Procesul Sarkozy: François Hollande ''nu acceptă atacurile repetate împotriva justiţiei''

Fostul preşedinte francez François Hollande a declarat sâmbătă într-un interviu acordat publicaţiei Le Parisien că nu acceptă "atacurile repetate împotriva justiţiei" după condamnarea lui Nicolas Sarkozy la închisoare, chiar dacă "înţelege ce reprezintă" această decizie pentru predecesorul său la Palatul Elysee, informează lalibre.be.
"Înţeleg ce reprezintă această condamnare pentru Nicolas Sarkozy atât pe plan uman, cât şi pe plan politic. Este, de asemenea, o chestiune de onoare, având în vedere funcţiile pe care le-a exercitat", a spus fostul şef al statului francez.
"În schimb, ceea ce nu accept sunt atacurile repetate împotriva justiţiei şi independenţei acesteia, cu magistraţi care sunt arătaţi cu degetul", a adăugat François Hollande, deplângând că actualul ministru al justiţiei, Éric Dupond-Moretti, nu a apărat "imediat instituţia judiciară".
În timp ce dreapta franceză şi-a concentrat atacurile asupra Parchetului Financiar Naţional (PNF), pe care îl acuză că a jucat un rol politic în proces, fostul lider socialist a amintit că hotărârea a fost pronunţată "de o instanţă independentă după o anchetă efectuată de către PNF, apoi o instruire a dosarului încredinţată altor magistraţi".
"În cele din urmă, magistraţii PNF nu au fost aleşi de mine, nici de succesorul meu. Au fost aleşi la propunerea ministrului justiţiei după avizul Consiliului Superior al Magistraturii", a insistat François Hollande care a înfiinţat PNF în 2013 după afacerea Cahuzac.
"A pretinde că PNF acţionează în scopuri partizane înseamnă a aduce atingere imparţialităţii celor 18 magistraţi care lucrează în deplină independenţă pentru interesul general", a mai afirmat fostul preşedinte francez. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.leparisien.fr
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Germania ar fi o 'țară mai săracă' fără imigrație, spune președintele Steinmeier
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a făcut apel vineri la dezbateri 'raționale' cu privire la migrație, pe fondul intensificării controalelor la frontieră decise de noul guvern al țării, relatează dpa. 'Imigrația nu a fost niciodată ușoară', a declarat Steinmeier la Berlin, la un eveniment care a marcat cea de-a 50-a a
Zelenski: O încetare a focului necondiționată, prima prioritate a Ucrainei în discuțiile cu Rusia de la Istanbul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că prima prioritate a Ucrainei în discuțiile cu Rusia de la Istanbul este să asigure o încetare a focului necondiționată pentru a crea o bază pentru viitoare discuții privind un acord de pace, a consemnat Reuters. Liderul ucrainean a făcut aceste remarci în capitala
Familiile ostaticilor israelieni din Gaza îi cer premierului Netanyahu să nu rateze o 'ocazie istorică' de a-i elibera
Cea mai mare asociație de familii ale ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza i-a cerut vineri premierului Benjamin Netanyahu să nu rateze o 'ocazie istorică' de a-i elibera din mâinile islamiștilor palestinieni, transmite AFP. 'Familiile ostaticilor s-au trezit azi-dimineață cu inimile grele și cu o mare îngrijorar
#Ucraina vrea să negocieze cu Rusia o viitoare întâlnire directă Zelenski-Putin (sursă)
Ucraina vrea să negocieze o viitoare întâlnire directă între președintele Volodimir Zelenski și omologul său rus Vladimir Putin, în timpul discuțiilor programate vineri între cele două părți la Istanbul, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică ucraineană. 'O posibilă întâlnire între președi
Donald Trump afirmă că nu s-a consultat cu Israelul în privința recunoașterii noului guvern de la Damasc
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că nu s-a consultat cu Israelul în legătură cu decizia SUA de a recunoaște noul guvern din Siria, transmite Reuters. ''Nu i-am întrebat în legătură cu asta. Am crezut că este lucrul corect de făcut. Mi s-a acordat multă încredere pentru a face asta. Noi vrem ca
India cere FMI să oprească împrumuturile către Pakistan, pe care îl acuză de 'finanțarea terorismului'
India a cerut vineri Fondului Monetar Internațional (FMI) să își revizuiască împrumuturile către Pakistan, acuzând Islamabadul de 'finanțarea terorismului', după cea mai gravă confruntare armată dintre cele două țări vecine din ultimele decenii, relatează AFP. 'Cred că o mare parte din miliardul de dolari provenit
Vladimir Putin absent de la negocierile cu #Ucraina: Uniunea Europeană plănuiește noi sancțiuni împotriva Rusiei
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri că Uniunea Europeană plănuiește să adopte noi sancțiuni împotriva Moscovei după ce președintele rus Vladimir Putin nu s-a deplasat în Turcia pentru negocieri cu Ucraina, informează dpa. 'Lucrăm la un nou pachet de sancțiuni', a declarat Von der Leyen la sosirea sa la reuni
Turcia: Negocierile între delegațiile rusă și ucraineană au început la Istanbul
Rusia și Ucraina au început vineri la Istanbul, în Turcia, primele negocieri directe, cu mediere turcă, de la cele desfășurate în martie-aprilie 2022, informează EFE. Delegațiile, reunite la Palatul Dolmabahce, sunt conduse de consilierul Kremlinului, Vladimir Medinski, și de ministrul apărării ucrainean, Rustem Umerov. Potrivi
Mark Rutte: Vladimir Putin a făcut o 'enormă greșeală' trimițând o echipă 'de rangul doi' la negocierile cu #Ucraina
Tirana, 16 mai /Agerpres/ - Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a estimat vineri că președintele rus Vladimir Putin a făcut o 'enormă greșeală' trimițând o echipă 'de rangul doi' pentru negocierile cu Ucraina la Istanbul, în Turcia, informează AFP. 'Cred că Putin a făcut e enormă greșeală', a declarat Rutte de la Tirana,
Trump afirmă că se va vedea cu Putin 'de îndată ce va fi posibilă organizarea' unei întrevederi
Președintele american Donald Trump, care a menținut în ultimele zile suspansul în legătură cu o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, a declarat vineri că se va vedea cu liderul de la Kremlin 'de îndată ce va fi posibilă organizarea' unei întrevederi, dar a menționat că urmează să se întoarcă imediat la Washington, re
Vladimir Medinski, istoric naționalist și negociatorul șef al președintelui Putin la negocierile cu #Ucraina din Istanbul
Fost ministru al culturii și istoric cu viziuni naționaliste, consilierul președintelui Vladimir Putin, Vladimir Medinski, conduce delegația rusă la negocierile de pace cu Ucraina de la Istanbul, un rol pe care l-a jucat deja în martie 2022, la începutul conflictului, informează vineri AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a provocat pe
#Ucraina: ONG-uri denunță bombardarea 'deliberată' de către Rusia a hotelurilor unde sunt cazați jurnaliști
Organizațiile nonguvernamentale Reporteri fără Frontiere (RSF) și Truth Hounds au denunțat vineri 'strategia deliberată' a Rusiei ce constă, potrivit lor, în a bombarda hotelurile ucrainene unde sunt cazați jurnaliști, pentru 'a-i reduce la tăcere', atacuri ce 'constituie crime de război', informează AFP. Între februarie 202
#Ucraina a pierdut un avion de luptă F-16; pilotul s-a catapultat în siguranță
Ucraina a pierdut un avion de luptă F-16 vineri dimineață după un incident la bord, însă pilotul s-a catapultat în siguranță, au anunțat forțele aeriene ucrainene într-un comunicat, relatează Reuters. 'Conform datelor preliminare... a apărut o situație neobișnuită la bord. Pilotul a îndepărtat aeronava de zona locuită și s-a catapul
Rubio: Membrii NATO vor conveni până în iunie asupra obiectivului de a dedica apărării 5% din PIB
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi că toți membrii NATO vor conveni până la Summitul NATO din iunie 2025 asupra obiectivului de a cheltui pentru apărare echivalentul a 5% din PIB în următorul deceniu, informează vineri Reuters. Șeful diplomației europene a făcut aceste declarații în cadrului programului Hannity de pe canal
Președintele american Donald Trump încheie în Abu Dhabi un turneu regional bogat în promisiuni de investiții
Președintele american Donald Trump încheie vineri în Emiratele Arabe Unite un turneu în Golful Persic marcat de promisiunile unor investiții spectaculoase, dar și de o deschidere istorică față de Siria și de optimism în dosarul nuclear iranian, informează vineri AFP. După ce a obținut 600 miliarde de dolari în Arabia Saudită și un