Vladimir Putin şi Angela Merkel, îngrijoraţi de escaladarea tensiunilor în estul Ucrainei (Kremlin)

Preşedintele rus şi cancelarul federal german şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu escaladarea tensiunilor în conflictul din estul Ucrainei, a anunţat Kremlinul joi într-un comunicat, la finalul unei convorbiri telefonice între cei doi lideri, în timp ce guvernul german a anunţat că Angela Merkel i-a cerut Rusiei să-şi reducă prezenţa militară în regiunea de frontieră cu Ucraina, informează AFP şi Reuters.
Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin a insistat în discuţia cu Angela Merkel asupra responsabilităţii Kievului, "ale cărui provocări vizează în ultimul timp să agraveze voit situaţia de pe linia de contact".
Dimpotrivă, ucrainenii şi Occidentul îi acuză pe separatiştii proruşi şi Moscova că provoacă confruntări şi tensiuni.
Potrivit Preşedinţiei ruse, cei doi lideri au îndemnat la "reţinere şi la activarea procesului de negocieri", în condiţiile în care negocierile de pace care reunesc Ucraina şi Rusia, cu o mediere franco-germană, se află în impas.
Cel mai recent summit a avut loc în decembrie 2019 şi de atunci nu a fost înregistrat niciun progres pe plan politic şi nicio reuniune nu este prevăzută.
Potrivit unui comunicat al guvernului german, cei doi lideri au evocat "întărirea prezenţei militare ruse în estul Ucrainei, iar cancelarul federal a cerut ca aceste întăriri de trupe să fie reduse pentru a permite dezescaladarea situaţiei".
Merkel a abordat şi problema opozantului rus Aleksei Navalnîi, cel mai vocal critic al Kremlinului, aflat în prezent într-o colonie penitenciară la circa 100 km de Moscova şi care cere asistenţă medicală independentă.
Convorbirea între Vladimir Putin şi Angela Merkel a intervenit în condiţiile în care Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova că masează trupe la frontiere şi pe separatişti că provoacă incidente armate sângeroase aproape zilnic.
Cei doi lideri au abordat şi alte subiecte, precum conflictul din Siria şi situaţia din Libia.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iran: Televiziunea de stat anunță o nouă serie de rachete asupra Israelului
Televiziunea de stat iraniană a anunțat luni seara o nouă serie de rachete asupra Israelului, în a patra zi a unei escaladări militare între Iran și Israel, relatează AFP. 'Începe o nouă serie de rachete împotriva teritoriilor ocupate', a indicat televiziunea, referindu-se la Israel, stat nerecunoscut de puterea
În ceea ce privește Iranul, 'suntem bine coordonați cu Statele Unite' (Netanyahu)
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni seara că liderii israelieni sunt 'bine coordonați cu Statele Unite' în ceea ce privește obiectivele Israelului împotriva Iranului, în a patra zi a atacului masiv lansat asupra Republicii Islamice, relatează AFP. 'Avem trei obiective principale: eliminarea prog
Uciderea ayatollahului Khamenei 'va pune capăt conflictului', a declarat Netanyahu pentru ABC
Uciderea ayatollahului Ali Khamenei 'va pune capăt conflictului' dintre Israel și Iran, a declarat luni premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC, relatează AFP. 'Aceasta nu va duce la o escaladare a conflictului, ci va pune capăt conflictului', a răspuns liderul
Iran: Donald Trump ar putea opri atacurile israeliene 'cu un singur apel telefonic'
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat luni că președintele american Donald Trump ar fi în măsură să oprească atacurile Israelului împotriva Iranului cu 'un singur apel telefonic', relatează AFP. 'Este nevoie doar de un apel telefonic de la Washington pentru a reduce la tăcere pe cineva precum (prim-ministrul israelian
Israelul confirmă că a atacat televiziunea de 'propagandă și incitare a regimului' iranian
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a confirmat că Israelul a atacat luni studiourile radioteleviziunii publice iraniene (IRIB), pe care le-a calificat drept 'autoritatea de difuzare a propagandei și de incitare a regimului irani
SUA deplasează un portavion în Orientul Mijlociu și avioane de realimentare în Europa
