Pakistanul avertizează în privinţa unui posibil genocid în Kashmirul indian şi cere o anchetă a ONU

Consiliul ONU al drepturilor omului ar trebui să lanseze o anchetă în Kashmirul controlat de India, unde se profilează un posibil genocid, a declarat marţi, la Geneva, ministrul pakistanez de externe Shah Mehmood Qureshi, relatează dpa.
Qureshi a criticat în faţa acestui organism al ONU decizia Indiei de a revoca statutul constituţional special şi de a institui stare de urgenţă de securitate în partea din Kashmir controlată de New Delhi, provocând escaladarea tensiunilor cu Pakistanul, stat vecin şi rival dotat cu arma atomică.
Ministrul a precizat că "drepturi ale omului fundamentale şi inalienabile sunt călcate în picioare", acuzând arestarea în masă a unor lideri şi studenţi din Kashmir, presupuse practici de tortură ale forţelor indiene, precum şi închiderea unor servicii publice vitale.
"Am frisoane să menţionez aici lumii cuvântul genocid, dar trebuie să o fac", a spus Qureshi, adăugând că oamenii din teritoriul controlat de India se tem pentru ce-i mai rău.
Pakistanul şi India controlează amândouă părţi din Kashmir, dar ambele revendică întreaga regiune. Cele două state vecine s-au înfruntat în două războaie pentru Kashmir.
India ar trebui să permită accesul unei comisii de anchetă a ONU, iar Pakistanul este şi el gata să le permită investigatorilor să viziteze partea pakistaneză a Kashmirului, a spus Qureshi.
Ministrul a anunţat luna trecută că Pakistanul va duce disputa sa cu India în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.
Înainte de starea de urgenţă de securitate impusă în august, şefa Consiliului ONU al drepturilor omului, Michelle Bachelet, a raportat o creştere importantă a numărului de crime în rândul civililor comise de forţele de securitate în acest an.
Notând că India a eşuat în investigarea acestor crime, Bachelet a raportat şi un climat de represiune politică în Pakistanul administrat de Kashmir.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China dă asigurări că nu are conflicte de interese cu Noua Zeelandă
Președintele chinez Xi Jinping i-a declarat vineri premierului neozeelandez Christopher Luxon, aflat în vizită la Beijing, că între țările lor nu există conflicte de interese, după ce Noua Zeelandă și-a suspendat joi ajutorul pentru Insulele Cook din cauza strângerii relațiilor acestora cu China, transmite AFP. Insulele Cook,
SUA: O curte federală de apel l-a autorizat pe Trump să desfășoare Garda națională la Los Angeles
O curte federală de apel a SUA l-a autorizat joi pe președintele Donald Trump să păstreze controlul asupra desfășurării trupelor Gărzii Naționale la Los Angeles în răspuns la protestele împotriva politicii sale privind imigrația, în pofida opoziției autorităților din California, relatează AFP. 'Faptul că președintele nu a
#Ucraina: Președintele Zelenski numește un nou comandant-șef al forțelor terestre ucrainene
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit joi pe generalul Ghenadii Șapovalov comandant-șef al forțelor terestre, pentru a-l înlocui pe generalul care a demisionat după un atac rus sângeros asupra unui teren de antrenament, informează AFP. Generalul Șapovalov, 47 de ani, a fost atașat militar în Germania, apoi a com
Israel-Iran: Londra apreciază că 'o fereastră există' pentru 'o soluție diplomatică'
'O fereastră există' pentru 'a se ajunge la o soluție diplomatică' cu Iranul, a apreciat joi ministrul britanic al afacerilor externe David Lammy după o întrevedere la Casa Albă cu omologul său american Marco Rubio, informează vineri AFP. 'În timpul primei noastre întrevederi cu secretarul de stat Rubio și
Război cu Iranul: 'Schimbăm fața lumii', afirmă premierul israelian Netanyahu
Israelul este pe cale să schimbe 'fața lumii' cu războiul său împotriva Iranului, dar 'orice ajutor este binevenit' pentru a pune capăt programului nuclear al Republicii Islamice, a declarat joi seara prim-ministrul Benjamin Netanyahu, relatează AFP. 'Am spus că vom schimba fața Orientului Mijlociu și acum spun: schim
Liderul Hezbollah afirmă că mișcarea sa 'va acționa așa cum consideră' în războiul dintre Iran și Israel
