Bulgaria anchetează rolul jucat de şase ruşi în exploziile produse la patru depozite de armament de pe teritoriul ţării
Parchetul bulgar a anunţat miercuri că a stabilit o legătură între patru explozii produse la depozite de armament în Bulgaria între 2011 şi 2020 şi sejurul a şase cetăţeni ruşi pe teritoriul bulgar, cu scopul presupus de a împiedica livrări de arme către Ucraina şi Georgia, anchetând totodată posibilitatea ca aceste incidente să aibă legătură cu evenimente similare produse în Republica Cehă, potrivit AFP, EFE şi Reuters.
'Probe extrem de fiabile de care dispunem duc la concluzia că scopul era de a stopa livrările' de arme către cele două ţări, a declarat purtătoarea de cuvânt a Parchetului, Siyka Mileva, în cadrul unei conferinţe de presă la Sofia.
Toate cele patru depozite erau utilizate de omul de afaceri Emilian Gebrev, asupra căruia a avut loc o tentativă de asasinat în 2015 - împreună cu fiul său şi unul dintre angajaţii societăţii sale - pentru care justiţia bulgară dă vina pe agenţi ai serviciului de informaţii militare rus (GRU).
Procurorii au declarat că pot presupune în mod rezonabil legături între exploziile din Bulgaria, tentativa de otrăvire a comerciantului bulgar de arme Emilian Gebrev şi explozia din 2014 la depozitul de muniţii din Republica Cehă.
În cursul ultimilor zece ani, o serie de explozii s-au produs în depozite şi la unităţi pentru producţia şi distrugerea materialelor explozive, a armelor şi muniţiilor de pe teritoriul Bulgariei. Parchetul bulgar - în colaborare cu Agenţia pentru securitate naţională şi Direcţia de operaţiuni speciale şi de luptă împotriva terorismului şi Direcţia generală a jandarmeriei - a analizat unele dintre aceste cazuri, găsind similitudini la patru dintre ele, a declarat Siyka Mileva, citată de portalul bulgar Novinite.bg.
Cele patru explozii, neelucidate până astăzi, nu au provocat victime şi nici răniţi şi au fost declanşate de la distanţă potrivit unui mod de operare 'similar', a subliniat ea. Parchetul consemnează 'suspiciuni extrem de întemeiate' potrivit cărora aceste evenimente separate ar putea fi legate între ele.
Primul caz datează din 12.11.2011 în localitatea Lovni Dol, când a fost aruncat în aer un depozit deţinut de societatea Emco. În consecinţă a fost distrusă o cantitate importantă de muniţii şi explozibili care urma să fie exportată în Georgia. S-a stabilit că proprietarul societăţilor comerciale ale căror produse se aflau stocate în depozitul afectat este comerciantul de arme bulgar Emilian Gebrev.
Al doilea caz datează din 2015, când a sărit în aer un depozit de arme produse de fabrica BMZ-Sopot situată în apropierea localităţii Ivanovo. Potrivit informaţiilor Ministerului Economiei bulgar, o parte a producţiei distruse aparţinea de asemenea societăţii comerciale Emco.
O altă explozie - a treia - în acelaşi an a avut loc la o unitate de producţie a fabricii BMZ-Sopot.
La 31.05.2015, un incendiu a izbucnit în clădirea fostului Institut pentru tehnologie specială din Sofia. Incidentul face obiectul unei anchete într-o altă procedură preliminară. În urma incendiului au fost distruse dovezile materiale adunate în cazul exploziilor la depozitele fabricii BMZ-Sopot din Ivanovo. Conform concluziei expertizei tehnice, focul a izbucnit nu din cauza unei aprinderi spontane.
În fine, al patrulea caz a avut loc în 2020 în zona oraşului Maglij, când a sărit în aer un depozit pentru capsule detonante la uzina Arsenal, Kazanlak, un obiectiv de importanţă strategică pentru securitatea naţională a Bulgariei.
Cele patru accidente prezintă similitudini, care, în acelaşi timp, le deosebesc de alte cazuri de explozie în depozite similare în aceeaşi perioadă, potrivit expertizei efectuate. În toate cele patru explozii, produsele distruse au fost destinate exportului în Georgia şi Ucraina, a subliniat Siyka Mileva.
În baza informaţiilor obţinute de Sofia în cadrul cooperării internaţionale şi a cercetărilor efectuate până în prezent de organismele abilitate bulgare, o ipoteză rezonabilă se conturează care leagă exploziile de pe teritoriul Bulgariei, tentativa de otrăvire a celor trei cetăţeni bulgari, precum şi 'crime grave' comise pe teritoriul altor ţări, a adăugat ea, în aluzie la explozia, soldată cu doi morţi, la un depozit de arme în Cehia în 2014 şi la tentativa de otrăvire cu agent neurotoxic Noviciok a agentului dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie în 2018.
'Suntem în cooperare cu Republica Cehă pentru a încerca să determinăm existenţa unei filiere ruseşti', a adăugat Mileva.
Praga a acuzat săptămâna trecută serviciile secrete ruse că ar fi la originea exploziei din 2014, ceea ce a dus la o criză diplomatică cu Moscova, care a respins toate acuzaţiile în acest caz. Gebrev deţinea muniţii în depozitul situat în apropierea localităţii cehe Vrbetice.
Într-o declaraţie, compania Emco, fără să răspundă direct la elementele anchetei, a acuzat Parchetul că acţionează cu întârziere, după ce 'a ascuns activităţile serviciilor ruse ani de zile', conform AFP.
Potrivit unor surse militare ucrainene, citate de site-ul de investigaţii Bellingcat, această societate 'a jucat un rol crucial în întărirea capacităţii de apărare ucrainene atunci când integritatea teritorială a ţării a fost ameninţată'.
'Emco a fost singurul furnizor străin capabil să livreze armatei ucrainene muniţie' compatibilă cu armele din epoca sovietică, a scris site-ul luni.
În cazul otrăvirii lui Gebrev trei ruşi au fost inculpaţi anul trecut în contumacie, dintre care un ofiţer GRU, considerat ca suspect în cazul Skripal. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl














