Afganistan: Talibanii îi cheamă pe locuitorii oraşelor să se predea spre a se evita luptele urbane

Talibanii le-au transmis marţi un apel locuitorilor oraşelor afgane să se predea pentru a se evita luptele în aşezările urbane, transmite AFP.
''Acum când luptele din munţi şi deşerturi au ajuns la porţile oraşelor, mujahedinii nu vor lupte în oraşe. Este mai bine ca (...) învăţaţii şi ulemalele (membri ai clerului musulman - n.red.) să folosească toate canalale pentru a intra în contact 'cu talibanii spre 'a ajunge la un acord rezonabil pentru evitarea pagubelor în oraşele lor'', a transmis un reprezentant al talibanilor, Amir Khan Muttaqi.
Ministru al informaţiilor şi culturii în fostul regim taliban (1996-2001), Amir Khan Muttaqi conduce acum ''Comisia de invitare şi sfătuire'' a mişcării talibane, căreia trebuie să i se adreseze cei care - militari, poliţişti, responsabili guvernamentali, funcţionari ori simplu civili - vor să se predea insurgenţilor.
Talibanii ''îi asigură pe toţi locuitorii că Afganistanul va fi patria tuturor şi că nimeni nu va căuta să se răzbune'', mai spune Muttaqi într-un mesaj audio difuzat pe Twitter.
După ce au cucerit în ultimele două luni mari zone rurale într-o ofensivă lansată în mai odată cu debutul retragerii forţelor străine din ţară, talibanii încercuiesc mai multe capitale de provincii.
Lipsită de sprijinul aerian crucial al Statelor Unite, armata afgană nu a oferit decât o slabă rezistenţă şi nu mai controlează, practic, decât oraşele mari şi axele principale.
Apelul actual al talibanilor aminteşte de strategia pe care au folosit-o în timpul cuceririi puterii la mijlocul anilor 1990: asedierea localităţilor şi constrângerea şefilor tradiţionali să negocieze predarea acestora.
Mai multe districte vecine cu Kabul au căzut recent în mâinile talibanilor, existând temerea că aceştia vor ataca în curând capitala sau aeroportul acesteia, singura poartă de ieşire pentru cetăţenii străini.
Marţi, poliţia a anunţat că patru civili au fost ucişi şi cinci răniţi într-o explozie la Kabul, a cărei origine nu este cunoscută deocamdată.
''Explozia a avut loc în centrul capitalei, la începutul după-amiezii'', a informat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ferdaws Faramarz, fără alte detalii. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Talibanii atenţionează Turcia să nu menţină soldaţi în Afganistan
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Serviciile de informații ruse devin tot mai suspicioase față de China și spionajul acesteia (presă)
Serviciile de informații ruse sunt din ce în ce mai îngrijorate și au 'suspiciuni adânci' cu privire la spionajul la care este supusă Rusia din partea Chinei, în ciuda faptului că cele două țări au legături mai strânse, a informat luni The New York Times, citat de EFE. În public, președintele rus Vla
Rusia a lansat în noaptea de duminică spre luni un număr record de 479 de drone asupra #Ucrainei
Rusia a lansat un număr record de 479 de drone explozive asupra Ucrainei în noaptea de duminică spre luni, au anunțat Forțele Aeriene Ucrainene, informează AFP. Forțele aeriene ucrainene au declarat într-un comunicat că 460 dintre aceste drone au fost interceptate sau neutralizate, precum și 19 dintre cele 20 de rachete lansate de
SUA: LAPD emite o interdicție de întrunire în centrul orașului Los Angeles după a treia zi de proteste
Autoritățile americane au declarat întreaga zonă din centrul orașului Los Angeles, din statul California, o zonă de 'adunare ilegală' după a treia zi consecutivă de ciocniri între protestatari și forțele de ordine, declanșate de represiunea împotriva imigrației ordonată de președintele american Donald Trump, informează luni dpa.
