Norvegia: Premierul Erna Solberg a prezentat scuze după ce a încălcat regulile anti-COVID-19

Premierul norvegian Erna Solberg şi-a cerut scuze după dezvăluiri jenante potrivit cărora ea şi familia ei au încălcat regulile anti-COVID19 într-o ţară în care se pune mare preţ pe egalitatea în faţa legii, relatează AFP.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani la sfârşitul lunii februarie, Erna Solberg şi-a reunit familia în staţiunea de schi Geilo, încălcând regulile şi recomandările privind limitarea interacţiunii sociale pentru stoparea epidemiei de coronavirus, a dezvăluit postul public NRK.
"Îmi cer scuze pentru că eu şi familia mea am încălcat regulile anti-COVID-19, ceea ce nu ar fi trebuit niciodată să se întâmple. Bineînţeles că ar fi trebuit să respectăm toate recomandările, aşa cum vă cer şi eu să faceţi", a scris şefa guvernului joi seara într-o lungă postare pe Facebook.
"Mă gândesc în special la toţi cei care au fost nevoiţi să anuleze lucrurile pe care le aşteptau cu nerăbdare, o zi de naştere cu colegii de clasă, o petrecere cu prietenii sau altceva important. Îi înţeleg pe cei care sunt supăraţi şi dezamăgiţi de acest lucru. Am făcut o greşeală şi îmi cer scuze", a adăugat ea.
Situaţia este stânjenitoare pentru lidera de centru-dreapta, în general lăudată pentru gestionarea crizei sanitare, însă împotriva căreia încep să apară voci critice, unii cerând chiar demisia acesteia.
Pe 25 februarie, 13 membri ai familiei doamnei Solberg au luat masa la un restaurant - în absenţa acesteia deoarece fusese nevoită să meargă la spital pentru probleme oculare - în momentul în care regulile impuneau o limită de zece participanţi la un eveniment privat în spaţiu public.
A doua zi, Erna Solberg şi rudele ei au încălcat o recomandare - cu caracter de regulă în Norvegia - întrunindu-se în număr de 14, cu patru mai mult decât limita recomandată, pentru a mânca sushi în apartamentul în care era cazată.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Bîgu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Polonia acuză serviciile secrete ruse pentru incendiul din 2024 de la un centru comercial din Varșovia
Serviciile secrete ruse s-au aflat în spatele unui incendiu masiv care a distrus aproape complet un centru comercial din Varșovia în luna mai a anului 2024, a declarat duminică premierul polonez Donald Tusk, după o investigație de un an în acest caz, relatează Reuters. 'Știm deja cu siguranță că incendiul mare de la Maryw
#Ucraina: Zelenski spune că îl 'va aștepta' pe Putin joi în Turcia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că îl 'va aștepta' pe omologul său rus Vladimir Putin în Turcia, unde acesta din urmă a propus anterior să poarte discuții începând de joi, relatează AFP. 'Așteptăm un armistițiu total și durabil, începând de mâine (luni - n.r.), pentru a ofe
Danemarca organizează un summit privind securitatea în Arctica
Liderii Danemarcei, Groenlandei, Insulelor Feroe, Islandei și Norvegiei se vor reuni luni pentru a discuta despre securitatea din Arctica, a anunțat guvernul danez, în contextul în care președintele american Donald Trump caută să preia controlul asupra Groenlandei, relatează AFP. 'Chiar dacă țările noastre se întâln
Trump spune că începe să aibă îndoieli că #Ucraina va ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia
Președintele american Donald Trump afirmă că începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia și a îndemnat Kievul să se întâlnească cu oficialii ruși în Turcia, joi, pentru negocieri, relatează Reuters. 'Încep să mă îndoiesc că Ucraina va face un
Noile negocieri pe tema nucleară, considerate 'utile' de către Iran și 'încurajatoare' de către SUA
Statele Unite și Iranul au finalizat duminică la Muscat, în Oman, un al patrulea ciclu de negocieri pe tema nucleară, fără a anunța un progres, dar manifestând un optimism prudent, relatează AFP. Într-un context de opoziție tot mai mare din partea Statelor Unite față de îmbogățirea uraniului de către Iran, ministrul ira
Israelul spune că susține 'pe deplin' planul SUA pentru distribuirea de ajutoare umanitare în Gaza
