#postBrexit David Frost face apel la UE ''să se scuture de ultimele urme de reavoinţă'' la adresa Regatului Unit

Negociatorul-şef al guvernului britanic pentru Brexit, lordul David Frost, a făcut apel la Bruxelles "să se scuture de ultimele urme de reavoinţă" la adresa Regatului Unit pentru faptul de a fi părăsit blocul comunitar, transmite duminică dpa.
Declaraţia vine în contextul în care Uniunea Europeană a acuzat Regatul Unit că a încălcat tratatul privind Brexitul încheiat cu Bruxellesul şi a anunţat că va lansa o acţiune în justiţie deoarece Londra a prelungit unilateral o măsură specifică privind Irlanda de Nord menită să faciliteze schimburile comerciale.
Într-un articol publicat în The Sunday Telegraph, lordul Frost a declarat că decizia a fost legală şi a avut menirea să protejeze vieţile de zi cu zi ale locuitorilor provinciei britanice Irlanda de Nord.
"Cu Boris Johnson ca prim-ministru, agenda noastră este aceea a unei ţări care priveşte către exterior, încrezătoare că poate conlucra cu alţii în vederea unui obiectiv comun. Aceasta ne este speranţa şi în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu prietenii şi aliaţii noştri europeni. Sper că se vor scutura de ultimele urme de reavoinţă la adresa noastră din cauza faptului că am plecat (din UE), şi să construiască în schimb o relaţie prietenoasă, între egali suverani", a scris lordul Frost. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vladimir Medinski, istoric naționalist și negociatorul șef al președintelui Putin la negocierile cu #Ucraina din Istanbul
Fost ministru al culturii și istoric cu viziuni naționaliste, consilierul președintelui Vladimir Putin, Vladimir Medinski, conduce delegația rusă la negocierile de pace cu Ucraina de la Istanbul, un rol pe care l-a jucat deja în martie 2022, la începutul conflictului, informează vineri AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a provocat pe
#Ucraina: ONG-uri denunță bombardarea 'deliberată' de către Rusia a hotelurilor unde sunt cazați jurnaliști
Organizațiile nonguvernamentale Reporteri fără Frontiere (RSF) și Truth Hounds au denunțat vineri 'strategia deliberată' a Rusiei ce constă, potrivit lor, în a bombarda hotelurile ucrainene unde sunt cazați jurnaliști, pentru 'a-i reduce la tăcere', atacuri ce 'constituie crime de război', informează AFP. Între februarie 202
#Ucraina a pierdut un avion de luptă F-16; pilotul s-a catapultat în siguranță
Ucraina a pierdut un avion de luptă F-16 vineri dimineață după un incident la bord, însă pilotul s-a catapultat în siguranță, au anunțat forțele aeriene ucrainene într-un comunicat, relatează Reuters. 'Conform datelor preliminare... a apărut o situație neobișnuită la bord. Pilotul a îndepărtat aeronava de zona locuită și s-a catapul
Rubio: Membrii NATO vor conveni până în iunie asupra obiectivului de a dedica apărării 5% din PIB
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi că toți membrii NATO vor conveni până la Summitul NATO din iunie 2025 asupra obiectivului de a cheltui pentru apărare echivalentul a 5% din PIB în următorul deceniu, informează vineri Reuters. Șeful diplomației europene a făcut aceste declarații în cadrului programului Hannity de pe canal
Președintele american Donald Trump încheie în Abu Dhabi un turneu regional bogat în promisiuni de investiții
Președintele american Donald Trump încheie vineri în Emiratele Arabe Unite un turneu în Golful Persic marcat de promisiunile unor investiții spectaculoase, dar și de o deschidere istorică față de Siria și de optimism în dosarul nuclear iranian, informează vineri AFP. După ce a obținut 600 miliarde de dolari în Arabia Saudită și un
Vladimir Putin 'trebuie să plătească prețul refuzului său de a face pace' cu #Ucraina, declară premierul britanic
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat că președintele rus Vladimir Putin trebuie 'să plătească prețul refuzului său de a face pace' cu Ucraina, informează AFP. 'Tacticile lui Putin, care constau în a tergiversa și întârzia lucrurile, continuând să ucidă și să provoace vărsări de sânge în întreaga U
Singurul spital din Gaza care trata afecțiuni cardiace și oncologice nu mai funcționează (OMS)
Singurul spital din Gaza care trata afecțiuni cardiace și oncologice a încetat să mai funcționeze în urma unui atac israelian, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează AFP. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat pe platforma X că spitalul european din Khan Younis este 'grav avar
#Ucraina-Rusia: Reuniuni trilaterale prevăzute vineri la Istanbul
'Reuniuni trilaterale' vor avea loc vineri la Istanbul în locul negocierilor de pace care urmau să se deschidă între ruși și ucraineni în metropola turcă, a anunțat joi seara o sursă din cadrul Ministerului de Externe al Turciei, relatează AFP. Ministrul de Externe turc Hakan Fidan s-a întâlnit joi seara l
Gaza: ONU nu va participa la distribuirea de ajutoare de către noua fundație susținută de Washington
ONU nu va participa la distribuirea de ajutoare către Gaza de către noua fundație creată de la zero și susținută de SUA, fundație ale cărei modalități nu respectă principiile imparțialității și independenței, a insistat joi un purtător de cuvânt, relatează AFP. 'Am spus clar că participăm la operațiuni de ajutor în conformitate
Putin l-a demis pe comandantul Forțelor terestre ale armatei ruse
Președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forțelor terestre ale armatei ruse, Oleg Saliukov, potrivit unui decret emis de Kremlin joi, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, relatează AFP. Oleg Saliukov a fost numit secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, un important organism consultativ
Paris: Macron a vorbit pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea și au discutat despre pace în Ucraina și Gaza
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că 'a vorbit pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea' la telefon, prilej cu care 'au discutat despre eforturile necesare pentru a reduce la tăcere armele oriunde izbucnesc conflicte în lume, în special pentru o pace solidă și durabilă în Ucraina și Gaza', relatează AFP.
Slovacia: Premierul Fico a ținut o reuniune guvernamentală în locul unde a fost împușcat acum un an
Premierul slovac Robert Fico a ținut joi o reuniune guvernamentală în condiții de securitate strictă în locul unde a fost împușcat acum un an și a acuzat opoziția că face atmosfera politică și mai toxică astăzi, relatează Reuters. Pe acoperișuri au fost amplasați lunetiști, iar în jurul centrului cultural din Handlova,
Cancelarul german Merz afirmă că va confisca activele rusești înghețate dacă va găsi o soluție legală
Germania și aliații săi vor acționa în direcția confiscării activelor rusești înghețate în Occident prin sancțiunile impuse Rusiei după invazia în Ucraina dacă va fi identificată o soluție legală pentru o asemenea operațiune, a declarat noul cancelar german Friedrich Merz, într-un interviu publicat joi, el recunoscând totodată risc
Polonia: Candidatul puterii, Rafal Trzaskowski, pe prima poziție în sondaje înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale
Candidatul Coaliției Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai, cu 29% din intențiile de vot, indică un sondaj realizat de Opinia24 pentru posturile de televiziune TVN și TVN24, transmite joi Reuters. Karol Nawr
Secretarul de stat al SUA le cere europenilor să nu 'marginalizeze' companiile americane în procesul de reînarmare
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, le-a cerut joi aliaților europeni să nu 'marginalizeze' companiile americane în contractele pentru achiziții de armament, după ce Uniunea Europeană a promis un plan ambițios de reînarmare, transmite agenția EFE. Acest mesaj a fost transmis de șeful diplomației americane la o înt