UPDATE Uniunea Europeană: Comisarul european pentru comerţ, irlandezul Phil Hogan, a demisionat pe fondul scandalului COVID-19

Comisarul european pentru comerţ, irlandezul Phil Hogan, şi-a anunţat miercuri seara demisia după ce a fost acuzat că a încălcat regulile sanitare anti-coronavirus din ţara, participând la un dineu de gală, potrivit agenţiilor de presă internaţionale.
"I-am prezentat miercuri seară demisia din funcţia de comisar european preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen", a făcut cunoscut Phil Hogan într-un comunicat.
"A devenit din ce în ce mai clar că această controversă legată de recenta mea vizită în Irlanda a început să deturneze atenţia de la munca mea în calitate de comisar european şi ar fi discreditat munca mea în lunile cheie ce vor urma", marcate în special de negocierile privind un acord post-Brexit cu Regatul Unit, a adăugat el.
Phil Hogan a prezentat din nou scuze, subliniind încă o dată că el consideră că s-a supus regulilor sanitare. "Este important să spun că nu am încălcat legea. Ca reprezentant public, ar fi trebuit să fiu mai riguros în respectarea regulilor COVID", a insistat el.
La presiunea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Phil Hogan a descris marţi, într-un comunicat de patru pagini, faptele şi gesturile sale din timpul vizitei în Irlanda, din perioada 31 iulie-21 august.
Bazându-se pe testul negativ la COVID-19, el s-a apărat că ar fi încălcat carantina de două săptămâni la care era supus după sosirea în ţară.
El a recunoscut, totuşi, că ''nu ar fi trebuit să participe la această cină'', organizată pentru marcarea a 50 de ani ai clubului de golf al parlamentului irlandez, cu 82 de invitaţi. Acest caz a dus la mai multe demisii, printre care cea a ministrului irlandez al agriculturii Dara Calleary.
De asemenea, Phil Hogan a fost surprins de un poliţist vorbind la telefon în timp ce conducea automobilul, cu două zile înaintea cinei respective.
Phil Hogan deţinea unui din posturile cheie cele cele mai vizibile ale Comisiei Europene. Plecarea sa are loc în cel mai prost moment, în timp ce relaţiile comerciale ale UE şi Statele Unite, dar şi cu China sunt extrem de tensionate.
Demisia, relativ rară, a unui comisar european este, totuşi, o chestiune delicată întrucât afectează ansamblul echilibrului geografic şi politic pe care se bazează Comisia Europeană. Fiecare ţară dispune de un post de comisar european. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
UE se teme că în Ungaria se poate ajunge la un 'punct fără întoarcere' în atacurile guvernului împotriva statului de drept
Atacurile împotriva societății civile și a statului de drept în Ungaria reprezintă 'cazul cel mai dificil' al unei tendințe în creștere, până la punctul în care Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA) se teme că guvernul ultranaționalist de la Budapesta 'a trecut o linie' critică, ajungând aproape de un 'punct făr
Ungaria: Primarul Budapestei a oprit transportul public pentru a protesta față de 'taxa de solidaritate' impusă de guvern
Primăria capitalei ungare Budapesta, condusă de opoziția liberală, a oprit vineri timp de zece minute transportul urban pentru a protesta față de cuantumul unei taxe impuse metropolei de premierul conservator Viktor Orban în vederea susținerii orașelor mici, relatează agențiile EFE și MTI. Protestul are scopul de a atrage atenția 'că taxele guvernulu
Olanda: Alegeri parlamentare anticipate pe 29 octombrie
Regatul Țărilor de Jos va organiza alegeri anticipate pe 29 octombrie, după căderea guvernului, precipitată de părăsirea coaliției de guvernământ de către extrema dreaptă, informează vineri AFP. 'Am stabilit oficial data alegerilor: miercuri, 29 octombrie 2025', a declarat pe rețeaua socială X ministrul de Interne, Judith Uitermark.