Liderul Hezbollah, Naim Qassem, a declarat joi că mișcarea libaneză va 'acționa așa cum consideră' ca răspuns la războiul în curs dintre principalul său susținător, Iranul, și Israel, relatează AFP. Într-un comunicat, Qassem a declarat că Hezbollah 'nu este neutru' în conflictul dintre cele două țări inamice ș
VIDEO/Casa Albă: Iranul ar avea nevoie de doar două săptămâni pentru a asambla o bombă nucleară
Casa Albă a afirmat joi că Iranul are capacitatea de a asambla o bombă nucleară în 'aproximativ două săptămâni' dacă liderul suprem ayatollahul Ali Khamenei ar da ordin în acest sens, relatează AFP. 'Să fim foarte clari, Iranul are tot ce îi trebuie pentru a realiza o armă nucleară. Tot ce au nevoie este o d
VIDEO/SUA: Trump va decide asupra intervenției în Iran 'în următoarele două săptămâni' (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump va lua o decizie cu privire la o posibilă participare a SUA la atacurile Israelului împotriva Iranului 'în următoarele două săptămâni', apreciind 'substanțială' posibilitatea unor negocieri cu Teheranul, a anunțat joi Casa Albă, relatează AFP. 'Având în vedere
Merz a discutat telefonic cu Netanyahu, pronunțându-se pentru o soluție diplomatică la conflictul cu Iran (surse)
Cancelarul german Friedrich Merz a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în cursul căreia s-a pronunțat pentru o soluție diplomatică la conflictul dintre Israel și Iran, transmite joi dpa. Conversația a avut loc miercuri seară și a durat în jur de 20 de minute, conform unor surse guvernamentale. C
Vladimir Putin este încrezător că Indonezia va aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea BRICS
Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat joi încrederea că Indonezia, care în ianuarie anul acesta a devenit membru cu drepturi depline al BRICS, va aduce o 'contribuție semnificativă' la dezvoltarea acestui grup, în timpul întâlnirii cu președintele indonezian Prabowo Subianto, informează EFE. 'Indonezia a deveni
Iranul a avut discuții directe cu SUA pentru a mai da o șansă negocierilor asupra programului nuclear (Reuters)
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, au discutat telefonic de mai multe ori de când Israelul a lansat vineri atacurile aeriene asupra instalațiilor nucleare și militare ale Iranului, în încercarea de a găsi o soluție diplomatică, relatează joi Reuters, citând surse dipl
Franța: Control judiciar relaxat pentru Pavel Durov, fondatorul Telegram, autorizat să revină în Dubai
Justiția franceză a relaxat joi controlul judiciar impus fondatorului Telegram, Pavel Durov, care a primit permisiunea să se instaleze în Dubai, a indicat pentru AFP o sursă judiciară, confirmând o informație a cotidianului Le Monde. Camera de instrucție a Curții de apel din Paris a fost sesizată cu o cerere vizând modificarea interdicției de
Programul summitului NATO, redus de teama că Trump ar putea să se plictisească și să plece mai devreme (Financial Times)
NATO a redus programul summitului organizației, care se va desfășura săptămâna viitoare, la numai o sesiune de lucru, pentru a evita o situație în care președintele american Donald Trump ar părăsi reuniunea înainte să se încheie, cum el a făcut săptămâna aceasta la summitul G7, scrie joi Financial Times, potrivit Reuters. Programu
Președintele german Steinmeier îndeamnă la strângerea relațiilor cu Japonia pe fondul provocărilor comune
Președintele german Frank-Walter Steinmeier, aflat într-o vizită de trei zile în Japonia, a declarat joi că cele două țări se confruntă cu provocări similare într-un peisaj geopolitic în schimbare rapidă, context în care a îndemnat la strângerea cooperării, transmite dpa. Steinmeier, care s-a întâlnit joi c
#Ucraina și Rusia anunță că au efectuat un nou schimb de prizonieri
Ucraina și Rusia au anunțat joi că au efectuat un nou schimb de prizonieri de război, în cadrul acordului convenit pe 2 iunie la Istanbul, transmit Reuters și AFP. Niciuna din părți nu a precizat cifra exactă a prizonierilor implicați în acest schimb. 'Oamenii noștri se întorc acasă după ce fuseseră capturați de ruși',