În Europa, secretarul american al apărării cere eforturi mai mari pentru a contracara China şi Rusia

Secretarul american al apărării, Mark Esper, va cere în cadrul unui discurs pe care îl va rosti vineri la think-tank-ul Royal United Services Institute din Londra o mai mare atenţie la nivel european în abordarea a ceea ce el a numit o creştere a ameninţărilor de securitate şi economice din partea Chinei şi Rusiei, relatează Reuters.
Anul trecut, armata americană a plasat combaterea Chinei şi Rusiei în centrul unei noi strategii de apărare naţională, cel mai recent semn al schimbării priorităţilor după mai bine de un deceniu şi jumătate de concentrare asupra luptei împotriva militanţilor islamişti.
''Este din ce în ce mai clar că Rusia şi China intenţionează să perturbe ordinea internaţională obţinând un (drept de) veto asupra deciziilor economice, diplomatice şi de securitate ale altor state'', va afirma Esper în discursul pe care îl va rosti la think tank-ul britanic.
''Statele Unite se confruntă cu această provocare, dar dacă trebuie să păstrăm lumea pe care toţi am creat-o împreună prin decenii de sacrificii comune, trebuie să facem cu toţii tot ce se poate'', a subliniat responsabilul american, adăugând că ambele ţări îşi cresc capabilităţile în spaţiu şi în domeniul cibernetic.
Există un număr tot mai mare de puncte de disensiune în relaţia SUA-China, care includ un război comercial ce ia amploare, sancţiuni americane asupra armatei chineze şi relaţia SUA cu Taiwanul, pe care Beijingul o consideră provincia sa, notează Reuters.
În remarcile sale, Esper a descris o serie de preocupări cu privire la China, de la modul în care îşi foloseşte puterea economică şi până la furtul de tehnologie. El a făcut de asemenea referire la situaţia din Hong Kong, unde au fost înregistrate proteste violente împotriva guvernului local în legătură cu un proiect de lege privind extrădarea către China continentală.
''Cu toţii vedem ce se întâmplă celor care continuă să vorbească deschis împotriva influenţei (Partidului Comunist Chinez) în Hong Kong'', a menţionat Esper. ''Am fost acolo la retrocedare în 1997, când s-a afirmat principiul 'o ţară, două sisteme'. V-aş întreba: dat fiind ce vedem astăzi în Hong Kong, a respectat China acele promisiuni?'', a întrebat el.
De asemenea, Esper a evidenţiat riscurile pe care le prezintă Rusia, de la o potenţială incursiune într-o ţară vecină şi până la acţiunile sale în Siria.
Comentariile secretarului american al apărării survin în contextul în care preşedintele Donald Trump şi-a atras recent dezaprobarea unor state aliate după ce a cerut ca Rusia să fie readmisă în Grupul celor şapte state puternic industrializate (G7).
''Pe scurt, politica externă a Rusiei continuă să nu respecte normele internaţionale'', a explicat Esper.
Există îngrijorări din ce în ce mai mari cu privire la faptul că Rusia şi Statele Unite se îndreaptă spre o cursă a înarmării după ce Washingtonul s-a retras din Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF) luna trecută, acuzând Rusia că a încălcat acest tratat, acuzaţii negate de Moscova.
Esper a apreciat de asemenea că Iranul pare a se îndrepta spre momentul în care ar putea avea loc discuţii, la câteva zile după preşedintele SUA Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei întâlniri cu Rouhani în cadrul viitoarei Adunări Generale a ONU la New York.
''Se pare că, în unele moduri, Iranul se apropie de acel moment în care am putea avea discuţii şi sperăm că va acţiona în acest mod'', a spus Esper la Royal United Services Institute din Londra.
Fricţiunea dintre cele două ţări a crescut după ce Trump a decis anul trecut retragerea SUA din acordul internaţional din 2015 în baza căruia Iranul a fost de acord să reducă programul său atomic în schimbul ridicării unor sancţiuni economice.
