Caricaturi cu profetul Mohamed: Iranul condamnă 'provocarea' la adresa musulmanilor

Iranul a condamnat vineri republicarea caricaturilor cu profetul Mohamed de către publicaţia franceză satirică Charlie Hebdo, denunţând ''o provocare şi o insultă'' la adresa musulmanilor din întreaga lume, informează AFP.
''Actul ofensator al publicaţiei franceze este o provocare'', indică un comunicat al Ministerului de Externe iranian publicat în noaptea de joi spre vineri.
Iranul consideră că republicarea caricaturilor respective constituie ''o insultă pentru valorile islamice şi pentru credinţa a peste un miliard de musulmani din lume''. Ridiculizarea sau insultarea profetului islamic Mohamed este pasibilă de pedeapsa capitală în Iran, aminteşte AFP.
Charlie Hebdo a republicat miercuri caricaturile cu profetul Mohamed, înaintea deschiderii procesului a 14 suspecţi implicaţi în atacul comis în ianuarie 2015 asupra redacţiei sale.
Cele 12 desene, publicate iniţial de cotidianul danez Jyllands-Posten pe 30 septembrie 2005, ulterior de Charlie Hebdo în 2006, îl arată printre altele pe profetul Mohamed purtând pe cap o bombă în loc de turban. Una dintre caricaturile republicate de Charlie Hebdo a fost realizată de către Cabu, asasinat în atentatul din ianuarie 2015.
Publicaţia satirică franceză a fost ameninţată în mai multe rânduri, redacţia sa a fost incendiată, până la atacul terorist din 7 ianuarie 2015 în care mai mulţi redactori, fotoreporteri şi caricaturişti au fost împuşcaţi mortal, ceea ce a provocat o undă de şoc la nivel mondial şi manifestaţii de amploare în Franţa.
Teheranul a condamnat în ianuarie 2015 atentatul contra redacţiei Charlie Hebdo, dar a considerat totuşi că aceste desene sunt o ''insultă'' faţă de musulmani şi a denunţat un ''abuz'' al libertăţii de exprimare.
La 7 ianuarie 2015, fraţii Cherif şi Said Kouachi, islamişti radicali, au ucis 12 persoane în atacul de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo, înainte de a fi lichidaţi două zile mai târziu de forţele speciale antiteroriste franceze. A doua zi, islamistul Amédy Coulibaly a omorât o poliţistă franceză la Montrouge, în apropiere de Paris. Pe 9 ianuarie 2015, Coulibaly a ucis patru bărbaţi, toţi evrei, într-o luare de ostatici la un supermarket kosher din estul Parisului. El a fost ulterior ucis în operaţiunea desfăşurată de poliţie pentru eliberarea ostaticilor.
Iranul se află pe locul 173 (din 180 de ţări) în ultima ediţie a clasamentului mondial al libertăţii presei stabilit de organizaţia neguvernamentală 'Reporteri Fără Frontiere'. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mecanismul de condiționalitate care permite suspendarea fondurilor UE va fi menținut, asigură comisarul european pentru buget
Mecanismul de condiționalitate prin care Comisia Europeană le poate suspenda fondurile europene statelor membre ale UE despre care consideră că încalcă statul de drept trebuie menținut în Cadrul Financiar Multianual, astfel încât bugetul UE să poată fi folosit pentru sprijinirea reformelor naționale menite să consolideze statul de drept, a declarat &i
#Ucraina:Kremlinul reacționează după ce Trump a spus că scăderea prețului petrolului va împinge Rusia la pace
Kremlinul a afirmat marți că interesele Rusiei sunt mai importante decât prețul la petrol, după ce președintele american Donald Trump sugerase cu o zi în urmă că scăderea recentă a prețului la petrol îl va face pe omologul său rus Vladimir Putin mai dispus să încheie o pace cu Ucraina, potrivit EFE, RBK. ru și Reuters. 'Prețul la pe
Friedrich Merz, votat favorabil de Bundestag pentru postul de cancelar german, la a doua încercare
Friedrich Merz a fost votat favorabil de Bundestag marți după-amiază pentru postul de cancelar federal german, la o repetare a votului în camera inferioară a parlamentului după ce guvernul de coaliție format din conservatorii săi și social-democrați nu reușise la prima încercare să obțină majoritatea, relatează Reuters. Însă
Vladimir Putin și Xi Jinping vor discuta la Moscova despre #Ucraina și relațiile dintre Rusia și SUA (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. 'Cele mai importante probleme vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri între patru ochi: dosarul ucrai
Trump nu ar fi știut de ordinul dat de Hegseth de a suspenda livrările de arme către #Ucraina (anchetă Reuters)
La aproximativ o săptămână după ce Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte, armata americană a emis un ordin pentru trei companii aeriene de transport, operând de la Dover Air Force din Delaware și de la o bază americană din Emiratele Arabe Unite- de a suspenda 11 zboruri cu proiectile de artilerie și alte tipuri de armament destinate Ucrai
Germania: Merz se supune după-amiază unui nou tur de scrutin în Bundestag după eșecul din prima rundă
Liderul conservator german Friedrich Merz va încerca marți după-amiază din nou să devină cancelar al Germaniei, într-un al doilea tur de scrutin în Bundestag, după o primă tentativă eșuată în cursul dimineții, transmit agențiile internaționale de presă. Toate grupurile politice din Bundestag, cu excepția Alternativei pe
Nuclear: Putin i-a transmis președintelui iranian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian Massoud Pezeshkian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran în dosarul nuclear iranian, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. Statele Unite și Iranul, un aliat apropiat al Moscovei, au început discuții pe această temă delicată din 12 aprilie, co
Pakistanul acuză India că a modificat debitul unui fluviu
Pakistanul, în plină tensiune cu India care a revocat un important tratat de împărțire a resurselor de apă între cei doi vecini, a acuzat marți New Delhi că modifică debitul fluviului Chenab, unul din cele trei plasate sub controlul Islamabadului potrivit acestui acord suspendat, relatează AFP. Acest curs major de apă î
Rusia vrea să meargă înainte cu armistițiul din 8-10 mai, dar va răspunde dacă va fi atacată (Kremlin)
Kremlinul a afirmat marți că forțele ruse intenționează în continuare să aplice un armistițiu în Ucraina în perioada 8-10 mai, conform ordinelor președintelui rus Vladimir Putin, dar vor răspunde în cazul în care forțele ucrainene încearcă să atace poziții ruse, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt
Președintele polonez afirmă că Trump îl poate forța pe Putin 'să facă pace' în #Ucraina
Președintele polonez Andrzej Duda a afirmat luni că face presiuni asupra omologului său american Donald Trump pentru ca acesta să intensifice sancțiunile contra Rusiei astfel încât să o forțeze să accepte o încheiere a războiului din Ucraina, relatează marți Politico. Potrivit șefului statului polonez, Trump este singurul car
Polonia acuză Rusia de tentative de amestec în alegerile prezidențiale
Ministrul polonez al digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a afirmat marți într-o conferință de presă că înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, programat în 18 mai, Polonia se confruntă cu o încercare fără precedent a Rusiei de a se amesteca în procesul electoral, transmite Reuters. Din cauza rolului său
Franța strânge relațiile cu Polonia, devenită unul dintre 'greii' Europei
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul polonez Donald Tusk urmează să semneze vineri un 'tratat de prietenie și cooperare' care ilustrează dorința Parisului de a strânge relațiile cu Polonia, țară ce a dobândit o influență considerabilă în Europa după începutul războiului din Ucraina, scrie marți AFP.
Beijingul se declară gata să-i primească pe Ursula von der Leyen și Antonio Costa la summitul UE-China
China s-a declarat marți gata să-i primească pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul dintre Beijing și Uniunea Europeană, prevăzut să aibă loc în China în iulie, relatează AFP și Reuters. 'Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președi
Germania: Friedrich Merz nu a reușit să obțină votul parlamentului pentru a fi validat în funcția de cancelar
Liderul conservatorilor germani Friedrich Merz nu a reușit marți dimineață să obțină majoritatea necesară în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal) pentru a deveni cancelar al Germaniei, transmit Reuters, dpa, AFP și EFE. Merz (69 de ani) a primit voturile a 310 dintre cele 621 de voturi exprimate - în total sunt 630
ONU: Omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, însă Inteligența Artificială ar putea fi o soluție
După relansarea post-COVID, omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire 'neașteptată' și 'îngrijorătoare' în dezvoltarea sa, iar aceasta încă înainte de tăierile drastice în ajutoarele internaționale, își exprimă îngrijorarea Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un raport publicat m