logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Societatea mă interesează mai mult decât ştiinţa pe măsură ce îmbătrânesc, spune Merkel

Image

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, aflată la sfârşit de mandat, şi-a sărbătorit cea de-a 50-a aniversare ascultând prelegerea unui cercetător în neuroştiinţe, iar pe cea de-a 60-a aniversare - cu un discurs al unui istoric. Odată cu trecerea anilor, interesele sale s-au îndepărtat de ştiinţele naturale, cărora le-a dedicat prima parte a carierei sale, a declarat politiciana într-un interviu pentru Reuters, publicat miercuri.

Acum, la 67 de ani (pe care i-a împlinit pe 17 iulie), ea intenţionează să-şi dedice perioada de după pensionare marilor probleme de dezvoltare socială şi istorică.

"Aceasta este direcţia spre care se îndreaptă tot mai mult gândurile mele", a spus Merkel. ''Cum putem să înţelegem cursul istoriei, cum putem să o comparăm la nivel global? Cum s-a dezvoltat China în 2000 de ani? Dar Europa?", a spus Merkel.

Angela Merkel a lăsat să se înţeleagă anterior că s-ar putea întoarce în mediul academic, dar în rest a dat puţine indicii despre cum şi-ar mai putea ocupa timpul când va părăsi cancelaria după 16 ani.

Marţi, s-a anunţat că ea va păstra, după ce nu va mai fi cancelar, o echipă de 9 angajaţi plătiţi din bani publici, cu doi mai mulţi decât predecesorul său Gerhard Schroeder. Acest lucru sugerează că intenţionează să rămână activă.

Cu toate acestea, ea nu se va întoarce la chimia cuantică pe care a cercetat-o în Germania de Est în anii 1980. A trecut prea mult timp şi nu mai este la curent cu noutăţile - deşi a declarat că este foarte încântată de modul în care s-a dezvoltat domeniul său.

''Mă văd vorbind în mod regulat despre legătura dintre prosperitatea noastră, cercetare şi inovare - dar sunt sigură că nu voi face nicio activitate ştiinţifică'', a mai spus Angela Merkel.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 05-11-2026 16:49

Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară

Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta

Politic Ex 05-11-2026 16:43

Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)

Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret

Politic Ex 05-11-2026 16:16

Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl

Politic Ex 05-11-2026 15:24

Erdogan va merge în vizită în Azerbaidjan pe 8 noiembrie, pe fondul disputei privind purtarea vălului islamic în școli

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat joi că intenționează să meargă duminică în vizită în Azerbaidjan, în momentul în care o dispută privind noile reguli ce restricționează purtarea vălului islamic în școli tensionează relațiile dintre cele două țări vecine și aliate, relatează AFP. '8 noiembrie este Ziua Victoriei

Politic Ex 05-11-2026 15:16

Suedia reintroduce controale la frontierele interne, invocând situația de securitate

Suedia va reintroduce de joia viitoare, 12 noiembrie, controale la frontiere pentru o perioadă de șase luni pe baza unei evaluări privind existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice și a securității interne, a anunțat joi guvernul suedez într-un comunicat, transmite Reuters. 'Evaluarea se bazează, în principal, pe situația seri

Politic Ex 05-11-2026 14:56

Grecia: Tinerii și cadrele didactice, din nou în stradă pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație

Mii de elevi de liceu, studenți și profesori au coborât joi, din nou, în stradă în Grecia pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație, în contextul mobilizării tinerilor în Europa, relatează AFP. Sub un banner pe care scria 'Din Grecia în Franța, ne batem pentru o educație publică și gratuită', în jur de

Politic Ex 05-11-2026 14:41

Franța: Ciocniri între forțele de ordine și protestatari în orașul Lyon; manifestațiile continuă în toată țara

Forțele de ordine franceze au folosit joi gaze lacrimogene și au intervenit în forță împotriva unui grup de protestatari în orașul Lyon, în timp ce în întreaga țară au loc manifestații, o nouă provocare la adresa președintelui Emmanuel Macron după săptămâni de tulburări, relatează Reuters. Unii protestatari au scandat

Politic Ex 05-11-2026 14:23

UPDATE/Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat zeci de zboruri și aeroporturi europene (sinteză)

Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat joi cel puțin 12 zboruri și aeroporturi europene din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franța, Italia, Polonia și România, după ce marți mai multe alerte au dus la activarea unor dispozitive de securitate extinse, informează EFE. Un avion care efectua ruta dintre Dublin și Roma a fost deviat de

Politic Ex 05-11-2026 14:08

Liderul de la Tiraspol va avea interdicție să părăsească Republica Moldova timp de cinci ani, după vizita la Moscova

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, va avea interdicție de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de cinci ani, după revenirea sa de la Moscova, unde în urmă cu o zi a fost decorat de președintele rus Vladimir Putin, a anunțat joi Biroul politici de reintegrare de pe lângă guvernul de la Chișinău, care a calificat acțiunile Ru

Politic Ex 05-11-2026 14:03

Italia/Cadrele didactice și alți angajați din sistemul de învățământ vor protesta pe 11 noiembrie împotriva reducerilor bugetare

Sindicatele care reprezintă cadrele didactice și alți angajați din sistemul de învățământ din Italia au anunțat joi că vor ieși în stradă miercuri, 11 noiembrie, pentru a protesta împotriva reducerilor de posturi din educație, prevăzute în proiectul de buget al guvernului pentru anul 2027, informează agenția de presă italiană ANSA.

Politic Ex 05-11-2026 13:22

Republica Moldova: Inițiativa opoziției de a o suspenda pe Maia Sandu, blocată de PAS

Proiectul opoziției din parlamentul de la Chișinău privind suspendarea din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi inclus pe agenda forului legislativ, a anunțat joi președintele parlamentului Igor Grosu, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de reprezentanți ai grupului parlamentar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PA

Politic Ex 05-11-2026 13:14

UE a plătit o nouă tranșă, de 4,36 miliarde de euro, din împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru #Ucraina

Comisia Europeană a plătit o nouă tranșă, în valoare de 4,36 miliarde de euro, din împrumutul pentru sprijinirea Ucrainei în valoare de 90 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, pentru a ajuta Kievul să facă față consecințelor războiului cu Rusia, transmite joi Reuters. Executivul UE a precizat că acești bani vor ajuta

Politic Ex 05-11-2026 12:55

Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări europene

Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters. Astfel, trei zboruri ale companiei Ryanair cu destinația Sofia au fost vizat

Politic Ex 05-11-2026 12:06

O amenințare cu bombă obligă un Airbus care zbura de la Dublin spre Roma să aterizeze în Franța

O amenințare cu bombă a obligat un avion Airbus A320 care se îndrepta spre Roma să aterizeze la baza aeriană militară Evreux din Franța, a anunțat joi ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu, citat de Reuters și AFP. Într-un alt incident, o cursă WizzAir de la Helsinki către aeroportul Fiumicino din Roma a fost escortată de

Politic Ex 05-11-2026 12:02

Israel/ Benjamin Netanyahu pierde sprijinul istoric al unui partid ultrareligios

Un partid ultrareligios aliat de trei decenii cu Benjamin Netanyahu a refuzat joi să îl sprijine pe premierul în exercițiu, care dorește să formeze și viitorul guvern israelian, o atitudine de pe urma căreia are de câștigat principalul său rival politic, Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, transmite AFP. După ce alegeri