Șeful diplomației israeliene, Gideon Saar, afirmă că țara sa susține 'pe deplin' inițiativa americană de distribuire a ajutoarelor umanitare în Gaza, care nu prevede o participare directă a Israelului, relatează AFP. 'Israelul susține pe deplin planul administrației Trump prezentat vineri de ambasadorul Statelor Unite î
Kremlinul se concentrează pe proiectul de acord din 2022 pentru propunerea privind negocierile de pace cu #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a propus negocieri de pace cu Ucraina care vor lua în considerare un acord preliminar abandonat din 2022 între cele două țări și realitatea controlului Rusiei asupra a aproape o cincime din teritoriul Ucrainei, a declarat Kremlinul duminică. Putin a propus duminică negocieri directe cu Ucraina av&aci
Israelul spune că recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian ar duce la 'măsuri unilaterale'
Recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian ar conduce Israelul să ia 'măsuri unilaterale', a avertizat duminică ministrul israelian de externe, Gideon Saar, ca reacție la discuțiile în derulare legate de această chestiune, relatează AFP. 'Orice încercare (de recunoaștere) unilaterală (...) nu ar face decât
Posibile sancțiuni împotriva sectoarelor financiar și petrolier din Rusia dacă nu va exista o încetare a focului (Paris)
Dacă președintele rus Vladimir Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina, va trebui să mergem mai departe cu sancțiunile și să vizăm sectoarele financiar și petrolier, a declarat duminică șeful diplomației franceze, relatează AFP. 'Ceea ce s-a spus ieri (sâmbătă - n.r.) de către liderii europeni (care au par
Erdogan a avut discuții telefonice cu Macron și Putin și s-a declarat gata să găzduiască negocieri de pace
Turcia este gata să găzduiască negocieri privind o încetare a focului și o pace permanentă între Rusia și Ucraina, le-a spus duminică președintele turc Recep Tayyip Erdogan omologilor săi francez, Emmanuel Macron, și rus, Vladimir Putin, în cadrul unor convorbiri telefonice avute cu cei doi lideri, relatează Reuters, citând biroul președintelu
Regatul Unit: Vizele de muncă și străinii care comit infracțiuni, în vizorul guvernului pentru reducerea imigrației
Guvernul britanic laburist al lui Keir Starmer, sub presiune pentru a reduce imigrația, va înăspri condițiile de atribuire a vizelor de muncă și va facilita expulzarea străinilor condamnați pentru infracțiuni, a anunțat duminică ministrul de interne Yvette Cooper, relatează AFP. Ministrul va prezenta luni parlamentului o nouă foaie de pa
Discuțiile comerciale dintre SUA și China s-au reluat la Geneva
Discuțiile comerciale între SUA și China care încearcă să diminueze tensiunile în războiul taxelor vamale declanșat de președintele american Donald Trump, s-au reluat duminică, pentru a doua zi consecutiv, la Geneva, în Elveția, a anunțat agenția de presă elvețiană Keystone-ATS, după ce liderul de la Casa Albă și-a exprimat sâmbătă optim
Israelul anunță recuperarea în Siria a cadavrului unui soldat ucis în Liban în 1982
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat, duminică, că o 'operațiune specială' a permis repatrierea cadavrului unui soldat israelian ucis în Liban în 1982, armata precizând că rămășițele sale pământești au fost recuperate 'în inima Siriei', relatează AFP. 'În cadrul unei op
Zelenski susține că primul pas pentru încheierea războiului în #Ucraina este o încetare a focului începând cu 12 mai
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că este un semn pozitiv că Rusia a început să ia în considerare încheierea războiului, dar că primul pas spre acest lucru este un armistițiu începând de luni, 12 mai, relatează Reuters și AFP. Sâmbătă, Volodimir Zelenski a primit sprijinul marilor
Albanezii votează în alegerile legislative, considerate un test pe drumul spre aderarea la UE
Albanezii votează duminică în cadrul unui scrutin considerat crucial pentru visele europene ale micii țări din peninsula balcanică, în care au de ales între formațiunea prim-ministrului Edi Rama și o opoziție hotărâtă să-l înlocuiască la putere, relatează AFP. Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00 (05.