SUA şi NATO văd în continuare o prezenţă semnificativă a trupelor ruse la graniţa cu Ucraina

Prezenţa trupelor ruseşti la graniţa cu Ucraina rămâne semnificativă, conform evaluărilor SUA şi ale NATO, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.
''Am remarcat o anumită reducere a numărului trupelor ruse, dar sunt în continuare zeci de mii. Şi mai observăm că Rusia a menţinut multe arme, echipament pre-poziţionat, şi de asemenea impune restricţii în Marea Neagră, inclusiv restricţii de acces către Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci'', a precizat Stoltenberg, citat de agenţia DPA, declaraţie dată în marja reuniunii miniştrilor europeni ai apărării.
Potrivit secretarului general al NATO, ''există o prezenţă rusă semnificativă şi acum sunt mult mai multe trupe în Ucraina şi în jurul ei decât înainte de recenta creştere'' a efectivelor şi echipamentelor militare ruseşti la graniţa cu această ţară, unde separatiştii proruşi controlează provinciile estice Doneţk şi Lugansk.
''Prin urmare, NATO trebuie să rămână vigilentă şi să monitorizeze îndeaproape evoluţiile'', a subliniat Stoltenberg.
Aflat în vizită în Ucraina, secretarul american de stat Antony Blinken a spus la rândul său că unele trupe ruseşti s-au retras din zonele frontaliere unde fuseseră dislocate, dar a adăugat că efective semnificative sunt în continuare staţionate acolo.
Ministerul rus al Apărării a anunţat pe 23 aprilie, după exerciţii militare desfăşurate în Crimeea anexată, că atunci începuse retragerea la bazele lor permanente a trupelor şi echipamentelor comasate la graniţa cu Ucraina şi în Crimeea într-o desfăşurare masivă de forţe care a stârnit la Kiev şi în Occident temeri privind riscul unui conflict armat. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, dădea atunci data de 1 mai ca termen pentru încheierea retragerii. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump va participa la summitul NATO, la sfârșitul lunii iunie (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Țările de Jos, a anunțat marți purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP. De la revenirea la putere, președintele SUA a cerut în mod constant membrilor Alianței Nord-Atlantice să își mărească semnific
#Ucraina denunță condițiile de pace prezentate de Rusia drept 'ultimatumuri' nerealiste
Ucraina a denunțat marți condițiile de pace prezentate de Rusia cu o zi înainte în timpul negocierilor de la Istanbul, apreciind că sunt 'ultimatumuri' nerealiste care nu vor duce la încheierea războiului, relatează AFP. 'În loc să răspundă propunerilor noastre constructive la Istanbul, partea rusă a prezent
VIDEO/Coreea de Sud: Lee Jae-myung, ales președinte cu o majoritate covârșitoare (rezultate oficiale)
Liderul de centru-stânga Lee Jae-myung a câștigat detașat alegerile prezidențiale de marți din Coreea de Sud, marcate de o prezență masivă la vot a alegătorilor dornici să întoarcă pagina după șase luni de haos politic, relatează AFP. După numărarea a peste 98% din buletinele de vot, Lee Jae-myung a câștigat cu 49,2% di
SUA: Elon Musk califică drept 'abominație dezgustătoare' megaproiectul de lege bugetar susținut de președintele Trump
Elon Musk a calificat marți megaproiectul de lege bugetar al Congresului susținut de președintele Donald Trump drept o 'abominație dezgustătoare', o acuzație violentă care 'nu schimbă nimic în poziția' președintelui american, potrivit Casei Albe, relatează AFP. 'Îmi pare rău, dar nu mai pot suporta', a afirmat î
Tiruri în apropierea unui centru de ajutor din Gaza: Secretarul general al ONU 'condamnă' o situație 'inacceptabilă'
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat marți
Parisul îi reamintește lui Netanyahu declarațiile din 2009, când se pronunța pentru soluția cu două state
Șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot a făcut marți apel la Benjamin Netanyahu să revină la ideea unei soluții cu două state, invocând afirmații făcute de premierul israelian din 2009, relatează AFP. Condamnând din nou 'cu cea mai mare fermitate bombardamentele asupra civililor, blocarea ajutorului umanitar, strămutarea forțată a pop
