logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

La zece ani de la moartea lui Osama bin Laden, Al-Qaida are o conducere slăbită (comentariu AFP)

Image

Al-Qaida va rămâne prima centrală jihadistă din lume, responsabilă pentru atentate grave în istoria modernă. Însă, la zece ani de la moartea fondatorului său Osama bin Laden, organizaţia nu a găsit un succesor pe măsura acestuia, comentează miercuri AFP.

Lipsit de carismă, egipteanul Ayman al-Zawahiri, care i-a succedat lui Bin Laden, se ascunde în zona frontierei afgano-pakistaneze. ''Al-Qaida centrală este doar umbra a ceea ce era cândva. Cel mai mare succes al lui Al-Zawahiri este că a menţinut în viaţă Al-Qaida'', a explicat Barak Mendelsohn, profesor la Universitatea Haverford din Pennsylvania.

Discipolul lui Osama bin Laden, în vârstă de 69 de ani, a trebuit să multiplice 'francizele', din Peninsula Arabică în Maghreb, din Somalia în Afganistan, Siria şi Irak, şi să-i accepte pe cei care se emancipează, până la reducerea conducerii Al-Qaida la rang de 'consiliu consultativ', potrivit lui Mendelsohn.

''Al-Qaida a devenit din ce în ce mai descentralizată, autoritatea aflându-se în principal în mâinile responsabililor filialelor sale'', susţine grupul de reflecţie Counter Extremism Project (CEP), care îi atribuie lui Ayman al-Zawahiri un rol major în reorganizarea a numeroase grupări jihadiste.

La finalul lui 2020, surse bine informate au dat credit zvonurilor potrivit cărora Zawahiri a murit din cauza unor afecţiuni cardiace. Ulterior, acesta a reapărut într-un mesaj video în care denunţa soarta rezervată în Myanmar minorităţii musulmane rohingya. Însă dat fiind că mesajul nu era datat, presupusa sa dispariţie nu a putut fi nici confirmată, nici infirmată.

În august anul trecut, numărul 2 în Al-Qaida, Abu Mohammed al-Masri, a fost lichidat la Teheran de către agenţi israelieni în timpul unei misiuni secrete ordonate de Washington, potrivit cotidianului The New York Times. Iranul a dezminţit aceste informaţii.

Considerat drept unul dintre cei care au conceput planul atentatelor de la 11 septembrie 2001, semnătura fundamentală a Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri a intrat la vârsta de 15 în rândurile Frăţiei Musulmane şi a supravieţuit timp de 40 de ani jihadului, o longevitate rarisimă, adaugă AFP.

Un dezinteres relativ poate fi legat de slăbirea graduală a centralei jihadiste, care coincide cu apariţia fulminantă a grupării Stat Islamic (SI). După ce a luptat cinci ani (2014-2019) pentru un califat autoproclamat, pe un teritoriu de mărimea Regatului Unit, în Irak şi Siria, gruparea SI a luat faţa concurentei sale, în special printr-o comunicare activă pe social media.

Cele două organizaţii sunt astăzi în conflict ideologic şi militar. Al-Qaida se confruntă astfel şi cu provocarea de a rămâne în viaţă.

Un nume pare să urmeze la conducere în viitorul apropiat, potrivit experţilor: Saif al-Adel. Acest fost locotenent-colonel al Forţelor speciale egiptene s-a angajat în anii '80 în rândurile Jihadului Islamic egiptean. Arestat prima dată, apoi eliberat, el a ajuns ulterior în Afganistan şi s-a alăturat Al-Qaida, după exemplul lui Zawahiri.

''Adel a jucat un rol crucial în construirea capacităţilor operaţionale ale Al-Qaida şi a urcat rapid în ierarhie'', menţionează CEP, care subliniază rolul lui de formator al unora dintre piraţii aerului de la 11 septembrie 2001. În 2018, un raport al ONU afirma că Saif al-Adel se afla în Iran, unde părea să se fi stabilit de mai mulţi ani. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: france24.com

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii

Politic Ex 06-11-2026 18:54

Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb

Politic Ex 06-11-2026 18:50

Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa

Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit

Politic Ex 06-11-2026 18:37

Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult

Politic Ex 06-11-2026 18:24

UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa

Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e

Politic Ex 06-11-2026 17:13

Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului

Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice

Politic Ex 06-11-2026 16:40

SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)

Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi

Politic Ex 06-11-2026 15:48

Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina

Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl