Demisie din motive personale a şefei UNICEF

Directoarea Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Henrietta Fore, a decis să demisioneze din funcţie din motive personale, a anunţat marţi ONU, aducându-i un omagiu pentru activitatea sa de la agenţia Naţiunilor Unite "în scopul ameliorării vieţii copiilor din lumea întreagă", relatează AFP.
Henrietta Fore l-a informat despre decizia sa pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, explicând că vrea "să se consacre unei probleme de sănătate care afectează un membru al familiei sale", indică un comunicat al Organizaţiei, fără a furniza alte amănunte.
UNICEF este condus de un consiliu de administraţie format din 36 de membri reprezentând cele cinci grupuri regionale de state membre ale ONU (Africa, America latină şi Caraibe, Asia-Pacific, Europa de Est, Europa Occidentală şi celelalte state).
Henrietta Fore, o americancă în vârstă de 72 de ani, şi-a început mandatul pe 1 ianuarie 2018 şi va rămâne în funcţie până la desemnarea succesorului său, precizează comunicatul ONU.
UNICEF lucrează pentru a ajuta copiii din 190 de ţări şi teritorii, în situaţii de urgenţă precum cele din statele care au trecut printr-un conflict civil. Bugetul său provizoriu total pentru perioada 2018-2021 este de 22,8 miliarde de dolari.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA își vor reduce efectivele ambasadei din Irak din motive de securitate
Statele Unite își vor reduce efectivele ambasadei lor în Irak din motive de securitate, au declarat miercuri oficiali, în contextul în care Iranul a amenințat bazele americane din Orientul Mijlociu în cazul unui conflict, relatează AFP. 'Pe baza ultimei noastre analize, am decis să reducem amprenta misiunii no
VIDEO/SUA: Trump 'nu va permite niciodată ca legea străzii să prevaleze'( Casa Albă)
Casa Alba a apărat miercuri răspunsul președintelui Donald Trump la protestele din Los Angeles și a afirmat că președintele, care a desfășurat mii de soldați în California, 'nu va permite niciodată ca legea străzii să prevaleze în America', relatează AFP. 'Cea mai fundamentală datorie a statului este să susțină statul d
Comisia Europeană consideră că nu are prerogativa de a decide interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, cerută de Macron
Comisia Europeană s-a opus miercuri interzicerii accesului minorilor cu vârste sub 15 ani la rețelele de socializare, idee sugerată de președintele francez Emmanuel Macron, dar a lăsat calea liberă statelor membre ale UE să ia o astfel de măsură la nivel național, relatează agenția EFE. ''Am luat act de anunțul președintelui fran
Uniunea Europeană și Regatul Unit au semnat un acord post-Brexit de liberă circulație între Spania și Gibraltar
Regatul Unit și Uniunea Europeană (UE) au semnat miercuri un acord privind libera circulație de persoane și bunuri între enclava britanică Gibraltar și Spania, o problemă ce rămânea în suspensie după Brexit, informează AFP. Acest acord, care mai trebuie ratificat, este menit să suprime ''toate barierele fizice, verifi
Parlamentul danez aprobă un acord cu SUA ce va permite amplasarea de baze militare americane în Danemarca
Parlamentul danez a aprobat miercuri un nou acord de apărare care va permite Statelor Unite să mențină baze militare în Danemarca și să stocheze acolo echipamente militare, relatează agenția EFE. Acordul, semnat în decembrie 2023 cu precedenta administrație americană a președintelui democrat Joe Biden, a fost votat cu sprijinul pri
Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est/ Zelenski: Securitatea Europei de Sud-Est și a regiunii Mării Negre este indivizibilă
Odesa - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Securitatea Europei de Sud-Est și a regiunii Mării Negre este indivizibilă, a declarat, miercuri, la Summitul de la Odesa, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. El a arătat că Ucraina nu luptă cu Rusia doar pentru a se apăra pe sine, ci pentru a apăra întregul c
Maia Sandu, la Odesa: Istoria ne arată că atunci când agresorii nu sunt opriți costul păcii e insuportabil
Odesa - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Istoria ne-a arătat că, atunci când agresorii nu sunt opriți din timp, costul păcii devine insuportabil, a declarat, miercuri, la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est, desfășurat la Odesa, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Liderul de la Chișinău a subliniat că,
Polonia: Guvernul Tusk obține votul de încredere din partea parlamentului
Guvernul proeuropean polonez a obținut miercuri încrederea din partea parlamentului, după ce premierul Donald Tusk solicitase un vot al legislativului în urma victoriei naționalistului Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din 1 iunie, informează AFP, Reuters și DPA. Executivul de la Varșovia a obținut 243 de voturi, &ici
Donald Trump salută semnarea unui acord comercial cu China
Președintele american Donald Trump a salutat miercuri acordul de principiu convenit marți noaptea, la Londra, de SUA și China, și care ar urma să permită furnizarea de minereuri rare Statelor Unite, el lăudând relația ''excelentă'' care există între cele două țări, transmite AFP. ''S-a ajuns la un acord cu C
Coreea de Nord a refuzat să accepte o scrisoare trimisă de Donald Trump lui Kim Jong Un (presă)
Coreea de Nord a refuzat să accepte o scrisoare trimisă de președintele american Donald Trump lui Kim Jong Un, conducătorul de la Phenian, afirmă miercuri site-ul de presă NK News, preluat de Kyodo. NK News
Un grup de politicieni social-democrați germani critică reînarmarea Europei și cer dialog cu Rusia
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german, formațiune membră a coaliției de guvernare conduse de cancelarul de centru-dreapta Friedrich Merz, au criticat într-un manifest strategia de confruntare militară cu Rusia și creșterea cheltuielilor pentru înarmare, poziție care deviază de la linia oficială a partidului cu puțin timp î
O jurnalistă din Estonia a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru trădare
Un tribunal din Estonia a condamnat-o la șase ani de închisoare pentru trădare pe jurnalista Svetlana Burceva, care lucrase pentru mass media de stat ruse; sentința nu este definitivă, informează AFP. Un comunicat al instanței arată că Burceva a fost implicată alături de Roman Romacev, un ofițer în rezervă al serviciului de informa
#Ucraina: Rusia anunță că joi va avea loc un schimb de prizonieri de război ''grav răniți''
Rusia și Ucraina vor efectua joi un schimb de prizonieri de război ''grav răniți'', a indicat miercuri Moscova, nouă etapă a unui acord încheiat în timpul negocierilor desfășurate recent la Istanbul între cele două părți beligerante, transmite France Presse. ''Mâine vom începe 'schimbur
Rusia transmite Germaniei că o va considera implicată în conflict dacă furnizează rachete Taurus către #Ucraina
Președintele camerei inferioare a parlamentului rus (Duma de Stat), Viaceslav Volodin, i-a transmis omoloagei sale germane, președinta Bundestagului, Julia Klockner, o scrisoare în care avertizează că o eventuală livrare de rachete germane Taurus către armata ucraineană ar presupune, din punctul de vedere al Rusiei, o implicare directă a Germaniei în conf
Belgia: Un polițist a fost inculpat după moartea unui copil urmărit și lovit de o mașină de poliție
Un polițist belgian a fost inculpat și plasat sub control judiciar cu brățară electronică în ancheta privind moartea unui copil de 11 ani, aflat pe o trotinetă electrică și lovit de o mașină de poliție care îl urmărea, pe 2 iunie, într-un district din Bruxelles, a anunțat miercuri procurorul general al capitalei belgiene, Julien Moinil, transmite AF