Tatăl lui Musk spune că Elon a făcut o greșeală 'sub stres' și că Trump va birui
Conflictul dintre Elon Musk, cel mai bogat om din lume, și președintele american Donald Trump a fost declanșat de stresul ambilor, iar Elon a făcut o greșeală provocându-l public pe Trump, a declarat tatăl lui Musk, Errol, presei ruse la Moscova, informează luni EFE. Musk și Trump au început să se insulte reciproc săptămâna t
NATO are nevoie de o creștere cu 400% a capacităților de apărare antiaeriană și antirachetă, urmează să declare Rutte la Londra
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, urmează să solicite luni, într-o conferință desfășurată la Londra, o creștere cu 400% a capacităților de apărare antiaeriană și antirachetă ale Alianței, în special pentru a contracara o Rusie care 'seamănă teroarea din cer', informează AFP. 'Trebuie să facem un salt cuantic &icir
SUA: Trupele Gărzii Naționale au fost dislocate în Los Angeles pe fondul conflictului cu Trump
Trupele Gărzii Naționale au fost desfășurate în Los Angeles, statul american California, duminică, pe fondul protestelor în curs față de raidurile antiimigrație și în ciuda obiecțiilor guvernatorului acestui stat, Gavin Newsom, care a cerut oficial administrației președintelui Donald Trump să anuleze ordinul de desfășurare a trupelor, informează lun
Rusia: Vladimir Putin aprobă o nouă strategie navală
Președintele rus Vladimir Putin a aprobat o nouă strategie navală care urmărește să restabilească pe deplin poziția Rusiei în rândul principalelor puteri maritime ale lumii, a declarat consilierul Kremlinului Nikolai Patrușev într-un interviu publicat luni de ziarul Argumentî i Faktî și citat de Reuters. Rusia are
Israelul blochează sosirea navei Madleen în Fâșia Gaza
Israelul a blocat la primele ore ale zilei de luni o navă cu pânze care transporta activiști, între care și pe suedeza Greta Thunberg, și care intenționa să intre în Fâșia Gaza, informează dpa. Ministerul de Externe al Israelului a declarat că nava Madleen a Coaliției Flotilei pentru Libertate (FFC) 'navighează &ici
Ministrul de interne german: Tinerii extremiști sunt mai predispuși la violență
Ministrul de interne german, Alexander Dobrindt, a avertizat cu privire la o predispoziție tot mai mare la violență în rândul tinerilor cu vederi de extremă dreapta, informează luni dpa. 'Observăm o creștere semnificativă a radicalizării tinerilor. Disponibilitatea de a comite violență în rândul tinerilor crește put
Președinta Mexicului cere SUA să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a cerut duminică Statelor Unite să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori, declarație făcută în urma raidurilor din Los Angeles în cursul cărora, a confirmat ea, au fost arestați 35 de mexicani, relatează AFP. 'Mexicanii care locuiesc în Statele Unite sunt (...) bărbați și
VIDEO/#Ucraina : Zelenski acuză Rusia de joc 'murdar și politic' în privința schimbului de prizonieri
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc 'murdar și politic' în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP. 'Partea rusă, ca de obicei, încearcă să joace un joc murdar și politic', a decl
Armata israeliană confirmă identificarea cadavrului unui lider Hamas, Mohammed Sinwar, în Gaza
Armata israeliană a confirmat că a identificat trupul lui Mohammed Sinwar, lider al Hamas în Fâșia Gaza ucis pe 13 mai într-un atac lansat pe teritoriul palestinian, unde Israelul se află în război cu mișcarea islamistă palestiniană, relatează AFP. 'În urma unui proces de identificare, se confirmă acum că trup
Franța: Macron consideră că 'punerea la îndoială' a priorității acordate climei este o 'greșeală uriașă'
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat, duminică, la Nisa, în ajunul Conferinței Națiunilor Unite privind Oceanul (Unoc3), 'greșeala uriașă' a celor care, inclusiv în Franța, vor să conteste 'prioritatea acordată climei în dezbaterea publică', relatează AFP. 'Reducerea (fondurilor pentru știință),
Documente israeliene sensibile obținute de Iran, dezvăluite în curând (ministru iranian)
Documente israeliene sensibile obținute de Teheran ar urma să fie dezvăluite în curând, a declarat duminică ministrul iranian al informațiilor, Esmail Khatib, la televiziunea de stat, descriindu-le drept o 'comoară' care va consolida capacitățile ofensive ale Iranului, relatează Reuters. Mass-media de stat iraniene au relat
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, fiind înlocuită de Africa Corps (surse diplomatice și de securitate)
Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o alta organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate, relatează AFP. De la cele două lovituri de stat din 2020 și 2021 care au adus la putere junta condusă