitului NATO de la Bucureşti din aprilie 2008 potrivit căreia "Georgia şi Ucraina vor deveni membre NATO" într-o zi constituie o "mină pusă chiar sub temelia arhitecturii securităţii europene", a afirmat Lavrov, evocând în acest context intervenţia militară a Rusiei în Georgia în august 2008.
La fel ca şi atunci, şeful diplomaţiei ruse a dat vina pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvili pentru războiul de cinci zile declanşat la început pe teritoriul regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud - unde Rusia dispunea de un contingent de forţe de menţinere a păcii - şi care s-a extins apoi în adâncul teritoriului Georgiei, tancurile ruseşti ajungând atunci aproape de Tbilisi.
"În august 2009, această mină a detonat deja când preşedintele Mihail Saakaşvili, îmbătat de euforia perspectivei aderării la NATO s-a lansat într-o aventură care a avut consecinţe grave pentru Georgia însăşi şi a adus situaţia de securitate din Europa la un nivel periculos", a declarat joi Lavrov.
Deşi raportul oficial al OSCE concluzionează că ostilităţile au izbucnit în urma acţiunilor militare lansate de către forţele georgiene contra regimului separatist din Osetia de Sud, acesta nu insistă totuşi - potrivit unor comentatori independenţi ruşi, precum Iulia Latânina - asupra "numeroaselor provocări" ruseşti înaintea izbucnirii conflictului, care au instigat practic ostilităţile.
''Cei care obişnuiesc să repete punctele de discuţie de la Bucureşti şi insistă că 'ţările terţe' nu au dreptul de a-şi exprima poziţia cu privire la problema extinderii NATO se joacă cu focul. Sunt convins că nu au cum să nu-şi dea seama de acest lucru'', a spus ministrul rus de externe de la tribuna OSCE.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, insistase miercuri într-o conferinţă de presă la Riga că Rusia "nu are niciun drept de veto" în cazul în care Alianţa se va decide să primească Ucraina în NATO, conform EFE şi Ukrainska Pravda.
"Vreau să fiu foarte clar: transformarea ţărilor noastre vecine nouă într-o trambulină pentru confruntarea cu Rusia şi desfăşurarea de forţe NATO în imediata vecinătate a zonelor de importanţă strategică pentru securitatea noastră sunt categoric inacceptabile", a insistat Serghei Lavrov, conform transcriptului de pe mid.ru.
Aceste noi ameninţări intervin deja într-un context tensionat, Kievul şi Occidentul acuzând Rusia de concentrarea de forţe şi echipamente în apropierea frontierelor cu Ucraina, exprimând temeri privind un nou atac rusesc în ţara vecină, potrivit RBC.ua.
În urma războiului din aprilie 2008, Rusia a recunoscut independenţa regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, unde şi-a instalat baze militare.
Totuşi, cea mai mare parte a analiştilor ruşi, între care expertul militar Aleksandr Golţ, este de părere că actuala comasare de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina are ca obiectiv "şantajarea" Occidentului şi, în special, SUA - cu care preşedintele rus Vladimir Putin ar dori o "reîmpărţire a sferelor de influenţă" - şi nu de a "rupe Donbas-ul" de la Ucraina.
Kremlinul este conştient, potrivit acestora, că zonele controlate de separatiştii proruşi în Doneţk şi Lugansk sunt adăvărate găuri negre, care necesită investiţii uriaşe pentru reconstrucţie şi decriminalizare. De aceea, Moscova şi insistă ca autorităţile de la Kiev să aplice acordurile de la Minsk care ar "băga această tumoare canceroasă (ORDLO-zonele controlate de separatişti în Donbas) înapoi în trupul Ucrainei în condiţiile dictate de Kremlin", consideră Iulia Latânina într-un editorial publicat recent în Novaia Gazeta. Editorialista rusă mai spune că Moscova nu are nevoie de Donbas în condiţiile actuale, ci să destabilizeze în continuare Ucraina.
Însă, după cum recunoaşte opozantul rus Ilia Iaşin, preşedintele Putin şi anturajul său compus din "siloviki" (structurile de forţă din Rusia) este imprevizibil.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 1 decembrie că vrea să obţină garanţii în scris de la NATO că Alianţa nu se va extinde spre Est, conform agenţiilor ruse de presă.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA/Trump afirmă că războiul din Iran a meritat, deși acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deși a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters. 'A trebuit să
Alegeri SUA: Merz se declară sceptic că Trump își va schimba modul de a guverna după alegeri
Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat miercuri sceptic că președintele american Donald Trump își va schimba modul de a guverna după alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, în timp ce ministrul de externe german Johann Wadepul s-a declarat mai optimist, afirmând că speră că vor fi înregistrate progrese în Orientul Mijlociu și
SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c
Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă
Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri
Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia
Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N
Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)
Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.

