logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Parlamentul European: Certificatul european COVID-19 trebuie să faciliteze libera circulaţie fără discriminare

Imagine din galeria Agerpres

Parlamentul European şi-a adoptat joi poziţia de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulaţie în Europa în timpul pandemiei, eurodeputaţii fiind de acord că noul "certificat UE COVID-19" - în locul "adeverinţei electronice verzi", conform propunerii Comisiei Europene - ar trebui să fie valabil timp de 12 luni şi nu mai mult, indică un comunicat al legislativului european.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcţie de caz, că a obţinut recent un rezultat negativ al testului ori că a trecut printr-o infecţie anterioară cu SARS-CoV-2. Cu toate acestea, certificatele europene COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie şi nici nu vor deveni o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, afirmă eurodeputaţii.

Propunerea legislativă privind cetăţenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi pentru, 119 împotrivă şi 31 abţineri, în timp ce propunerea privind cetăţenii ţărilor terţe a fost adoptată cu 540 de voturi pentru, 80 împotrivă şi 70 abţineri. Procedura de votare a avut loc miercuri, rezultatele fiind anunţate joi dimineaţa. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul sunt acum pregătite să înceapă negocierile. Obiectivul este de a se ajunge la un acord înaintea sezonului turistic de vară.

"Trebuie să punem în aplicare certificatul UE COVID-19 pentru a restabili încrederea cetăţenilor în spaţiul Schengen, în timp ce continuăm să luptăm împotriva pandemiei. Statele membre trebuie să îşi coordoneze răspunsul în condiţii de siguranţă şi să asigure libera circulaţie a cetăţenilor în UE. Vaccinurile şi testele trebuie să fie accesibile şi gratuite pentru toţi cetăţenii. Statele membre nu ar trebui să introducă restricţii suplimentare odată ce certificatul este în vigoare", a declarat după vot preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile a Parlamentului European (LIBE), Juan Fernando Lopez Aguilar.

Titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricţii de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului. Eurodeputaţii au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate şi din motive economice, ţările membre UE ar trebui "să asigure teste universale, accesibile, în timp util şi gratuite".

Parlamentul European doreşte să se asigure că certificatul UE funcţionează în paralel cu orice iniţiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, acelaşi cadru juridic comun.

Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Janssen), susţin eurodeputaţii. Va rămâne la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru utilizare de urgenţă.

Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda şi falsificarea, precum va fi verificată şi autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal obţinute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinaţie şi nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE. Lista entităţilor care vor prelucra şi primi date va fi publică, astfel încât cetăţenii să îşi poată exercita drepturile în materie de protecţie a datelor în temeiul Regulamentului General privind Protecţia Datelor (GDPR).

În final, deputaţii europeni subliniază că vaccinurile împotriva COVID-19 trebuie să fie produse la scară largă, la preţuri accesibile şi alocate la nivel mondial. De asemenea, aceştia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la problemele grave cauzate de nerespectarea termenelor de producţie şi de livrare. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 18

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 03-06-2025 23:55

#Ucraina denunță condițiile de pace prezentate de Rusia drept 'ultimatumuri' nerealiste

Ucraina a denunțat marți condițiile de pace prezentate de Rusia cu o zi înainte în timpul negocierilor de la Istanbul, apreciind că sunt 'ultimatumuri' nerealiste care nu vor duce la încheierea războiului, relatează AFP. 'În loc să răspundă propunerilor noastre constructive la Istanbul, partea rusă a prezent

Politic Ex 03-06-2025 22:28

VIDEO/Coreea de Sud: Lee Jae-myung, ales președinte cu o majoritate covârșitoare (rezultate oficiale)

Liderul de centru-stânga Lee Jae-myung a câștigat detașat alegerile prezidențiale de marți din Coreea de Sud, marcate de o prezență masivă la vot a alegătorilor dornici să întoarcă pagina după șase luni de haos politic, relatează AFP. După numărarea a peste 98% din buletinele de vot, Lee Jae-myung a câștigat cu 49,2% di

Politic Ex 03-06-2025 21:35

SUA: Elon Musk califică drept 'abominație dezgustătoare' megaproiectul de lege bugetar susținut de președintele Trump

Elon Musk a calificat marți megaproiectul de lege bugetar al Congresului susținut de președintele Donald Trump drept o 'abominație dezgustătoare', o acuzație violentă care 'nu schimbă nimic în poziția' președintelui american, potrivit Casei Albe, relatează AFP. 'Îmi pare rău, dar nu mai pot suporta', a afirmat î

Politic Ex 03-06-2025 19:58

Parisul îi reamintește lui Netanyahu declarațiile din 2009, când se pronunța pentru soluția cu două state

Șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot a făcut marți apel la Benjamin Netanyahu să revină la ideea unei soluții cu două state, invocând afirmații făcute de premierul israelian din 2009, relatează AFP. Condamnând din nou 'cu cea mai mare fermitate bombardamentele asupra civililor, blocarea ajutorului umanitar, strămutarea forțată a pop

