Asasinatul preşedintelui Jovenel Moise a fost plănuit în Republica Dominicană, susţine şeful poliţiei haitiene

Asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise de către un comando înarmat pe 7 iulie a fost plănuită în Republica Dominicană vecină, a afirmat şeful poliţiei din Haiti miercuri seară, relatează AFP.
Într-o fotografie devenită virală pe reţelele de socializare în Haiti, pot fi văzuţi doi suspecţi deja reţinuţi de poliţia haitiană şi fostul senator Joel John Joseph, dat în căutare, participând împreună la o reuniune.
Potrivit directorului general al poliţiei naţionale, Léon Charles, persoanele fotografiate planificau asasinarea preşedintelui Jovenel Moise în Republica Dominicană.
"Ei s-au adunat într-un hotel din Santo Domingo. În jurul mesei se află autorii intelectuali, un grup tehnic de recrutare şi un grup de finanţare", a declarat Léon Charles presei.
"Unii din fotografie au fost deja reţinuţi. Este cazul dr. Christian Emmanuel Sanon şi a lui James Solages. Cel din urmă a asigurat coordonarea cu firma de securitate venezueleană CTU, cu sediul la Miami", a adăugat el.
"Responsabilul firmei, Antonio Emmanuel Intriago Valera, se află în fotografie. El a intrat de mai multe ori în Haiti pentru a plănui asasinatul. Se află în fotografie şi responsabilul companiei Worldwide Capital Lending Group, Walter Veintemilla. Suntem pe cale să cercetăm această companie care ar fi adunat fonduri pentru a finanţa executarea actului criminal", a mai explicat Léon Charles.
"A existat un grup de patru mercenari care erau deja prezenţi în ţară. Ceilalţi au intrat pe 6 iunie. Ei au trecut prin Republica Dominicană. Am urmărit cartea de credit care a fost utilizată pentru a cumpăra biletele de avion", a spus şeful poliţiei.
Până acum, trei columbieni au fost ucişi şi alţi 18 au fost reţinuţi de poliţie.
"Sunt foşti militari ai forţelor speciale din Columbia. Sunt experţi, criminali. Este vorba despre o operaţiune bine planificată", a mai spus şeful poliţiei.
El a afirmat, de asemenea, că patru responsabili de securitatea preşedintelui asasinat au fost plasaţi în izolare şi 24 de agenţi sunt afectaţi de alte măsuri.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
UPDATE Haiti: Preşedintele Jovenel Moise, asasinat cu focuri de armă
Asasinii preşedintelui haitian erau mercenari ''profesionişti'', susţine ambasadorul Haiti în SUA
VIDEO Haiti: Patru mercenari ucişi şi alţi doi arestaţi, după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise
Columbia: 17 foşti militari columbieni, suspectaţi de asasinarea preşedintelui haitian (poliţia)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Israelul blochează sosirea navei Madleen în Fâșia Gaza
Israelul a blocat la primele ore ale zilei de luni o navă cu pânze care transporta activiști, între care și pe suedeza Greta Thunberg, și care intenționa să intre în Fâșia Gaza, informează dpa. Ministerul de Externe al Israelului a declarat că nava Madleen a Coaliției Flotilei pentru Libertate (FFC) 'navighează &ici
Ministrul de interne german: Tinerii extremiști sunt mai predispuși la violență
Ministrul de interne german, Alexander Dobrindt, a avertizat cu privire la o predispoziție tot mai mare la violență în rândul tinerilor cu vederi de extremă dreapta, informează luni dpa. 'Observăm o creștere semnificativă a radicalizării tinerilor. Disponibilitatea de a comite violență în rândul tinerilor crește put
Președinta Mexicului cere SUA să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a cerut duminică Statelor Unite să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori, declarație făcută în urma raidurilor din Los Angeles în cursul cărora, a confirmat ea, au fost arestați 35 de mexicani, relatează AFP. 'Mexicanii care locuiesc în Statele Unite sunt (...) bărbați și
VIDEO/#Ucraina : Zelenski acuză Rusia de joc 'murdar și politic' în privința schimbului de prizonieri
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc 'murdar și politic' în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP. 'Partea rusă, ca de obicei, încearcă să joace un joc murdar și politic', a decl
Armata israeliană confirmă identificarea cadavrului unui lider Hamas, Mohammed Sinwar, în Gaza
