Parlamentul European sprijină o iniţiativă cetăţenească pentru o politică a UE privind migraţia
Comisia pentru petiţii a Parlamentului European (PE) a susţinut joi menţinerea deschisă a unei iniţiative cetăţeneşti care solicită Comisiei Europene să stabilească o politică migratorie care să respecte drepturile omului, cu o atenţie specială pentru migranţii care mor în timp ce încearcă să ajungă în Europa, relatează agenţia EFE.
Solicitarea, dezbătută joi, a fost impulsionată de trei cetăţeni europeni, care acuză ''răspunsul slab'' al Uniunii Europene în ajutorarea migranţilor şi ''masacrul umanitar'' din Mediterana, principala cale de acces către UE pentru migranţii veniţi din Africa.
''Marea Mediterană devine marea morţilor'', a spus în faţa eurodeputaţilor şi reprezentanţilor Comisiei Europene italianul Alberto Maritati, unul dintre cei care au lansat iniţiativa.
Maritati a avertizat asupra creşterii numărului migranţilor care ''nu ajung la destinaţie'' şi se îneacă pe mare în faţa ''indiferenţei totale şi pasivităţii'' unora dintre statele UE, motiv pentru care a cerut adoptarea unei noi politici europene ''responsabile în acord cu valorile, drepturile şi libertăţile'' care sunt ''pilonul de bază al Europei''.
''În timp ce aşteptăm atât de mult dorita politică migratorie (a UE n. red.), lipsesc normele eficace pentru reglementarea acestui fenomen şi care să ofere demnitate persoanelor aflate pe mare'', a mai spus italianul.
În numele Comisiei Europene a intervenit Simona Ardovino, director adjunct al Direcţiei Generale pentru Migraţie, care a detaliat liniile generale de acţiune ale executivului comunitar privind politica migratorie şi a preconizat cooperarea şi coordonarea cu statele membre drept element al viitoarei legislaţii europene la acest capitol. Ea le-a cerut ''tuturor celor implicaţi în operaţiunile de salvare să respecte cadrul juridic internaţional'', fără să numească vreun organism concret.
Astfel de nume au fost rostite de către eurodeputata spaniolă din grupul Stângii Unite, Sira Rego, care a acuzat agenţia europeană Frontex şi poliţia libiană pentru decesul a 130 de migranţi în apropierea coastelor Libiei.
La rândul său, eurodeputatul socialist maltez Alex Agius Saliba a cerut Uniunii Europene să ''investească o mare cantitate de resurse'' pentru operaţiunile de salvare a migranţilor.
Şi eurodeputata daneză din grupul Verzilor, Margrete Auken, a cerut ''un mecanism de salvare umanitară mai robust'' şi a sprijinit propunerea Comisiei Europene de a se crea un mecanism independent pentru controlul frontierelor, întrucât ''nu este sigur să pui lupul să păzească găinile'', aluzie la ţările care resping migranţii la graniţe.
În acest timp, eurodeputatul român Gheorghe Falcă, din grupul PPE, a îndemnat statele UE ''să depăşească divergenţele'' pentru a ajunge la un acord asupra competenţelor şi să evite astfel o nouă criză migratorie cum a fost cea din 2015.
Reforma sistemul european de azil a fost amânată succesiv din cauza divergenţelor dintre statele membre, în special ca urmare a opoziţiei ţărilor Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia), care acuză Bruxelles-ul şi statele vest-europene că promovează o politică de încurajare a migraţiei ilegale şi că le-au impus împotriva voinţei lor cotele din 2016, pe care de altfel nicio ţară din Grupul de la Vişegrad nu le-a aplicat.
Ultima propunere a Comisiei Europene, formulată în 2020, revizuieşte principiul din ''Regulamentele Dublin'' conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil, schimbare cerută în special de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor, precum Grecia sau Italia.
Această propunere nu prevede cote obligatorii de refugiaţi ca în 2016, dar instituie un mecanism de 'solidaritate obligatorie'. Conform acestuia, Comisia Europeană va stabili totuşi cote pentru statele membre ale UE în funcţie de populaţia şi de nivelul lor de dezvoltare economică, dar aceste ţări ar avea ca alternativă în locul relocărilor alte contribuţii, precum finanţarea şi efectuarea repatrierii migranţilor fără drept de azil sau construcţia de tabere de refugiaţi, astfel că şi această propunere a fost primită cu rezerve de către statele ostile redistribuirii migranţilor.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește














