Turcia nu poate să-şi asume responsabilitatea unor ţări terţe faţă de afgani, afirmă preşedintele Erdogan
Turcia nu poate să-şi asume responsabilitatea unor ţări terţe faţă de afganii care au lucrat pentru instituţiile occidentale şi care aşteaptă să fie evacuaţi în urma preluării puterii de către talibani în Afganistan, a declarat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP.
"Am primit o cerere pentru primirea de angajaţi locali ai unei misiuni a Uniunii Europene în Afganistan. Statele membre nu îşi deschid porţile decât în faţa unei părţi infime de oameni care i-au servit şi care sunt în dificultate. (...) Nu ar trebui să se aştepte de la Turcia să-şi asume responsabilitatea unor ţări terţe", a declarat Erdogan în timpul unei conversaţii telefonice cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit unui comunicat al preşedinţiei turce.
Şeful statului turc a reiterat, la o zi după ce a făcut afirmaţii similare în timpul unei conversaţii cu cancelarul federal Angela Merkel, că "Turcia, care găzduieşte deja 5 milioane de refugiaţi, nu poate suporta o povară suplimentară", un nou val de migranţi.
La rândul său, Michel a afirmat pe Twitter că a discutat cu Erdogan despre "recentele evoluţii" din Afganistan, pe care le-a calificat drept "o provocare comună pentru Turcia şi UE".
Discussed recent developments in Afghanistan with @RTErdogan
— Charles Michel (@eucopresident) August 22, 2021
A common challenge for both Turkey and the EU.
Full understanding on need to ensure safe exit of nationals, local staff and families and to ensure support for vulnerable Afghans and host communities in the region.
"Înţelegere totală a necesităţii de a asigura evacuarea în deplină securitate a cetăţenilor, personalului local, precum şi a familiilor lor şi de a furniza susţinere afganilor vulnerabili şi comunităţilor din regiune care primesc refugiaţi", a declarat el.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat sâmbătă toate ţările, în primul rând cele europene, să primească o parte dintre refugiaţii evacuaţi din Kabul.
Foto: (c) Stephanie Lecocq/Pool via REUTERS
Erdogan a apreciat de asemenea că ar fi ''nerealist'' ca UE să aibă aşteptări suplimentare din partea Turciei cu privire la primirea migranţilor atât timp cât acordul Turcia-UE nu este pus în aplicare pe deplin.
Ankara îi reproşează în mod regulat UE că nu respectă acest acord semnat în 2016 pentru stăvilirea afluxului de migranţi spre Europa şi doreşte revizuirea lui.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi)
Citeşte şi:
* Erdogan susţine că raidul aerian turc din Irak nu a vizat o clinică, ci un adăpost al PKK
* Afganistan: Turcia nu poate suporta ''o povară migratorie suplimentară'' (Erdogan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m
Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever
Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j
Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun
SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles
O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P
Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date
Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ
SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027
Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru
SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i
Nu există salvare fără IA pentru CEDO, gardianul drepturilor omului în Europa, declară președintele instanței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) trebuie să se adapteze la noile inovații tehnologice dacă dorește să poată continua să 'facă justiție', a avertizat președintele acestei instanțe internaționale, Mattias Guyomar, într-un interviu publicat vineri de AFP, avertizând că, 'dacă nu utilizăm inteligența artificială, suntem mâncați
UE: Costa acceptă solicitarea lui Meloni de a conveni o poziție unificată privind Ucraina la summitul liderilor UE de la Dublin
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va include pe agenda reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene (13 noiembrie, Dublin), o discuție despre cum să se transmită un 'mesaj clar și unificat' în conversațiile de pace privind Ucraina, chestiune care se va adăuga inteligenței artificiale, subiect
După ce a recunoscut victoria democraților în alegeri, Trump își reia acuzațiile privind fraudele electorale
Președintele american Donald Trump a declarat joi că alegerile din SUA sunt marcate grav de fraude, deși recunoscuse deja victoria democraților în scrutinul pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite AFP. 'Alegerile noastre sunt atât de necinstite de nu vă puteți imagina', a afirmat el în fața p
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Președintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa. Scopul declarat al conflictului lansat de Statele Unite și Israel în februarie este acela de a împiedica Teheranul să dezvolte o armă nucleară. 'Vrem să merg
SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a negat într-un interviu acordat joi publicației The New York Times informațiile potrivit cărora ar lua în considerare părăsirea administrației președintelui Donald Trump, în urma înfrângerii republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. A fost
Trump prezice un acord cu Rusia privind #Ucraina și chiar 'întreaga Europă'
Președintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioși, după cum remarcă AFP, un viitor 'mare acord' cu Rusia privind Ucraina și a adăugat că acordul respectiv 'ar putea să înglobeze întreaga Europă'. În cadrul unor declarații făcute presei, președintele american a indicat că s-a în