Armata israeliană a confirmat că a identificat trupul lui Mohammed Sinwar, lider al Hamas în Fâșia Gaza ucis pe 13 mai într-un atac lansat pe teritoriul palestinian, unde Israelul se află în război cu mișcarea islamistă palestiniană, relatează AFP. 'În urma unui proces de identificare, se confirmă acum că trup
Franța: Macron consideră că 'punerea la îndoială' a priorității acordate climei este o 'greșeală uriașă'
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat, duminică, la Nisa, în ajunul Conferinței Națiunilor Unite privind Oceanul (Unoc3), 'greșeala uriașă' a celor care, inclusiv în Franța, vor să conteste 'prioritatea acordată climei în dezbaterea publică', relatează AFP. 'Reducerea (fondurilor pentru știință),
Documente israeliene sensibile obținute de Iran, dezvăluite în curând (ministru iranian)
Documente israeliene sensibile obținute de Teheran ar urma să fie dezvăluite în curând, a declarat duminică ministrul iranian al informațiilor, Esmail Khatib, la televiziunea de stat, descriindu-le drept o 'comoară' care va consolida capacitățile ofensive ale Iranului, relatează Reuters. Mass-media de stat iraniene au relat
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, fiind înlocuită de Africa Corps (surse diplomatice și de securitate)
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o alta organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate, relatează AFP. De la cele două lovituri de stat din 2020 și 2021 care au adus la putere junta condusă
#Ucraina anunță schimbul de prizonieri cu Rusia pentru 'săptămâna viitoare'
Ucraina a anunțat că schimbul cu Rusia de prizonieri și cadavre ale soldaților uciși, programat pentru acest weekend, va avea loc 'săptămâna viitoare', după ce Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de întârzierea procesului, relatează AFP. 'Începerea operațiunilor de repatriere, pe baza rezultatelor negocie
Ministrul apărării israelian către Greta Thunberg: Faceți cale întoarsă pentru că nu veți ajunge în Gaza
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a avertizat-o duminică pe activista suedeză Greta Thunberg și pe restul echipajului Madleen, nava Flotilei Libertății, care se află în drum spre Gaza pentru a încerca să livreze ajutor umanitar, să se întoarcă din drum, deoarece nu vor putea ajunge în enclava palestiniană, informează EFE.
JD Vance dezminte că Trump ar figura pe 'lista lui Jeffrey Epstein': Nu a făcut nimic rău
Vicepreședintele american JD Vance și-a exprimat susținerea pentru președintele Donald Trump în contextul acuzațiilor aduse împotriva acestuia joi de către miliardarul Elon Musk, care a susținut că Trump ar apărea pe lista infractorului sexual Jeffrey Epstein, informează EFE. 'În primul rând, cu siguranță nu. Donald
Președintele Lituaniei îl critică pe cancelarul german Friedrich Merz pentru inacțiunea față de Rusia
Președintele lituanian Gitanas Nauseda a criticat ceea ce el a numit eșecul liderilor occidentali de a da curs amenințărilor cu sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei, informează duminică dpa. Comentând dacă șeful executivului german Friedrich Merz a subminat credibilitatea E
Rusia așteaptă ca #Ucraina să-și confirme disponibilitatea de a accepta cadavrele soldaților căzuți
Rusia așteaptă ca Ucraina să confirme că va primi cadavrele soldaților ucraineni uciși în luptă, în conformitate cu ceea ce s-a convenit la ultima rundă de negocieri de la Istanbul, a declarat duminică adjunctul ministrului apărării rus, general-locotenent Aleksandr Fomin, informează EFE. 'Așteptăm confirmarea oficială din part
Armata rusă anunță un atac asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk
Armata rusă a anunțat duminica aceasta că desfășoară o ofensivă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, la granița cu regiunea Donețk, o premieră în mai bine de trei ani de conflict, informează AFP. 'Unități ale Diviziei 90 blindate (...) au ajuns la granița de vest a Republicii Populare Donețk și își continuă ofensiva pe
Columbia: Un candidat la președinție a fost împușcat în cap și se află în stare 'critică'; autorul, un adolescent de 15 ani
Senatorul conservator Miguel Uribe, candidat la președinția Columbiei la alegerile din mai 2026, este în stare critică după ce a fost împușcat în cap sâmbătă, la Bogota, într-un atac calificat de guvern drept 'atentat', comis de un minor în vârstă de 15 ani, informează duminică agențiile de presă.