Teheranul afirmă că dreptul Iranului de a îmbogăți uraniu pe teritoriul său constituie o 'linie roșie'
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat marți că dreptul Iranului de a îmbogăți uraniu pe teritoriul său constituie o 'linie roșie', în urma propunerii formulate de Statele Unite pentru un nou acord privind programul nuclear iranian, relatează AFP. 'Continuarea îmbogățirii (uraniului) pe teritoriul iranian e
Polonia și Lituania vor cere la summitul NATO să se aloce 5% din PIB pentru apărare
Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și omologul său polonez, Andrzej Duda, au reiterat marți că la următorul summit NATO de la Haga (24-26 iunie) vor susține împreună ca toți membrii Alianței Nord-Atlantice să aloce pentru apărare 5% din PIB, transmite EFE. Într-o întâlnire bilaterală desfășurată la Palanga (vestul Lituaniei), cei
#Ucraina: Rusia nu este interesată de pace, afirmă senatorul Lindsey Graham într-o reacție la amenințările lui Medvedev
Afirmația fostului președintele rus Dmitri Medvedev potrivit căreia Rusia caută doar o 'victorie rapidă' și 'distrugerea completă' a guvernului ucrainean a fost calificată marți de către senatorul american Lindsey Graham drept un 'moment rar de onestitate' , conform publicației The Kyiv Independent. 'Apreciez că ați arătat clar lumi
Directorul AIEA afirmă că nu există în prezent condițiile necesare pentru repornirea centralei nucleare de la Zaporojie
Nu există în prezent condițiile necesare pentru repornirea centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, controlată de Rusia, din cauza lipsei resurselor de apă pentru răcirea combustibilului nuclear și a absenței unei alimentări stabile cu energie electrică, a declarat marți Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), relatează Reuters
Rusia acuză Kievul de a fi la originea exploziilor feroviare în care au murit șapte persoane în Kursk și Briansk
Rusia a acuzat marți Kievul că se află la originea exploziilor care au provocat în weekend prăbușirea a două poduri și accidentele de tren în care au murit șapte persoane și peste 100 au fost rănite, printre care și minori, transmit AFP și EFE. 'Este evident că teroriștii, acționând la ordinele regimului de la Kiev, au planificat totul cu
Varșovia protestează după ce o publicație israeliană l-a numit pe președintele ales 'revizionist al Holocaustului'
Diplomația poloneză a anunțat marți că a protestat pe lângă publicația online The Times of Israel care l-a calificat drept 'revizionist al Holocaustului' pe noul președinte ales Karol Nawrocki, considerat un politician naționalist, relatează AFP. Karol Nawrocki, istoric de formație, susținut de partidul de opoziție naționalist Lege și Justiție (P
Comisarul european pentru apărare: UE trebuie să preia treptat capacitățile de apărare asumate anterior de SUA
Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a afirmat marți, la Haga, în cadrul unei conferințe despre apărarea europeană, că Uniunea Europeană va trebui să preia treptat capacitățile de apărare pe care le acopereau Statele Unite pe teritoriul său și să evite un divorț 'haotic' de Washington, transmite EFE. 'Ceea ce
Olanda: Prim-ministrul Dick Schoof și-a anunțat demisia după ce Wilders și-a retras partidul din coaliție
Prim-ministrul olandez Dick Schoof și-a anunțat marți demisia, cel mai probabil deschizând calea pentru alegeri anticipate, la câteva ore după ce Geert Wilder, liderul Partidului Libertății (PVV, anti-islam), a retras formațiunea din coaliția de dreapta de guvernare din cauza lipsei de sprijin pentru politici mai aspre în materie de migrație, transmite Reut
Secretarul general al ONU le cere rebelilor houthi din Yemen să elibereze zeci de lucrători umanitari
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut marți rebelilor houthi din Yemen să elibereze zeci de lucrători umanitari, inclusiv personal ONU, arestați în urmă cu mai bine de un an, relatează AFP. Rebelii houthi, care controlează o mare parte a acestei țări sfâșiate de război din 2014, au arestat 13 membri ai personalului ONU și