Kremlinul este conştient că Washingtonul va continua politica de îngrădire a Rusiei, chiar şi după summitul Biden-Putin

Moscova este conştientă că Washingtonul îşi va continua politica de îngrădire a Rusiei prin noi sancţiuni, în pofida rezultatelor ''constructive'' şi ''pozitive'' ale summitului pe care l-au avut săptămâna trecută la Geneva preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
''Rezultatele constructive şi pozitive ale summitului nu înseamnă deloc că Statele Unite se debarasează de esenţa politicii lor de îngrădire faţă de Rusia. Suntem conştienţi că aceasta va continua'', a spus Peskov la o conferinţă de presă.
Declaraţia sa survine la o zi după ce consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a anunţat că administraţia preşedintelui Joe Biden pregăteşte un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, ca represalii pentru situaţia în care se află opozantul Aleksei Navalnîi - otrăvit anul trecut şi aflat în prezent în detenţie în Rusia -, despre care preşedintele Putin a spus la conferinţa de presă ce a urmat summitului cu Biden că a acţionat în mod deliberat pentru a fi arestat.
Peskov a mai semnalat în declaraţia sa de luni că aprecierile pozitive ale lui Biden faţă de summitul desfăşurat la Geneva nu sunt pentru Moscova un motiv ca aceasta să nu mai ''evalueze cu claritate'' relaţiile sale cu Washingtonul, pe care el le-a descris drept ''pragmatice şi sobre''.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, sancţiunile anunţate de SUA sunt ''codificate'' şi ''implementarea lor nici măcar nu depinde de voinţa preşedintelui SUA''. ''În voinţa sa de a sancţiona şi din cauza dependenţei sale faţă de sancţiuni, Washingtonul este deopotrivă constant şi imprevizibil'', a adăugat el, amintind că Washingtonul cere Moscovei predictibilitate şi stabilitate, iar reciproca este de asemenea valabilă.
''Dar deocamdată observăm o mare impredictibilitate. Sunt previzibile numai sancţiunile care au fost aprobate'', a mai semnalat oficialul rus.
După declaraţia lui Jake Sullivan, Moscova a transmis că analizează situaţia, posibilele restricţii ce vor urma prin aceste sancţiuni şi studiază diferitele opţiuni.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/Summitul Oceanelor de la Nisa lansează o coaliție a orașelor de coastă sub egida ONU
Circa 200 de primari și guvernatori ai orașelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în orașul francez Nisa o coaliție sub egida ONU pentru a combate împreună amenințările specifice create de schimbările climatice asupra zonelor litorale, relatează AFP. Până în anul 2050, peste un miliard de persoan
Trump crede că prietenia sa cu Musk s-a terminat și îl amenință cu 'consecințe serioase' dacă finanțează opoziția democrată
Președintele american Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu 'consecințe serioase' dacă finanțează politicieni democrați care candidează împotriva republicanilor ce votează în Congres planul său fiscal, plan de la care a pornit o ceartă în care ei și-au aruncat vorbe grele în public zi
Germania are o fereastră de timp de numai trei ani pentru a se reînarma, susține o responsabilă a armatei germane
Armata germană, Bundeswehr, are la dispoziție trei ani pentru a achiziționa echipamentele necesare asigurării apărării în fața unui eventual atac rusesc asupra teritoriului țărilor NATO, a declarat responsabila sa cu achizițiile militare, potrivit AFP. 'Tot ce este necesar pentru a fi complet operațional în vederea apărării țăr
VIDEO/Spania: Manifestație la Madrid împotriva reînarmării Europei
Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestație împotriva reînarmării Europei și a creșterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenția EFE. Protestul s-a desfășurat sub sloganele 'Nu NATO!' și 'Nu bugetelor de r
Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău
Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic
#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med
Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d
#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co
Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală
Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna
Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani
Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis