Antony Blinken i-a transmis lui Heiko Maas că Germania riscă sancţiuni legate de Nord Stream 2

Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat miercuri că i-a transmis ministrului de externe german Heiko Maas că sancţiunile împotriva proiectului energetic Nord Stream 2 sunt o posibilitate reală şi că nu există ''nicio ambiguitate'' în opoziţia SUA faţă de construcţia gazoductului, transmite Reuters.
Reiterând temerile preşedintelui american Joe Biden legate de conducta de gaze care ar lega Rusia de Germania, Blinken a afirmat că i-a spus lui Heiko Maas, într-o întrevedere privată marţi la Bruxelles unde cei doi participă la o reuniune ministerială a NATO, că acele companii implicate în proiectul energetic Nord Stream 2 riscă sancţiuni.
''Am afirmat clar că firmele implicate în construcţia conductei riscă sancţiunile Statelor Unite. Gazoductul divide Europa, el expune Ucraina şi Europa Centrală manipulării şi constrângerii din partea Rusiei şi contravine propriilor obiective energetice declarate ale Europei'', a subliniat demnitarul american într-o conferinţă de presă.
Kremlinul susţine că Nord Stream 2, proiect în valoare de 11 miliarde de dolari condus de compania energetică de stat rusă Gazprom, este unul comercial, dar administraţii succesive americane s-au opus proiectului, iar Europa a promis să-şi reducă dependenţa de resursele energetice ruse.
SUA şi ţări din estul Uniunii Europene, precum Polonia, afirmă că Nord Stream 2 face parte din măsurile economice şi politice ruse pentru a manipula ţările europene şi a submina relaţiile transatlantice.
''Ce i-am spus (lui Heiko Maas) a fost că vom continua să monitorizăm activitatea pentru finalizarea sau certificarea gazoductului şi că dacă acea activitatea are loc vom lua o decizie cu privire la aplicabilitatea sancţiunilor'', a explicat secretarul de stat american.
În urmă cu o lună, Reuters a relatat că 18 companii au părăsit activitatea la proiectul Nord Stream 2 pentru a evita sancţiunile. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan)AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO/Putin afirmă că reînarmarea NATO nu reprezintă o 'amenințare' pentru Rusia
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că reînarmarea NATO nu reprezintă o 'amenințare' pentru Rusia, deoarece, potrivit acestuia, țara sa are 'capacitățile de apărare' necesare pentru a-i face față, după mai bine de trei ani de conflict în Ucraina care a militarizat statul rus, comentează AFP. În acela
Armata israeliană afirmă că a lansat atacuri în Iran, în special la Teheran
Armata israeliană a anunțat joi că desfășoară o serie de atacuri în Iran, în special la Teheran, în a șaptea zi a ofensivei sale împotriva Republicii Islamice, notează AFP. 'Forțele aeriene israeliene desfășoară în prezent o serie de atacuri asupra Teheranului și a altor zone din Iran', a anunțat armata pe contul său de Te
Noua Zeelandă suspendă ajutorul acordat Insulelor Cook din cauza unui acord cu China
Guvernul Noii Zeelande a anunțat joi că suspendă ajutorul acordat Insulelor Cook în semn de protest față de pactul strategic încheiat de fosta sa colonie cu China, transmite AFP. În februarie, micul arhipelag cu 17.000 de locuitori a anunțat un parteneriat cu Beijingul, care încearcă în ultimii ani să își co
Washingtonul reia procesarea vizelor studenților străini
Străinii care doresc să studieze în Statele Unite vor avea conturile lor de socializare verificate pentru conținut antiamerican, conform noilor directive emise miercuri de Departamentul de Stat care va relua procesarea cererilor, notează AFP. Ei vor fi invitați printre altele să pună setările de confidențialitate ale tuturor conturilor l
Phenianul consideră ofensiva israeliană un 'act ilegal' și o 'crimă împotriva umanității'
Coreea de Nord a criticat miercuri ofensiva Israelului împotriva Iranului, numind-o un 'act ilegal' și o 'crimă împotriva umanității', potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Phenian, citat de agenția oficială de presă KCNA, transmite AFP. Acest 'act ilegal de terorism' (spore
VIDEO/Nu e momentul ca Putin să facă pe mediatorul între Iran și Israel, afirmă Trump
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de soluționarea negociată a războiului Rusiei cu Ucraina înainte de a-și oferi serviciile de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, după ce
Venezuela: Arestarea unui fost ministru de finanțe al lui Chavez și a unor economiști
Un fost ministru de finanțe sub fostul președinte Hugo Chavez (1999-2013), Rodrigo Cabezas, a fost arestat de serviciile de securitate venezuelene, a anunțat fiica sa miercuri pentru AFP, ONG-ul pentru apărarea drepturilor omului Provea denunțând la rândul său arestarea a trei economiști. În vârstă de 69 de ani, Cabezas
Putin consideră că 'poate fi găsită' o 'soluție' convenabilă pentru Israel și Iran
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că ar putea fi 'găsită' o 'soluție' care să convină Israelului și Iranului, aliat al Rusiei, asigurând că atacurile israeliene nu fac decât să 'consolideze' sprijinul populației iraniene pentru actuala putere, scrie AFP. 'Aceasta este o problemă delicată și t
Iran/Israel: O nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU vineri
Consiliul de Securitate al ONU va ține o nouă reuniune vineri dimineață pentru a discuta escaladarea conflictului dintre Israel și Iran, a anunțat miercuri delegația Guyanei care deține președinția Consiliului în iunie, scrie AFP. După o primă reuniune de urgență săptămâna trecută, această nouă sesiune, prevăzută vineri la orele 10
VIDEO Trump afirmă că încă nu a luat o decizie privind participarea la atacurile împotriva Iranului
Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri la Casa Albă că nu a luat încă o decizie finală cu privire la participarea Statelor Unite la atacurile asupra Iranului lansate de aliatul său israelian, scrie AFP. 'Nu am luat încă o decizie finală', le-a declarat președintele american jurnaliștilor în Biroul Oval.
Iran: Programul televiziunii de stat întrerupt de hackeri israelieni
Media iraniene au relatat miercuri că Israelul a întrerupt pentru scurt timp difuzarea programelor televiziunii de stat, arătând imagini cu manifestații ale femeilor și îndemnând populația să iasă în stradă, notează AFP. Pe canalul său de Telegram, jurnalul Hamshahri a distribuit o înregistrare video a scurt
Israelul anunță că lansează noi atacuri în vestul Iranului
Israelul a lansat miercuri seara o nouă serie de lovituri asupra 'unor situri de lansare și depozitare de rachete sol-sol' în vestul Iranului, a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Efi Defrin, într-o conferință de presă, relatează AFP. 'Avioanele armatei aerului survolează siturile de lansare și de
Premierul israelian Netanyahu îi mulțumește lui Trump pentru 'sprijinul' său în războiul împotriva Iranului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a mulțumit președintelui american Donald Trump pentru 'sprijinul' său în 'apărarea cerului israelian' într-o declarație televizată miercuri seara, relatează AFP. 'Vreau să-i mulțumesc președintelui Trump, un mare prieten al statului Israel', a declarat el. 'Îi mulțumesc că e
Iranul a lansat rachete hipersonice împotriva Israelului (televiziunea de stat)
Iranul a lansat miercuri rachete hipersonice împotriva Israelului, a anunțat televiziunea de stat iraniană în a șasea zi a războiului dintre cele două țări, relatează AFP. Rachetele hipersonice Fattah 'au pătruns cu succes apărarea regimului israelian', a declarat televiziunea. Armata israeliană anunțase anterior că a detectat tirur
China, 'foarte preocupată' că actualul conflict dintre Israel și Iran poate deveni 'incontrolabil'
Ministrul de externe chinez, Wang Yi, a afirmat miercuri că țara sa este 'foarte preocupată' de faptul că actualul conflict dintre Israel și Iran 'poate deveni incontrolabil' și că întreaga regiune poate aluneca 'într-o prăpastie', transmite AFP. 'Acțiunile Israelului ce ignoră dreptul internațional și regulile internați