Ungaria acuză Ucraina de interferenţă în afacerile interne, după ce Kievul îi criticase acordul de gaze cu Rusia
Ungaria a acuzat luni Ucraina de amestec în afacerile sale interne după ce Kievul a criticat semnarea de către autorităţile de la Budapesta a unui nou acord pe o durată de 15 ani de aprovizionare cu gaze naturale ruseşti cu gigantul energetic Gazprom, relatează Reuters.
Acordul încheiat de Ungaria constituie 'o decizie pur politică, nejustificată din punct de vedere economic' şi este în detrimentul relaţiilor ucraineano-ungare, se menţionează într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul de Externe al Ucrainei, ţară ce riscă să piardă milioane de dolari din taxele de tranzit.
În replică, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a acuzat Ucraina de interferenţă în afacerile interne ale Ungariei în cadrul unei conferinţe de presă.
'Consumul (european) de gaze nu va scădea şi nici rolul Gazprom nu se va diminua', a declarat Szijjarto, după ce Gazprom şi directorul executiv al grupului energetic ungar MVM au semnat un nou acord pe termen lung de furnizare a gazelor ruseşti.
'Pentru Ungaria, securitatea energetică este mai degrabă o chestiune de siguranţă, de suveranitate şi economică decât politică', a afirmat şeful diplomaţiei ungare. 'Nu poţi încălzi casele cu declaraţii politice!', potrivit acestuia.
Gazprom va pompa anual 4,5 miliarde de metri cubi de gaze spre Ungaria pe două rute: 3,5 miliarde de metri cubi prin Serbia şi 1 miliard de metri cubi prin Austria, potrivit acordului finalizat de Ungaria la sfârşitul lunii august, semnat luni şi care intră în vigoare de la 1 octombrie.
Pe lângă faptul că acordul este politic, comunicatul Ministerului ucrainean de Externe susţine că acesta va avea un impact semnificativ asupra securităţii energetice a Ucrainei şi a Europei. Kievul va cere Comisiei Europene să evalueze dacă acordul respectă legislaţia europeană în domeniul energiei.
Nici Gazprom şi nici executivul european nu au făcut niciun comentariu deocamdată.
Explozia preţului de referinţă la gaze odată cu revenirea cererii în urma ridicării lockdown-urilor din perioada pandemiei reprezintă o problemă cu încărcătură politică.
Unii oameni politici europeni au cerut o anchetă cu privire la Gazprom, acuzând compania rusă de întârzierea livrării unor cantităţi suplimentare de gaze.
Când Ungaria a convenit condiţiile noului acord de livrare la sfârşitul lunii august, Szijjarto s-a limitat să spună că preţul a fost stabilit, dar nu a dat detalii. Luni, el a spus că, pe piaţa cu amănuntul, consumatorii vor continua să plătească unul dintre cele mai mici preţuri la gaze din Europa.
Potrivit acordului încheiat, Rusia va furniza circa jumătate din consumul anual de gaze al Ungariei, între 9 şi 10 miliarde de metri cubi.
Ungaria şi-a redus totuşi dependenţa de gazele ruseşti în ultimii ani, prin deschiderea de interconexiuni transfrontaliere cu cei mai mulţi dintre vecinii săi, notează Reuters.
Ministerul ucrainean de Externe a iniţiat luni amânarea reuniunii Comisiei interguvernamentale ucraineano-ungare de cooperare economică, preconizată pentru 29-30 septembrie la Budapesta, în urma semnării de către Ungaria a noului contract de gaze cu Rusia, anunţă publicaţia Ukrainska Pravda.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Irina Cristea. editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a negat într-un interviu acordat joi publicației The New York Times informațiile potrivit cărora ar lua în considerare părăsirea administrației președintelui Donald Trump, în urma înfrângerii republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. A fost
Trump prezice un acord cu Rusia privind #Ucraina și chiar 'întreaga Europă'
Președintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioși, după cum remarcă AFP, un viitor 'mare acord' cu Rusia privind Ucraina și a adăugat că acordul respectiv 'ar putea să înglobeze întreaga Europă'. În cadrul unor declarații făcute presei, președintele american a indicat că s-a în
Mișcarea Vestelor Galbene revine în protestele din Franța
Mișcarea Vestelor Galbene, apărută în 2018, revine în protestele la scară națională din Franța, transmite vineri dpa. În manifestațiile declanșate în urmă cu câteva săptămâni de liceeni s-au implicat deja sindicatele franceze; Vestele Galbene, care nu au o conducere oficială structurată clar, au chemat viner
SUA/Guvernatorul democrat al Californiei a decis comutarea tuturor pedepselor capitale în închisoare pe viață
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a anunțat joi că a decis comutarea pedepsei capitale pentru 548 de condamnați în închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate, în numele ''demnității umane'', transmit Reuters, AFP și dpa. ''Iau această decizie întrucât s
SUA: Un judecător federal blochează proiectul președintelui Trump de a construi un arc de triumf grandios
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP. Prin dimensiunile sale impunătoare,
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.