Portavionul american Nimitz, aflat într-o misiune în Marea Chinei de Est, și-a schimbat cursul în direcția Orientului Mijlociu, în timp ce peste 30 de avioane de realimentare în zbor au fost mutate de la baze din SUA în Europa, potrivit website-urilor de monitorizare a traficului maritim și aerian, mișcări efectuate în contextul teme
Atac israelian asupra televiziunii de stat iraniene
Clădirea Radioului și Televiziunii de Stat Iraniene (IRIB) a fost lovită luni de un atac israelian, întrerupând transmisia în direct a postului, transmit AFP și dpa. Atacul a avut loc în timp ce o prezentatoare critica dur Israelul în direct. Ea a fost văzută părăsind platoul de filmare în grabă, potrivit unei instituții med
Președintele turc Erdogan acuză Israelul că 'pune în pericol securitatea întregii regiuni'
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni Israelul că 'pune în pericol securitatea întregii regiuni', în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Vladimir Putin, în cea de a patra zi a escaladării militare între Israel și Iran, relatează AFP. 'Președintele Erdogan a declarat că spirala violenței
Rusia își modernizează cinci instalații nucleare din apropierea granițelor cu Europa (imagini din satelit)
Imagini din satelit arată că Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații nucleare în apropierea granițelor cu Europa în ultimii ani, a relatat luni postul suedez de televiziune SVT, citând imagini noi obținute de la Planet Labs, potrivit The Kyiv Independent. Una dintre cele mai notabile evoluții se înregistrează în
Pakistanul și-a închis frontiera cu Iranul
Pakistanul a închis până la noi ordine cele cinci posturi de frontieră de la granița cu Iranul, după ce atacuri israeliene au declanșat un nou ciclu de violențe cu Republica Islamică, au declarat luni responsabili locali, relatează AFP. 'Trecerea prin punctele de frontieră în cinci districte - Chaghi, Washuk, Panjgur, Kech și Gwadar - est
Mii de oameni au fugit din Teheran după începerea atacurilor israeliene
Locuitorii din Teheran au început să părăsească în număr mare capitala după escaladarea conflictului dintre Israel și Iran, unii martori vorbind despre o aglomerație masivă pe drumurile de ieșire din oraș, relatează luni dpa. La stațiile de benzină s-au format luni cozi de kilometri în anumite locuri, în timp ce unele străzi au devenit
Rusia afirmă că a încheiat predarea către #Ucraina a corpurilor soldaților uciși; continuă schimburile de prizonieri și răniți
Rusia a finalizat luni predarea către Ucraina a 6.060 de cadavre ale unor soldați ucraineni uciși în lupte, conform înțelegerii convenite la negocierile desfășurate la Istanbul, a anunțat negociatorul-șef rus, Vladimir Medinski, potrivit agenției EFE. 'Rusia și-a îndeplinit promisiunile făcute la Istanbul: părții ucrainene i-au fost preda
Rusia se declară pregătită să medieze între Israel și Iran și să preia uraniul iranian
Rusia este în continuare pregătită să acționeze ca mediator în conflictul dintre Israel și Iran, iar propunerea anterioară a Moscovei de a prelua și stoca uraniul iranian în Rusia rămâne pe masă, dar bombardamentele israeliene asupra instalațiilor nucleare ale Iranului au complicat situația, a transmis luni Kremlinul, potrivit Reuters.
Iranul acuză Israelul că a lovit un spital și denunță o 'crimă de război'
Iranul a acuzat luni Israelul că a lovit un spital din vestul țării, denunțând o 'crimă de război', relatează AFP și dpa. 'Spitalul Farabi, situat în orașul Kermanshah, din vestul Iranului, a fost vizat de atacurile agresive ale regimului israelian', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Esmail Ba
Israelul susține că a obținut supremația aeriană deasupra Teheranului
Forțele armate israeliene au anunțat luni că au obținut controlul asupra spațiului aerian al capitalei iraniene Teheran și au distrus o treime din rampele de lansare ale rachetelor sol-sol ale Iranului în urma loviturilor aeriene de duminică noaptea, transmite dpa. Generalul Effie Defrin, purtător de cuvânt al armatei, a declarat c