Lovitură de stat în Mali: Preşedintele a demisionat, militarii la putere anunţă alegeri într-un ''interval de timp rezonabil''
Preşedintele malian Ibrahim Boubacar Keita şi-a anunţat demisia în direct la televiziune în zorii zilei de miercuri, în urma loviturii de stat militare de marţi, transmite dpa, iar AFP relatează că militarii care au preluat puterea au anunţat în cursul nopţii că doresc să instituie ''o tranziţie politică civilă'' care să conducă la alegeri generale ''într-un interval de timp rezonabil''.
''Am decis să renunţ la post'', a declarat Keita, îmbrăcat în veşminte tradiţionale şi purtând o mască pe figură pentru a se proteja de infectarea cu coronavirus.
La circa trei ore după anunţul făcut de preşedintele Keita, bărbaţi în uniformă au apărut la postul public ORTM, în jurul orelor 03:40 (GMT şi locale).
''Noi, forţele patriotice grupate în cadrul Comitetului naţional pentru salvarea poporului (CNSP), am decis să ne asumăm responsabilităţile faţă de poporul nostru şi faţă de istorie'', a declarat un bărbat care a fost prezentat drept purtătorul de cuvânt al militarilor, colonel-major Ismael Wague, adjunctul şefului de Stat Major al armatei aerului. ''Ţara noastră, Mali, alunecă pe zi ce trece în haos, anarhie şi insecuritate din cauza oamenilor însărcinaţi cu destinul său'', a acuzat ofiţerul malian.
Wague a denunţat ''clientelismul politic'' şi ''gestionarea în familie a afacerilor statului'', precum şi ''risipa, jaful şi arbitrariul'', o justiţie ''defazată faţă de cetăţeni'', ''o educaţie naţională care se poticneşte'', masacrarea sătenilor, ''terorismul şi extremismul''.
''Societatea civilă şi mişcările socio-politice sunt invitate să ni se alăture pentru a crea împreună cele mai bune condiţii pentru o tranziţie politică civilă care să conducă la alegeri generale credibile pentru exerciţiul democratic prin intermediul unei foi de parcurs care va pune bazele unui nou Mali'', a adăugat colonelul-major, care le-a cerut organizaţiilor internaţionale şi regionale ''să li se alăture pentru bunăstarea Mali''.
''(Misiunea ONU) Minusma, forţa (antijihadistă franceză) Barkhane, G5 Sahel (care grupează cinci ţări din regiune), forţa Takuba (o alianţă a forţelor speciale europene care îi asistă în lupte pe malieni) rămân partenerii noştri. Toate acordurile anterioare'' vor fi respectate, a insistat Wague, adăugând că militarii malieni sunt ''ataşaţi procesului de la Alger'', acordul de pace semnat în 2015 între Bamako şi grupările armate din nordul ţării.
''Nu ţinem de putere, dar ţinem la stabilitatea ţării, ce ne va da şansa să organizăm într-un interval de timp rezonabil alegeri generale pentru a permite Mali să aibă instituţii puternice'', a mai declarat Wague.
Preşedintele şi premierul Boubou Cisse au fost arestaţi de armată în urma unei revolte care a avut loc marţi, după luni întregi de proteste de stradă în instabilul stat din Africa de Vest, care se confruntă şi cu o insurgenţă a grupărilor islamiste.
Naţiunile Unite, Uniunea Europeană, Comisia Uniunii Africane şi Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) au condamnat acţiunile armatei. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ''eliberarea imediată'' a preşedintelui, iar UE a transmis că ''condamnă tentativa de lovitură de stat în desfăşurare în Mali şi respinge orice schimbări anticonstituţionale''. ''Acesta nu poate fi în niciun caz răspunsul la profunda criză socio-politică ce a lovit Mali de câteva luni'', se menţiona într-un comunicat al UE.
Ulterior, ECOWAS a anunţat că a decis să închidă graniţele statelor membre cu Mali, să suspende ţara din organismele de luare a deciziilor ''cu efect imediat'' şi să întrerupă temporar fluxurile financiare între cele 14 ţări membre şi Bamako.
Militarii au început să se revolte marţi dimineaţa în oraşul-garnizoană Kati, situat la 15 kilometri nord-vest de Bamako. Lovitura de stat militară s-a produs după câteva săptămâni de tensiuni politice şi proteste antiguvernamentale repetate, în timpul cărora negocierile dintre guvern şi opoziţie, care este condusă de popularul cleric Mahmoud Dicko, fost aliat al lui Keita, au eşuat.
O lovitură de stat care a avut loc în 2012 în Mali a fost executată de militari din aceeaşi garnizoană, aminteşte dpa, care adaugă că instabilitatea politică din Mali este văzută drept o evoluţie periculoasă pentru întreaga regiune a Sahelului, care se confruntă deja cu ameninţări din partea numeroaselor grupări teroriste şi separatiste. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid














