Maia Sandu, la bilanţul de 100 de zile: Scoatem Republica Moldova din criză, din izolare şi corupţie

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a publicat vineri raportul de activitate pentru cele 100 de zile care s-au scurs de la învestirea sa în funcţie, în care menţionează că, deşi atribuţiile preşedintelui sunt limitate, a reuşit să redeschidă şi să intensifice cooperarea cu cei mai importanţi parteneri internaţionali ai Chişinăului şi să obţină sprijin susţinut pentru Republica Moldova, potrivit IPN.md.
"Este nevoie de multă muncă şi de eforturi conjugate din partea mai multor instituţii pentru a realiza modernizarea Republicii Moldova - de un guvern stabil şi profesionist, de o majoritate de deputaţi responsabili, de o procuratură funcţională, de instituţii de drept eficiente şi independente. Preşedinţia a pornit pe această cale - a dezvoltării şi a bunăstării", apreciază Maia Sandu.
Ea susţine că în această perioadă a venit cu soluţii anticriză şi a găsit sprijin internaţional în lupta cu pandemia. A demarat procesul de vaccinare şi a obţinut resurse financiare şi donaţii din străinătate pentru a ajuta sistemul sanitar, agricultorii şi economia.
Campania de vaccinare în Republica Moldova a început datorită donaţiei oferite de România în urma discuţiilor avute cu preşedintele Klaus Iohannis, subliniază Sandu.
După discuţiile purtate cu conducerea companiei Pfizer, la 19 martie în Republica Moldova au ajuns alte 24 570 de doze de vaccin împotriva COVID-19, prin intermediul platformei COVAX.
Maia Sandu mai spune că a reuşit să reactiveze, cu sprijinul liderilor UE, Mecanismul de protecţie civilă al UE, prin care s-au putut obţine donaţii semnificative de echipamente medicale şi de protecţie pentru spitale şi personal medical.
Chişinău a obţinut un ajutor umanitar din partea României pentru agricultorii care au suferit în urma secetei din 2020, constând din 6 000 de tone de motorină şi a pornit creditarea dedicată a producătorilor agricoli de către unele bănci, în urma discuţiilor organizate pe platforma prezidenţială cu reprezentanţii sistemului bancar şi ai agricultorilor din Republica Moldova.
O altă acţiune punctată de Maia Sandu este scoaterea Republicii Moldova din izolarea internaţională şi începerea restabilirii relaţiilor cu partenerii externi ai Moldovei. În acest sens, ea menţionează vizitele efectuate la Kiev, unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, la Paris, dar şi vizita la Bruxelles, unde a discutat cu conducătorii instituţiilor-cheie ale Uniunii Europene.
În acelaşi context este menţionată vizita preşedintelui României Klaus Iohannis în Republica Moldova în cadrul căreia a fost semnată o Declaraţie comună care a pus bazele unei cooperări mai strânse bilaterale, precum şi vizita la Chişinău a preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.
De asemenea, Maia Sandu spune că a iniţiat procese de curăţare a instituţiilor publice şi acţiuni pentru asigurarea unei justiţii independente.
În acest raport de bilanţ, Maia Sandu notează că, la 29 martie, a sesizat Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor constituţionale de dizolvare a parlamentului.
Ea mai evocă discuţii cu partenerii internaţionali în vederea colaborării cu Procuratura Generală pentru investigarea crimelor financiare şi întoarcerea banilor în ţară, subliniind că a redus cheltuielile curente ale instituţiei prezidenţiale cu cel puţin 20%, iar planul de achiziţii cu 2,2 milioane de lei moldoveneşti.
