logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

A intrat în vigoare primul tratat de mediu din America Latină, acordul de la Escazu

Image

Primul tratat de mediu din America Latină şi zona Caraibilor, care protejează în special drepturile celor care apără mediul, a intrat joi în vigoare, fiind ratificat de 12 ţări, transmite AFP.

Acordul de la Escazu, aşa cum este cunoscut, garantează protecţia mediului şi sănătatea persoanelor, în principal a popoarelor indigene, promovează participarea publicului, precum şi accesul la informaţii şi justiţie în domeniul mediului.

Acest acord este primul tratat care introduce dispoziţii specifice vizând protejarea drepturilor apărătorilor mediului, care sunt ţinta a numeroase asasinate în America Latină.

"În 2019, 210 activişti de mediu au fost ucişi în întreaga lume, dintre care două treimi dintre ei în regiunea noastră", a declarat Alicia Barcena, secretar general al Comisiei Economice pentru America Latină şi Caraibi (Cepalc), agenţia regională a ONU care a promovat acest acord adoptat în 2018 la Escazu, în Costa Rica.

Comunităţile indigene, fermierii şi activiştii din regiune au denunţat în mod repetat ameninţările primite ca urmare a faptului că se opun intereselor companiilor miniere, forestiere, agroindustriale, eoliene, hidroelectrice şi de gaze.

Acordul permite, printre altele, persoanelor şi comunităţilor să fie informate, iar vocea lor să fie ascultată în procesele decizionale care le afectează viaţa şi teritoriul.

Într-un mesaj înregistrat, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că intrarea în vigoare a acestui acord "ne oferă speranţă şi inspiraţie şi deschide calea unei reglementări durabile şi reziliente" pentru a opri schimbările climatice, colapsul biodiversităţii şi poluarea mediului.

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a estimat că "în faţa pagubelor aduse mediului şi a nedreptăţilor, instrumentele juridice precum acordul de la Escazu sunt fundamentale pentru a trage la răspundere statele şi pentru a apăra drepturile şi sănătatea persoanelor şi a planetei".

După adoptarea acordului de către 24 de ţări din regiune, inclusiv Brazilia, 12 dintre ele l-au ratificat (Antigua şi Barbuda, Argentina, Bolivia, Ecuador, Guyana, Mexic, Nicaragua, Panama, Saint-Kitts şi Nevis, Saint Vincent şi Grenadine, Sfânta Lucia şi Uruguay), ceea ce marchează intrarea sa în vigoare pe teritoriul acestor state. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii

Politic Ex 06-11-2026 18:54

Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb

Politic Ex 06-11-2026 18:50

Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa

Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit

Politic Ex 06-11-2026 18:37

Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult

Politic Ex 06-11-2026 18:24

UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa

Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e

Politic Ex 06-11-2026 17:13

Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului

Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice

Politic Ex 06-11-2026 16:40

SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)

Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi

Politic Ex 06-11-2026 15:48

Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina

Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl