Summit SUA-Rusia: Un dialog pragmatic, intens şi cu câteva rezultate concrete
Discuţiile între preşedintele american Joe Biden şi omologul rus Vladimir Putin, desfăşurate miercuri la vila La Grange, o clădire de secol XVIII de pe malul lacului din Geneva, au durat trei ore, mai puţin decât au spus consilierii lui Biden că se aşteptau să dureze, dar preşedintele SUA a declarat că acestea au fost intense şi amănunţite şi că "nu a trebuit să petrecem mai mult timp vorbind", transmite Reuters.
În ceea ce priveşte tonul discuţiilor, Putin (68 de ani), l-a numit pe Biden (78 de ani) un partener constructiv, cu experienţă, şi a spus că au vorbit "aceeaşi limbă", precizând totodată că nu e vorba de nicio prietenie, ci mai degrabă de un dialog pragmatic despre interesele celor două ţări. La rândul său, Biden a declarat că i-a comunicat lui Putin următoarele:"avem nevoie de nişte reguli de bază pe care să le putem respecta cu toţii", adăugând pragmatic:"am făcut ceea ce am venit să fac".
Programarea unor conferinţe de presă separate reflectă absenţa jovialităţii care a însoţit întâlnirea din 2018 de la Helsinki între preşedintele rus Putin şi fostul preşedinte american, Donald Trump, când liderul de la Kremlin i-a dăruit lui Trump o minge de fotbal. Totodată, la întâlnirea de la Geneva nu a existat o cină de lucru, iar cei doi lideri nu şi-au adresat invitaţii de a efectua vizite la Washington, respectiv Moscova.
Într-o declaraţie comună emisă după cele două conferinţe de presă, cele două părţi au declarat că întâlnirea de la Geneva a arătat că "sunt capabile să facă progrese în perioadele de tensiune în ceea ce priveşte obiectivele noastre comune de asigurare a predictibilităţii în sfera strategică, de reducere a riscului de conflicte armate şi a ameninţării războiului nuclear".
Vladimir Putin, primul care s-a adresat reporterilor, a declarat că întâlnirea a fost constructivă, fără ostilitate."Nu am avut şi nici nu putem avea iluzii", a spus Putin."Întâlnirea noastră a avut loc într-o cheie a principiilor, evaluările noastre diferă în multe aspecte. Dar, din punctul meu de vedere, ambele părţi au demonstrat dorinţa de a se înţelege reciproc şi de a căuta o apropiere a poziţiilor", a spus el. Liderul rus a refuzat să prezică ce se va întâmpla după summit."Este dificil pentru mine să spun ce forţe vor prevala". Nu a exclus noi sancţiuni americane împotriva Rusiei, ceea ce ar însemna, în opinia sa,"o altă oportunitate ratată".
Foto: (c) Alexander Zemlianichenko/Pool via REUTERS
El a spus că este "greu de spus" dacă relaţiile cu SUA se vor îmbunătăţi, dar că există o rază de speranţă în ceea ce priveşte încrederea reciprocă. A rezumat întâlnirea cu Biden recurgând la un citat din Tolstoi: "În viaţă nu există fericire, există doar sclipiri ale acesteia. Apreciaţi-le"."Mi se pare că în această situaţie nu poate exista o încredere de familie, dar au existat nişte scântei", a conchis Putin, potrivit EFE.
Joe Biden, vorbind cu presa la scurt timp după omologul rus, a spus că "nu există înlocuitor pentru dialogul faţă în faţă. A declarat că i-a comunicat omologului rus că agenda lui "nu este împotriva Rusiei", ci "pentru poporul american". A subliniat că tonul discuţiei a fostul unul de afaceri:"nu este vorba de încredere, ci de interesul propriu şi verificarea interesului propriu", dar a adăugat că există o "perspectivă autentică" de îmbunătăţire a relaţiei bilaterale.