Iranul a anunţat că va relua de vineri dezvoltarea centrifugelor pentru îmbogăţirea uraniului, care ar putea produce material fisionabil pentru centrale atomice sau pentru arme nucleare. Iranienii susţin că nu au în vedere opţiunea militară, însă ar fi o nouă etapă în nerespectarea acordului cu puterile internaţionale, care restricţiona programul nuclear iranian. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump a ordonat redeschiderea și modernizarea închisorii Alcatraz
Donald Trump a anunțat duminică seara, într-un mesaj pe rețeaua sa socială, că a cerut administrației sale să redeschidă și să modernizeze emblematica închisoare Alcatraz din golful San Francisco pentru a-i închide acolo pe cei mai violenți criminali, notează AFP. 'De mult timp, America este victimă unor infractori vicioș
Zelenski le cere aliaților să exercite presiuni asupra Moscovei pentru a pune în aplicare o încetare a focului
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că o încetare a focului cu Rusia este posibilă în orice moment și a cerut aliaților Kievului să exercite presiuni mai mari asupra Moscovei pentru a pune în aplicare această măsură, relatează Reuters. 'Credem că o încetare a focului este posibilă în orice m
După un an de guvernare de dreapta, Portugalia este din nou în campanie electorală
Portugalia a intrat oficial duminică în campania electorală pentru alegerile legislative anticipate din 18 mai, al treilea scrutin din ianuarie 2022, pentru care guvernul de dreapta moderat este favorit, dar fără nicio garanție că o victorie ar asigura stabilitatea viitorului executiv, transmite France Presse. La alegerile din martie 202
Președintele Donald Trump vorbește la NBC despre un nou mandat, soarta TikTok și respectarea Constituției în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii 'Meet the Press with Kristen Welker' de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaț
Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție
Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de
Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne
Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.
Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune
Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an
Președintele ucrainean Zelenski face o vizită la Praga
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiționat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse. Șeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski,
O rachetă a lovit Israelul după un atac revendicat de rebelii yemeniți Houthi
O rachetă a lovit duminică teritoriul Israelului în apropiere de aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, transmite dpa. După ce s-au declanșat alarmele antiaeriene, forțele armate israeliene au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen și că se fac încercări de interceptare. Purtătoru
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită în Rusia în 7-10 mai
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, când va participa la cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, a anunțat duminică Kremlinul printr-un comunicat preulat de Reuters de pe Telegram. Președinția de la Mosco
Încă o rachetă lansată din Yemen a vizat Israelul
Alarmele antiaeriene s-au auzit în Israel duminică; forțele armate au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen, transmite dpa, care observă că este a treia zi consecutiv când rebelii yemeniți Houthi atacă teritoriul israelian. Militarii israelieni au comunicat că au avut loc mai multe încercări de i
#Ucraina: Dronele rusești au rănit la Kiev 11 oameni, printre care doi copii
Un atac rusesc cu drone a rănit noaptea trecută la Kiev 11 oameni, printre care doi copii, au anunțat duminică oficiali și militari din capitala Ucrainei, citați de Reuters. Resturile de drone căzute au declanșat incendii în clădiri rezidențiale din cartierele Obolonski și Sviatoșinski ale capitalei ucrainene, a comunicat în mediil
Președintele sârb, în stare 'stabilă' după ce a fost internat la revenirea din Florida
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare 'stabilă', potrivit unei surse medicale, relatează AFP. Vucic, în vârstă de 55 de ani, 'a fost internat la Academia medicală militară imediat du
Kosovo: Parlamentul nu a reușit să-și aleagă președintele pentru a zecea oară
Parlamentarii kosovari nu au reușit pentru a zecea oară să-și aleagă sâmbătă un președinte, amânând și mai mult formarea unui guvern, la aproape trei luni după alegerile legislative, relatează AFP. Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile din 9 februarie, câștigate de partidul de guvernământ Vete
BTA: Peste 700 de militari vor participa la Ziua Vitejiei și la Parada Forțelor Armate Bulgare pe 6 mai
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, care este celebrată ca Zi a Vitejiei și a Forțelor Armate Bulgare, va fi marcată în centrul Sofiei pe 6 mai printr-o binecuvântare a culorilor și cu o paradă militară, a informat serviciul de presă al Ministerului Apărării. La paradă vor participa peste 700 de militari din Unitatea Gărzilor Naț