Maia Sandu a fost învestită în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova la 24 decembrie 2020, aminteşte IPN.md.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mexic: O fostă avocată a traficantului de doguri 'Chapo' Guzman aleasă judecătoare
O fostă avocată a traficantului de droguri Joaquin 'Chapo' Guzman a fost aleasă judecătoare în Mexic în alegerile, unice în lume, ale întregii magistraturi, care au dus și la alegerea unui avocat dintr-o comunitate indigenă ca președinte al Curții Supreme, notează AFP. Silvia Delgado l-a apărat pe 'Chapo'
Washingtonul anunță închiderea ambasadei sale la Ierusalim până vineri
Statele Unite au anunțat marți închiderea ambasadei lor la Ierusalim din motive de securitate, în a cincea zi a confruntării militare dintre Israel și Iran, transmite AFP. 'Din cauza situației de securitate și în conformitate cu directivele Comandamentului frontului intern israelian, ambasada Statelor Unite la Ierusalim v
Trump amână din nou termenul limită pentru vânzarea TikTok
Vânzarea TikTok, impusă de Congresul SUA, întârzie să se materializeze, până în punctul în care Donald Trump va amâna din nou termenul limită, stabilit pentru joi, așteptând, totuși, undă verde din partea Chinei, scrie AFP. După ce a amânat deja termenul limită de două ori cu 75 de zile, pr
Reducerea prețului plafon al petrolului rusesc nu mai este o prioritate, afirmă Ursula von der Leyen
Reducerea plafonului prețului de vânzare a barilului de petrol rusesc, avută la un moment dat în vedere, nu mai este o prioritate din cauza creșterii prețurilor petrolului, a declarat marți președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, în marja summitului G7 din Canada, relatează AFP. CE luase în considerare
Iran: Trump a reunit marți Consiliul Național de Securitate (Casa Albă)
Donald Trump a reunit marți Consiliul Național de Securitate pentru un schimb de opinii asupra conflictului dintre Israel și Iran, a anunțat Casa Albă, într-un moment în care președintele american ia în considerare o intervenție militară a Statelor Unite, notează AFP. Reuniunea, care a avut loc în sala de criză a Casei
La G7, SUA s-au opus unei declarații 'puternice' privind #Ucraina (sursă guvernamentală canadiană)
Statele Unite ale lui Donald Trump s-au opus unei declarații 'puternice' privind Ucraina care ar condamna Rusia, argumentând că doresc să își păstreze capacitatea de negociere, a declarat marți o sursă guvernamentală din Canada, țara gazdă a summitului, scrie AFP. Nu va exista 'o declarație separată' privind Ucraina
Washingtonul înființează un grup operativ pentru a ajuta cetățenii americani din Orientul Mijlociu
Statele Unite au anunțat marți înființarea unui grup operativ pentru a ajuta cetățenii americani din Orientul Mijlociu, în a cincea zi a conflictului dintre Israel și Iran, relatează AFP. 'Departamentul de Stat a înființat un grup operativ pentru Orientul Mijlociu însărcinat cu coordonarea sprijinului acordat cetățe
Cancelarul Merz speră că în curând vor fi impuse noi sancțiuni americane împotriva Rusiei
Cancelarul german, Friedrich Merz, s-a declarat marți 'prudent optimist (...) că în următoarele zile în Statele Unite vor fi luate decizii pentru a impune sancțiuni suplimentare Rusiei', care se află în război cu Ucraina, transmite AFP. 'Suntem cu toții de acord că trebuie să facem tot posibilul pentru a pune capă
Franța: Următorul summit G7 va avea loc în 2026 la Evian, a anunțat președintele Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți din Canada că următorul summit al liderilor G7 va avea loc la Evian, în Haute-Savoie, sud-estul Franței, relatează AFP. Franța va prelua președinția acestui club al marilor democrații industrializate în ianuarie anul viitor, de la Canada. Ultima dată când Franța a găzduit a
Erdogan: Israelul sub conducerea lui Netanyahu reprezintă 'cea mai mare amenințare' pentru regiune
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat marți pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că este 'cea mai mare amenințare' în Orientul Mijlociu, în cadrul unei convorbiri telefonice cu emirul Qatarului, a anunțat președinția turcă, relatează AFP. Președintele Erdogan a adăugat că 'va continua eforturile pentru a pune capăt spir
Explozii puternice la Teheran (jurnaliști AFP)
Explozii puternice au fost auzite marți seara la Teheran, în a cincea zi a unei confruntări militare dintre Iran și Israel, relatează AFP. Exploziile au fost auzite în cartierele nordice, vestice și centrale ale capitalei, potrivit jurnaliștilor. Deocamdată nu sunt informații dacă exploziile au fost cauzate de bombardamente israeli
BTA: Activistul Ljupcho Georgievski solicită garanții constituționale pentru drepturile bulgarilor din Macedonia de Nord
Ljupcho Georgievski, liderul unui centru cultural desființat din Bitola, Macedonia de Nord, a cerut garanții constituționale pentru drepturile bulgarilor din această țară. Georgievski, care a primit recent o condamnare cu suspendare de un an de la un tribunal din Bitola pentru incitare la ură etnică, a discutat marți la Sofia cu președintele bulgar Rumen Radev
Trump cere Iranului să 'capituleze necondiționat' și promite că 'deocamdată' liderul suprem iranian nu va fi ucis
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde 'se ascunde' liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în viață, în timp ce Iranul și Israelul continuă atacurile reciproce începute vineri de Israel prin
UE trebuie să sprijine în continuare Republica Moldova, în special în contextul interferenței ruse, afirmă eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Republica Moldova a înregistrat progrese notabile în vederea aderării la Uniunea Europeană, care va sprijini în continuare acest stat, iar alegerile parlamentare din septembrie vor fi un test în special ținând cont de interferența rusă, au subliniat marți eurodeputații, &icir
Xi Jinping a semnat la Astana un tratat ce consolidează relațiile Chinei cu cele cinci Stanuri din Asia Centrală
Președintele chinez Xi Jinping a semnat marți un tratat ce consolidează relațiile Chinei cu cele cinci state din Asia Centrală și își propune să aprofundeze cooperarea în domeniul comerțului, energiei și infrastructurii cu această regiune bogată în resurse, informează dpa și EFE. De la invadarea Ucrainei de către Rusia, Beijingul și-a intensi