Foto: (c) Peter Klaunzer/ Pool via REUTERS
În ceea ce priveşte fondul discuţiilor, preşedintele rus a anunţat trei rezultate concrete ale summitului: 1. un acord pentru începerea consultărilor privind securitatea cibernetică, după acuzaţiile SUA de atacuri de pe teritoriul rus; 2. începutul unui dialog privind stabilitatea strategică şi 3. revenirea ambasadorilor la Moscova şi Washington.
Preşedintele Putin a sugerat că dialogul nu a fost uşor şi i-a comunicat interlocutorului american liniile sale roşii.
Liderul de la Kremlin a negat astfel implicarea Rusiei în atacurile cibernetice care au vizat SUA şi a insistat că Rusia este, la rândul ei, ţinta unor atacuri similare.
"Este necesar să lăsăm deoparte tot felul de insinuări şi să începem să lucrăm la nivel de experţi în interesul SUA şi al Rusiei", a spus preşedintele rus despre securitatea cibernetică."În principiu, am ajuns la un acord în acest sens şi Rusia este pregătită pentru asta", a subliniat el.
Rusia şi SUA vor iniţia, de asemenea, un dialog privind stabilitatea strategică după prelungirea la începutul anului, până în 2026, a ultimului tratat de dezarmare nucleară în vigoare între cele două mari puteri atomice, Noul START. Confruntată cu apariţia de noi arme, inclusiv hipersonice, Rusia a propus SUA extinderea agendei şi includerea tuturor armelor ofensive şi defensive, atât nucleare, cât şi convenţionale, capabile să îndeplinească sarcini strategice.
Aici s-a a încheiat tonul pozitiv şi liderul rus a intrat în defensivă, mai ales atunci când un jurnalist a spus că Occidentul acuză Rusia că duce o politică imprevizibilă."Dacă Occidentul crede asta, nu înseamnă că este adevărat", a replicat liderul de la Kremlin.
A trecut apoi la contraatac, întrebându-se retoric dacă politica SUA este cumva una stabilă enumerând retragerea Washingtonului în ultimii ani din tratatul ABM (antirachete balistice), în 2002, din tratatul INF (forţele nucleare cu rază intermediară de acţiune), în 2019, şi din tratatul Cer deschis (acord multilateral ce garantează transparenţa în controlul armelor), în 2020.
Despre rolul Rusiei în estul Ucrainei, unde Moscova îi susţine pe rebelii pro-ruşi, şi consolidarea recentă a prezenţei militare la graniţă, Putin a reiterat în răspunsul său că a fost vorba de exerciţii care s-au desfăşurat pe teritoriul rus şi că, spre deosebire de Washington, Moscova nu efectuează manevre în apropierea SUA.
Preşedintele rus a ţinut să remarce că "avem o singură obligaţie în ceea ce priveşte Ucraina: să promovăm implementarea Acordurilor de la Minsk" pentru pace în regiunea Donbas.
Preşedintele Putin a reacţionat extrem de defensiv în faţa acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului în Rusia şi în special a represiunii împotriva liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi şi a organizaţiilor sale, recent scoase în afara legii.
"SUA au cunoscut recent evenimente foarte dificile după uciderea unui afro-american şi crearea mişcării Black Lives Matter", a evidenţiat preşedintele rus."Ceea ce am văzut, jafuri, încălcări ale legii şi alte lucruri ..., simpatizăm cu americanii şi cu poporul american, dar nu vrem ca acest lucru să se întâmple în ţara noastră şi vom face totul pentru a nu permite acest lucru şi asta nu are nimic de-a face cu niciun fel de teamă faţă de Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK)" al lui Navalnîi.
Despre Navalnîi, care execută în închisoare o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru că a încălcat condiţiile eliberării condiţionate în timpul recuperării în Germania de pe urma otrăvirii în august 2020 cu un agent toxic din grupul Noviciok, Putin nu a admis discuţii. El a susţinut că opozantul a încălcat deliberat legea rusă conştient că pedeapsa va fi închisoarea."A pornit de la premisa că dorea să fie reţinut, era conştient de asta", a declarat ferm preşedintele Rusiei.
