Lituania doreşte ca Bruxellesul să impună sancţiuni împotriva belaruşilor care îi ajută pe migranţi să treacă graniţa în UE

Lituania a propus ca Uniunea Europeană (UE) să instituie sancţiuni împotriva companiilor şi cetăţenilor belaruşi care, potrivit Vilniusului, îi ajută pe migranţi să treacă graniţa în ţări-membre ale UE, a anunţat marţi ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, informează Reuters.
Lituania, Polonia şi Letonia, state de frontieră ale UE, au raportat o creştere a numărului de migranţi, mulţi din Irak şi Afganistan, care încearcă să treacă frontierele lor dinspre Belarus.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că nu va mai primi înapoi migranţi după ce UE a impus sancţiuni ca urmare a alegerilor prezidenţiale contestate de anul trecut şi represaliile care le-au urmat împotriva protestatarilor şi disidenţilor.
"Trebuie să trimitem un semnal foarte clar nu doar către Belarus, ci către fiecare dictator care ar dori să folosească un astfel de instrument împotriva UE sau a unuia dintre membrii săi, că el nu doar va eşua, ci va primi şi o ripostă", a spus Landsbergis într-o conferinţă de presă din oraşul de frontieră Medininkai. "Sancţiunile sunt o astfel de ripostă a noastră", a subliniat el.
Gabrielius Landsbergis a adăugat că executivul său a prezentat Serviciului European de Acţiune Externă al UE o listă cu cetăţeni şi companii din Belarus pe care îi consideră responsabili pentru creşterea numărului sosirilor de migranţi.
Ministrul afacerilor externe austriac Alexander Schallenberg şi-a exprimat susţinerea pentru propunerea Lituaniei, subliniind, în aceeaşi conferinţă de presă, că "cei responsabili trebuie să se confrunte cu sancţiuni ferme".
Guvernul lituanian a anunţat luni că va finaliza până în septembrie 2022 construcţia unui gard de sârmă ghimpată lung de 508 kilometri la frontiera sa cu Belarus, la un cost de până la 152 de milioane de euro.
Oficiali din Polonia şi Letonia au pledat de asemenea pentru construirea unor împrejmuiri similare de-a lungul frontierelor lor cu fosta republică sovietică.
Bruxellesul estimează că acest aflux de migranţi este dirijat în mod deliberat de Minsk, ca represalii la sancţiunile europene, iar Polonia îl califică drept "atac hibrid" împotriva UE. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Propunerea de buget pentru 2026 a lui Donald Trump reduce cheltuielile și prioritizează apărarea
Președintele Donald Trump dorește să concentreze bugetul SUA pentru 2026 pe securitatea națională și apărare, reducând în același timp alte cheltuieli publice, a anunțat vineri Casa Albă. Acest prim proiect include o creștere de 13% a bugetului pentru apărare și o creștere de 65% a bugetului pentru securitate internă. Totodat preve
Regele Charles va participa la inaugurarea noului Parlament canadian
Regele Charles al Marii Britanii și soția sa, regina Camilla, vor vizita Canada în perioada 26-27 mai, a anunțat vineri Palatul Buckingham - relatează Reuters. Cuplul regal va participa la deschiderea de stat a Parlamentului Canadei din Ottawa, se arată în comunicat. Și prim-ministrul canadian, Mark Carney, a anunțat
NATO/Rutte intenționează să includă cheltuieli de securitate mai mari pentru a respecta planul de apărare al lui Trump
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus membrilor alianței să majoreze cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB și să aloce încă 1,5% pentru cheltuieli mai largi legate de securitate, pentru a răspunde cererii președintelui american, Donald Trump, privind o țintă de 5%, au declarat pentru Reuters persoane familiare cu această temă.
