În Franţa au loc duminică alegeri regionale, văzute ca o repetiţie pentru prezidenţialele de anul viitor
Francezii votează duminică în primul tur al alegerilor regionale, un scrutin cu aspecte de repetiţie generală cu mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale şi care ar putea duce la preluarea de către extrema dreaptă a mai multor teritorii, relatează AFP.
Criza COVID a umbrit în mare măsură o campanie electorală discretă pentru aceste alegeri proporţionale în două tururi, adesea evitate de alegători. În 2010 şi 2015, mai mult de un francez din doi s-a abţinut în primul tur.
Însă miza acestui scrutin, amânat cu trei luni din cauza situaţiei sanitare şi al cărui al doilea tur va avea loc pe 27 iunie, nu este mai puţin importantă, întrucât cele 13 regiuni ale Franţei au competenţe în domeniul transportului public, dar şi în cel al învăţământului secundar şi al amenajării teritoriului, în special.
Pentru prima dată, câteva dintre ele ar putea fi conduse de Rassemblement National (Adunarea Naţională - RN), partidul de extremă dreapta al lui Marine le Pen, scrie AFP.
Potrivit numeroaselor sondaje, RN conduce în primul tur în şase regiuni şi se află chiar într-o poziţie bună pentru a câştiga teritorii precum regiunea Provenţa-Alpi-Coasta de Azur, care include oraşele Nisa şi Marsilia din sud-estul ţării.
Pentru 51% dintre francezi, o victorie a acestui partid în alegerile regionale nu ar fi "un pericol pentru democraţie".
Este un semnal de alarmă pentru preşedintele Emmanuel Macron, în condiţiile în care Marine le Pen se află în sondajele de opinie foarte aproape în spatele şefului statului în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2022.
''Pentru Marine le Pen, câştigarea unei regiuni ar declanşa o dinamică în pre-campania prezidenţială'', subliniază Stephane Zumsteeg, director al departamentului de opinie la compania de cercetare de piaţă Ipsos.
''RN a fost lider în şase regiuni la ultimele regionale şi nu a câştigat niciuna. Suntem siguri că vor obţine multe voturi în primul tur, dar în turul al doilea este vorba întotdeauna de alianţe. O rată de abţinere foarte mare ar putea ajuta RN, dar o victorie rămâne dificilă'', temperează Christele Lagier, conferenţiar în ştiinţe politice la Universitatea din Avignon (sud-est).
În 2015, dreapta şi stânga şi-au împărţit regiunile, dar nu s-au calificat pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, 15 luni mai târziu. La Republique en Marche (LREM, de centru, liberal), partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron, nu exista la precedentele alegeri regionale din 2015.
''Macron a reuşit să nu-şi lege destinul de imaginea partidului său, este un partid tânăr şi neidentificat, cu lideri pe care îi cunoaştem puţin, pe care îi vedem puţin", a spus Zumsteeg.
Potrivit sondajelor, nici o regiune nu ar cădea în mâinile LREM, dar prin jocul retragerilor şi al alianţelor partidul prezidenţial ar putea să susţină potenţialii câştigători în turul doi.
Duminică, 45 de milioane de francezi sunt chemaţi la urne şi au de votat aproximativ 1.700 de consilieri regionali responsabili de dezvoltarea economică, amenajarea teritoriului, transportul public regional, gestionarea liceelor şi formare profesională. Francezii vor trebui să aleagă şi peste 4.000 de consilieri departamentali ce se vor ocupa de ajutoarele sociale, protecţia copiilor, transportul şcolar, gestionarea şcolilor şi drumurile departamentale.
În mod normal, mandatul este de şase ani, dar, pentru ca următoarele alegeri regionale să nu interfereze cu alegerile generale din mai 2027, consilierii care vor fi aleşi acum vor rămâne în funcţie pentru aproape şapte ani, adică până în martie 2028.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu; editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