Politic Ex 03-06-2025 19:51

Teheranul afirmă că dreptul Iranului de a îmbogăți uraniu pe teritoriul său constituie o 'linie roșie'

Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat marți că dreptul Iranului de a îmbogăți uraniu pe teritoriul său constituie o 'linie roșie', în urma propunerii formulate de Statele Unite pentru un nou acord privind programul nuclear iranian, relatează AFP. 'Continuarea îmbogățirii (uraniului) pe teritoriul iranian e

Politic Ex 03-06-2025 19:46

Polonia și Lituania vor cere la summitul NATO să se aloce 5% din PIB pentru apărare

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și omologul său polonez, Andrzej Duda, au reiterat marți că la următorul summit NATO de la Haga (24-26 iunie) vor susține împreună ca toți membrii Alianței Nord-Atlantice să aloce pentru apărare 5% din PIB, transmite EFE. Într-o întâlnire bilaterală desfășurată la Palanga (vestul Lituaniei), cei

Politic Ex 03-06-2025 19:44

#Ucraina: Rusia nu este interesată de pace, afirmă senatorul Lindsey Graham într-o reacție la amenințările lui Medvedev

Afirmația fostului președintele rus Dmitri Medvedev potrivit căreia Rusia caută doar o 'victorie rapidă' și 'distrugerea completă' a guvernului ucrainean a fost calificată marți de către senatorul american Lindsey Graham drept un 'moment rar de onestitate' , conform publicației The Kyiv Independent. 'Apreciez că ați arătat clar lumi

Politic Ex 03-06-2025 19:19

Directorul AIEA afirmă că nu există în prezent condițiile necesare pentru repornirea centralei nucleare de la Zaporojie

Nu există în prezent condițiile necesare pentru repornirea centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, controlată de Rusia, din cauza lipsei resurselor de apă pentru răcirea combustibilului nuclear și a absenței unei alimentări stabile cu energie electrică, a declarat marți Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), relatează Reuters

Politic Ex 03-06-2025 19:13

Rusia acuză Kievul de a fi la originea exploziilor feroviare în care au murit șapte persoane în Kursk și Briansk

Rusia a acuzat marți Kievul că se află la originea exploziilor care au provocat în weekend prăbușirea a două poduri și accidentele de tren în care au murit șapte persoane și peste 100 au fost rănite, printre care și minori, transmit AFP și EFE. 'Este evident că teroriștii, acționând la ordinele regimului de la Kiev, au planificat totul cu

Politic Ex 03-06-2025 18:56

Varșovia protestează după ce o publicație israeliană l-a numit pe președintele ales 'revizionist al Holocaustului'

Diplomația poloneză a anunțat marți că a protestat pe lângă publicația online The Times of Israel care l-a calificat drept 'revizionist al Holocaustului' pe noul președinte ales Karol Nawrocki, considerat un politician naționalist, relatează AFP. Karol Nawrocki, istoric de formație, susținut de partidul de opoziție naționalist Lege și Justiție (P

Politic Ex 03-06-2025 18:52

Comisarul european pentru apărare: UE trebuie să preia treptat capacitățile de apărare asumate anterior de SUA

Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a afirmat marți, la Haga, în cadrul unei conferințe despre apărarea europeană, că Uniunea Europeană va trebui să preia treptat capacitățile de apărare pe care le acopereau Statele Unite pe teritoriul său și să evite un divorț 'haotic' de Washington, transmite EFE. 'Ceea ce

Politic Ex 03-06-2025 18:23

Olanda: Prim-ministrul Dick Schoof și-a anunțat demisia după ce Wilders și-a retras partidul din coaliție

Prim-ministrul olandez Dick Schoof și-a anunțat marți demisia, cel mai probabil deschizând calea pentru alegeri anticipate, la câteva ore după ce Geert Wilder, liderul Partidului Libertății (PVV, anti-islam), a retras formațiunea din coaliția de dreapta de guvernare din cauza lipsei de sprijin pentru politici mai aspre în materie de migrație, transmite Reut

Politic Ex 03-06-2025 18:18

Secretarul general al ONU le cere rebelilor houthi din Yemen să elibereze zeci de lucrători umanitari

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut marți rebelilor houthi din Yemen să elibereze zeci de lucrători umanitari, inclusiv personal ONU, arestați în urmă cu mai bine de un an, relatează AFP. Rebelii houthi, care controlează o mare parte a acestei țări sfâșiate de război din 2014, au arestat 13 membri ai personalului ONU și

Politic Ex 03-06-2025 17:59

Imaginile din satelit arată că atacul Ucrainei a distrus și avariat bombardiere strategice în profunzimea teritoriului Rusiei

Imaginile din satelit de la baze aeriene ruse, la scurt timp după ce Ucraina a efectuat un atac cu drone în profunzimea teritoriului Rusiei în weekend, arată mai multe bombardiere strategice distruse și grav avariate, relatează marți Reuters, citând trei analiști care interpretează date din surse publice. Ucraina a vizat cel puțin pat