Putin şi Zelenski şi-au exprimat satisfacţia pentru schimbul de prizonieri reuşit de sâmbătă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său rus Vladimir Putin au discutat la telefon după schimbul reuşit de 70 de prizonieri şi au abordat şi tema continuării procesului de pace între cele două ţări, relatează AFP.
Într-o convorbire comună de sâmbătă seară, "părţile au subliniat că sunt satisfăcute" de acest eveniment, calificat drept "prima etapă pe calea normalizării dialogului", a anunţat pe Facebook preşedinţia ucraineană.
Preşedinţii "au convenit să discute într-un viitor apropiat despre data unei reuniuni în format Normandia", a adăugat Kievul, precizând că "ei au evocat noi etape în cadrul procesului de la Minsk pentru soluţionarea conflictului din Donbas".
Rusia şi Ucraina sunt la cuţite după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea în 2014. De atunci, un conflict separatist în estul Ucrainei s-a soldat cu circa 13.000 de morţi. Formatul aşa-numit "Normandia" reuneşte din 2014 Franţa, Rusia, Ucraina şi Germania într-un efort de a pune capăt războiului din Ucraina.
Acordurile de pace de la Minsk, semnate în 2015 sub patronajul Parisului şi al Berlinului, au permis reducerea considerabilă a înfruntărilor, însă partea politică a acordurilor a rămas literă moartă.
Sosirea la putere la Kiev a lui Volodimir Zelenski, în mai, a facilitat totuşi într-o oarecare măsură relaţiile între Kiev şi Moscova.
Kremlinul a precizat la rândul său pe site-ul său că convorbirea a avut loc la "iniţiativa părţii ucrainene", indicând că schimbul de prizonieri a fost considerat "pozitiv".
Pe tema unei reuniuni în format Normandia, preşedintele rus "a subliniat necesitatea continuării lucrărilor preparatorii" pentru ca viitoarea întâlnire "să fie eficientă şi să contribuie în mod real la punerea în aplicare a acordurilor existente", indică Kremlinul, adăugând că au fost convenite "alte contacte".
Kievul şi Moscova au efectuat sâmbătă un schimb fără precedent de 70 de prizonieri, printre care cineastul ucrainean Oleg Senţov, a cărui eliberare de către autorităţile ruse a fost cerută de comunitatea internaţională, şi 24 de marinari ucraineni capturaţi de Rusia în largul Crimeei în noiembrie.
Acest schimb a fost salutat imediat de comunitatea internaţională. Numeroşi şefi de stat occidentali, printre care preşedintele american Donald Trump, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel şi-au exprimat speranţa că acest eveniment va contribui la o continuare a procesului de pace.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
După un an de guvernare de dreapta, Portugalia este din nou în campanie electorală
Portugalia a intrat oficial duminică în campania electorală pentru alegerile legislative anticipate din 18 mai, al treilea scrutin din ianuarie 2022, pentru care guvernul de dreapta moderat este favorit, dar fără nicio garanție că o victorie ar asigura stabilitatea viitorului executiv, transmite France Presse. La alegerile din martie 202
Președintele Donald Trump vorbește la NBC despre un nou mandat, soarta TikTok și respectarea Constituției în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii 'Meet the Press with Kristen Welker' de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaț
Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție
Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de
Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne
Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.
Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune
Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an
Președintele ucrainean Zelenski face o vizită la Praga
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiționat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse. Șeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski,
O rachetă a lovit Israelul după un atac revendicat de rebelii yemeniți Houthi
O rachetă a lovit duminică teritoriul Israelului în apropiere de aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, transmite dpa. După ce s-au declanșat alarmele antiaeriene, forțele armate israeliene au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen și că se fac încercări de interceptare. Purtătoru
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită în Rusia în 7-10 mai
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, când va participa la cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, a anunțat duminică Kremlinul printr-un comunicat preulat de Reuters de pe Telegram. Președinția de la Mosco
Încă o rachetă lansată din Yemen a vizat Israelul
Alarmele antiaeriene s-au auzit în Israel duminică; forțele armate au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen, transmite dpa, care observă că este a treia zi consecutiv când rebelii yemeniți Houthi atacă teritoriul israelian. Militarii israelieni au comunicat că au avut loc mai multe încercări de i
#Ucraina: Dronele rusești au rănit la Kiev 11 oameni, printre care doi copii
Un atac rusesc cu drone a rănit noaptea trecută la Kiev 11 oameni, printre care doi copii, au anunțat duminică oficiali și militari din capitala Ucrainei, citați de Reuters. Resturile de drone căzute au declanșat incendii în clădiri rezidențiale din cartierele Obolonski și Sviatoșinski ale capitalei ucrainene, a comunicat în mediil
Președintele sârb, în stare 'stabilă' după ce a fost internat la revenirea din Florida
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare 'stabilă', potrivit unei surse medicale, relatează AFP. Vucic, în vârstă de 55 de ani, 'a fost internat la Academia medicală militară imediat du
Kosovo: Parlamentul nu a reușit să-și aleagă președintele pentru a zecea oară
Parlamentarii kosovari nu au reușit pentru a zecea oară să-și aleagă sâmbătă un președinte, amânând și mai mult formarea unui guvern, la aproape trei luni după alegerile legislative, relatează AFP. Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile din 9 februarie, câștigate de partidul de guvernământ Vete
BTA: Peste 700 de militari vor participa la Ziua Vitejiei și la Parada Forțelor Armate Bulgare pe 6 mai
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, care este celebrată ca Zi a Vitejiei și a Forțelor Armate Bulgare, va fi marcată în centrul Sofiei pe 6 mai printr-o binecuvântare a culorilor și cu o paradă militară, a informat serviciul de presă al Ministerului Apărării. La paradă vor participa peste 700 de militari din Unitatea Gărzilor Naț
Premierul australian de centru-stânga revendică victoria în alegerile legislative
Șeful guvernului laburist australian Anthony Albanese a revendicat victoria în alegerile legislative de sâmbătă, într-un discurs adresat susținătorilor săi, relatează AFP. 'Mulțumesc poporului australian pentru că mi-a dat șansa de a continua să slujesc cea mai bună națiune din lume', a declarat premierul la Sydney.
Președintele sârb, internat într-un spital militar din Belgrad după revenirea din SUA (oficial)
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după ce a revenit din Statele Unite, a anunțat cabinetul său fără a preciza motivele acestei spitalizări, relatează AFP. Președintele Vucic 'a fost internat la Academia medicală militară imediat după aterizarea' la Belgrad,