Comisia Europeană îi transmite lui Musk că ar fi 'binevenit' în UE ; un deputat rus îl asigură că poate primi azil în Rusia
Magnatul american Elon Musk, intrat în război deschis cu președintele Donald Trump, ar fi binevenit în Europa, a transmis vineri, mai în glumă, mai în serios, Comisia Europeană, în timp ce un deputat comunist rus l-a asigurat pe patronul companiilor Tesla și SpaceX că, la nevoie, ar putea primi azil politic în Rusia, relatează agențiile AF
Cancelarul german Friedrich Merz cere o schimbare de abordare în relația cu Trump: Să vorbim cu el, nu despre el
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare diferită a relației cu președintele american, Donald Trump, în urma unei apariții destinse pe care a avut-o în Biroul Oval împreună cu acesta, informează dpa. 'Să nu mai vorbim despre Donald Trump cu un deget ridicat și strâmbând din nas', a spus Merz la o conferin
Rusia afirmă că atacul său asupra Kievului și a altor regiuni a fost un răspuns la 'actele teroriste' ucrainene
Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că forțele sale au lansat un atac masiv și reușit asupra unor ținte militare și conexe din Ucraina în cursul nopții, ca răspuns la ceea ce a numit 'acte teroriste' ucrainene împotriva Rusiei, relatează Reuters. Armata rusă a emis comunicatul după ce oficiali ucraineni au declarat că Rusia a lansa
Israelul susține un clan armat care se opune Hamas în Fâșia Gaza, confirmă Netanyahu
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a recunoscut vineri că autoritățile sprijină un clan palestinian în Fâșia Gaza, care se opune grupării islamiste Hamas, după declarațiile unui fost ministru potrivit căruia Israelul a transferat arme acestui grup, potrivit AFP. Potrivit media israeliene și palestiniene, acest grup reunește membri ai
Dosarul nuclear iranian: Teheranul avertizează europenii să nu comită o 'eroare strategică'
Iranul a avertizat vineri europenii împotriva unei 'erori strategice' dacă vor susține o rezoluție care acuză Teheranul că nu își respectă obligațiile în domeniul nuclear în cadrul unei reuniuni, săptămâna viitoare, a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), transmite AFP. 'În loc să acționeze cu bu
Doi incendiatori ucraineni și unul român care l-au vizat pe Keir Starmer vor fi judecați în 2026
Judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb de la tribunalul londonez Old Bailey a fixat vineri pentru 27 aprilie 2026 data începerii procesului împotriva a doi cetățeni ucraineni și a unuia român de origine ucraineană, acuzați de mai multe incendieri care au vizat bunuri a premierului britanic Keir Starmer, informează Reuters. Ucrainea
Kremlinul califică conflictul din #Ucraina drept unul 'existențial' pentru Rusia
Kremlinul a afirmat vineri că războiul din Ucraina este unul 'existențial' pentru Rusia, după ce președintele american Donald Trump a asemănat conflictul cu o 'bătaie' între doi 'băieți' într-un parc, relatează Reuters și AFP. 'Uneori, vezi doi copii care se bat ca nebunii, se urăsc unul pe altul și se b
'Nu e grav', spune Trump despre disputa sa cu Musk, cei doi ar urma să discute vineri la telefon (Politico)
'Nu e grav', a declarat președintele american Donald Trump pentru Politico despre disputa sa devenită publică cu fostul său aliat Elon Musk, potrivit sursei citate vineri fiind prevăzută o discuție telefonică între cei doi pentru a se încerca calmarea situației, relatează AFP. Politico scrie că a discutat telefonic cu preșe
Sancțiuni americane împotriva CPI: ONU cere retragerea lor, UE își declară susținerea pentru tribunalul internațional
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului a cerut vineri SUA să retragă sancțiunile instituite împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI), declarându-se 'profund tulburat' după aceste 'atacuri', relatează AFP. 'Astfel de atacuri sunt profund dăunătoare bunei guvernări și bunei ad
Germania: Cancelarul Merz dă vina pe migrație pentru intensificarea antisemitismului 'de import'
Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că migrația este un factor semnificativ în spatele creșterii antisemitismului în Germania, numind acest lucru o 'provocare teribilă' pentru țara sa, relatează vineri dpa. 'Avem un fel de antisemitism importat, având în vedere numărul mare de migranți pe care i-am av
SUA instituie sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale, care protestează împotriva măsurii
Washingtonul a sancționat joi patru magistrați ai Curții Penale Internaționale (CPI), estimând că procedurile lor care vizează soldați americani sau executivul israelian sunt 'ilegitime' și 'politizate', o inițiativă condamnată imediat de instituția de la Haga, relatează AFP. Măsurile anunțate - interdicție de intrare pe
Franța nu va recunoaște singură un stat palestinian, afirmă șeful diplomației franceze
Franța este 'hotărâtă' să recunoască un stat palestinian dar nu va face acest lucru de una singură, a lăsat să se înțeleagă șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot, cu câteva zile înainte de o conferință organizată la ONU pe această temă, relatează AFP. Întrebat de postul RTL într-un intervi