În ceea ce priveşte declaraţiile liderului de la Casa Albă, acesta le-a precizat jurnaliştilor că a petrecut mult timp discutând despre controlul armelor şi atacuri cibernetice şi că, pe acest ultim subiect, i-a comunicat lui Vladimir Putin că "infrastructura critică ar trebui să fie scoasă din calcul", oferindu-i o lista cu 16 sectoare strategice. Biden a declarat că lista organizaţiilor care nu ar trebui atacate include, printre altele, telecomunicaţiile, sectoarele medical, alimentar şi energetic.
Preşedintele Biden a mai estimat că, în opinia sa, Vladimir Putin este în mod autentic îngrijorat de faptul că este "încercuit" şi de faptul că Washingtonul vrea să "îl dea jos".
Joe Biden a afirmat că ultimul lucru pe care îl doreşte omologul său rus este un război rece şi a dat asigurări că, la rândul său, nu doreşte un nou război rece."Să sperăm că ne vom înţelege, dar în mod clar nu este în interesul nimănui" să există un război rece între SUA şi Rusia, a declarat Biden.
În ceea ce priveşte rezultatul summitului, preşedintele SUA s-a arătat realist, dar şi optimist în acelaşi timp, şi a afirmat că următoarele luni vor servi drept test pentru a vedea dacă conversaţia de miercuri va contribui la apropierea celor două ţări.
"Nu mă aflu aici să vă spun că eu şi preşedintele (Putin) am fost de acord că vom face acele lucruri şi că brusc ele se vor întâmpla, nu spun asta", a avertizat el. El a continuat însă, afirmând: "cred că există perspective autentice de îmbunătăţire semnificativă a relaţiilor dintre cele două ţări, fără ca niciuna să renunţe la niciun singur lucru bazat pe principiile şi valorile sale".
Preşedintele Biden a subliniat că în timpul summitului nu au existat "ameninţări" şi că a fost o discuţie "colocvială": "am vorbit despre lucruri de bază, elemente fundamentale de bază".
A menţionat că i-a comunicat omologul rus posibilitatea colaborării în "domenii de stabilitate strategică".
Una din problemele spinoase despre care au vorbit a fost Ucraina, asupra căreia, potrivit preşedintelui american, au fost de acord să recurgă la diplomaţie pentru a-şi rezolva viziunile diferite, în baza acordului de la Minsk. Cu toate acestea, i-am "comunicat totodată angajamentul neclintit al SUA faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei", a precizat Biden.
În probabil cea mai puternică afirmaţie a sa din conferinţa de presă, preşedintele Biden a spus că vor fi consecinţe "devastatoare pentru Rusia" în cazul morţii liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi.
Liderul american a declarat că a ridicat aspecte legate de drepturile omului deoarece ţine de "ADN" ţării sale să facă acest lucru, interesându-se de asemenea şi de soarta cetăţenilor americani închişi în Rusia.
Preşedintele Joe Biden părăsise deja podiumul unde a avut loc conferinţa de presă când s-a întors să corecteze categoric un reporter care l-a întrebat de ce este "încrezător" că Vladimir Putin îşi va schimba comportamentul. Nu sunt "încrezător că îşi va schimba comportamentul", a afirmat Biden. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* VIDEO Summit SUA-Rusia: Relaţia dintre SUA şi Rusia trebuie să fie stabilă şi previzibilă (Biden)
* VIDEO SUA nu trebuie să-şi facă griji cu privire la o militarizare rusă a Arcticii (Putin)
* VIDEO Summitul Biden-Putin de la Geneva s-a încheiat
* VIDEO Summit SUA-Rusia: Biden şi Putin au încheiat prima rundă de discuţii, după aproape două ore
* VIDEO Summit SUA-Rusia: Vladimir Putin a sosit la Geneva pentru întâlnirea cu Joe Biden
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