VIDEO/Candidatul naționalist la președinția Poloniei, primit de Donald Trump
Candidatul naționalist la președinția Poloniei, Karol Nawrocki, a anunțat vineri că i-a făcut o vizită 'importantă' președintelui american, Donald Trump la Casa Albă, stârnind în Polonia acuzații de ingerință electorală, transmite France Presse. Karol Nawrocki are sprijinul partidului de opoziție Lege și Justiție (PiS) și a
Donald Trump vrea să redenumească 8 mai şi 11 noiembrie drept "Zilele Victoriei" în cele două războaie mondiale
Statele Unite vor marca victoria aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial pe 8 mai, ziua în care Germania a capitulat în 1945, a anunţat vineri preşedintele american, Donald Trump. "Mulţi dintre aliaţii şi prietenii noştri sărbătoresc 8 mai ca Ziua Victoriei, dar noi am făcut mai mult decât orice altă ţară, de depar
Copiii înfometați din Gaza caută hrană în grămezile de gunoi, semnalează ONU
Copiii din Gaza caută prin munți de gunoaie resturi alimentare și combustibil, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Biroului ONU pentru ajutor de urgență din orașul Gaza, Olga Cerevko, făcând apel la încetarea blocadei Israelului asupra livrărilor de ajutoare către teritoriu, relatează dpa. Vorbind prin video cu ziarișt
Transfer de date ale UE spre China: TikTok condamnat la o amendă de 530 milioane de euro
Platforma TikTok a fost condamnată vineri în Uniunea Europeană la plata unei amenzi în valoare de 530 milioane de euro pentru că a eșuat să garanteze o protecție suficientă datelor personale ale europenilor în China, de unde ele sunt accesibile, într-un moment în care platforma se află și în colimatorul SUA, relatează AFP.
Iranul trebuie 'să renunțe' la îmbogățirea uraniului, declară Rubio
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Iranul trebuie să 'renunțe' la îmbogățirea uraniului și la dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acțiune și ar trebui să permită inspectorilor americani accesul la instalațiile sale, în contextul amânării rundei de negocieri nucleare, relatează Reuters. Comen
Gaza: Operațiunile umanitare 'în pragul unei prăbușiri totale', afirmă Crucea Roșie
Operațiunile umanitare în Fâșia Gaza sunt 'în pragul unei prăbușiri totale', a avertizat vineri Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) după două luni de blocadă totală israeliană a oricărei intrări de ajutoare, relatează AFP. 'Dacă livrările de ajutoare nu se reiau imediat, CICR nu va dispune de alimente,
Vatican: Horn instalat pe acoperișul Capelei Sixtine în vederea conclavului
Vaticanul a instalat vineri un horn pe acoperișul Capelei Sixtine în vederea conclavului care va începe pe 7 mai, relatează AFP. La terminarea fiecărei sesiuni de vot a cardinalilor reuniți în interiorul capelei, buletinele de vot sunt arse într-o sobă specială. Hornul, vizibil din Piața Sf.Petru, emite un fum negru dac
Donald Trump ordonă suspendarea finanțării de către stat a mediilor publice PBS și NPR
Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care cere administratorului federal de investiții în domeniul audiovizualului public (CPB) să înceteze finanțarea a două instituții media publice americane, televiziunea PBS și radioul NPR, pe care le acuză de părtinire, relatează AFP. 'Am dat instrucțiuni c
Marea Britanie: Extrema dreaptă britanică câștigă un scrutin parțial, un eșec pentru Starmer
Partidul de extrema dreaptă Reform UK, condus de Nigel Farage, a câștigat într-un un scrutin parțial în nord-vestul Angliei, învingând Partidul Laburist de guvernământ, un eșec pentru premierul Keir Starmer, relatează vineri France Presse. 'Pentru mișcare, pentru partid, acesta este un moment foarte, foa
#Ucraina: Aproape 30 de răniți într-un atac rusesc asupra Zaporojie
Aproape 30 de persoane, între care un adolescent, au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un atac rusesc asupra infrastructurii civile în orașul Zaporojie, centrul administrativ al regiunii omonime din sudul Ucrainei, au anunțat responsabili locali, citați de AFP. 'Douăzeci și nouă de persoane au fost răni
Marco Rubio: Un acord de pace între #Ucraina și Rusia este 'încă departe'
Ucraina și Rusia sunt încă departe de a ajunge la un acord de pace în pofida unor progrese recente, a declarat joi secretarul de stat american Marco Rubio, avertizând că, fără un progres în timp util, președintele Donald Trump ar putea reconsidera rolul SUA în mediere, potrivit dpa. Pozițiile celor două țări &icir
1 mai: Mii de americani defilează împotriva lui Trump
Mai multe mii de americani au defilat joi în Statele Unite, de la New York la Los Angeles, pentru a se opune politicii lui Donald Trump și a denunța 'tirania' cu ocazia zilei de 1 mai, care nu este o zi tradițională de mobilizare în masă ca în Europa, notează AFP. Însă zeci de sindicate locale și organizații ale