logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Italia: Premierul desemnat Conte vrea renegocierea Regulamentului Dublin

Imagine din galeria Agerpres

Premierul desemnat al Italiei, Giuseppe Conte, a dat asigurări luni că va cere renegocierea Regulamentului european de la Dublin, care atribuie în prezent ţărilor de sosire sarcina tratării cererilor de azil, informează AFP.

"Trebuie să reluăm şi să dezvoltăm negocierile cu Uniunea Europeană (UE) pentru a depăşi Regulamentul Dublin şi pentru a ajunge în final la o gestionare europeană a problemei imigraţiei", a notat Conte pe Facebook, în condiţiile în care este angajat în negocieri pentru formarea noului său guvern.

Subiectul este foarte sensibil în Italia, Roma acuzându-şi aliaţii din UE că nu dau dovadă de solidaritate în gestionarea acestei probleme, care face să apese o povară disproporţionată asupra unor ţări precum Italia sau Grecia.

Matteo Salvini, liderul partidului Liga (extrema dreaptă), care a "dinamitat" la mijlocul lui august coaliţia guvernamentală la putere, şi-a construit succesul politic datorită poziţiilor ostile faţă de primirea de imigranţi.

Conte a dat de asemenea asigurări că doreşte "un dialog franc, dar critic şi hotărât pentru depăşirea politicilor de austeritate şi modificarea regulilor în vigoare" în UE în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi reducerea datoriei publice.

El a făcut această declaraţie cu caracteristici de program politic pe Facebook în urma unei întâlniri cu liderii Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga), în vederea formării guvernului în următoarele zile.

"Avem nevoie de un guvern puternic şi stabil", a spus Conte. "Nu avem nevoie de supereroi, ci de persoane normale, hotărâte şi responsabile", a continuat el.

 

Crearea unui nou guvern Conte este deocamdată condiţionată de un vot online, prevăzut să aibă loc marţi, al membrilor M5S, care ar urma să spună dacă doresc sau nu o alianţă între M5S şi PD. Acest scrutin va avea loc între orele 07:00-16:00 GMT, pe platforma informatică a M5S.

În cazul unui vot negativ, liderul M5S, Luigi Di Maio, a prevăzut să nu se facă guvernul. El a ridicat cu toate acestea, luni seara, un obstacol din calea formării noului guvern, afirmând că M5S nu va mai revendica postul de vicepremier din moment ce şi PD a renunţat la el. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 05-05-2025 09:44

#Ucraina a doborât 42 de drone rusești, dar a suferit lovituri în două regiuni

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât duminică noaptea 42 de drone din 116 lansate de Rusia asupra regiunilor Sumî și Donețk, conform afirmațiilor militarilor, preluate de Reuters. Alte 21 de drone s-au pierdut, însă forțele armate ale Ucrainei nu au precizat ce s-a întâmplat cu celelalte 53, ci doar au comuni

Politic Ex 05-05-2025 09:41

Cabinetul israelian aprobă extinderea ofensivei din Fâșia Gaza

Cabinetul de securitate al premierului israelian Benjamin Netanyahu a aprobat o extindere graduală a ofensivei contra mișcării islamiste palestiniene Hamas în Fâșia Gaza, a anunțat luni postul de radio israelian Kan, care citează surse apropiate acestui dosar, transmite Reuters. Într-un mesaj video postat duminică pe X, la c&

Politic Ex 05-05-2025 09:30

Rusia și-a intensificat atacurile în #Ucraina, care raportează circa 200 de atacuri ruse într-o singură zi

Rusia continuă să-și intensifice ofensiva în estul Ucrainei, cu circa 200 de atacuri într-o singură zi, a anunțat duminică Statul Major al armatei Ucrainei într-o postare pe Facebook, informează AFP. Luptele s-au intensificat în special în jurul orașului strategic Pokrovsk în regiunea Donețk, unde forțele uc

Politic Ex 05-05-2025 09:23

Trump a confirmat că a propus să trimită trupe în Mexic pentru a combate traficul de droguri, dar președinta mexicană a refuzat

Președintele Donald Trump a confirmat că a propus trimiterea de trupe americane peste graniță, în Mexic, pentru a ajuta țara vecină să lupte împotriva traficului de droguri, dar președinta mexicană Claudia Sheinbaum a respins ideea, relatează luni dpa. Wall Street Journal a relatat vineri că, într-o convorbire telefonică la j

Politic Ex 05-05-2025 09:14

Rusia susține că a dejucat un atac cu drone din #Ucraina asupra Moscovei

Rusia a anunțat duminică noaptea că a dejucat un atac cu drone ucrainene asupra Moscovei, informează AFP. Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că apărarea antiaeriană ''a respins un atac cu patru drone care zburau în direcția Moscovei'', fără a provoca daune sau a face victime. AFP

Politic Ex 05-05-2025 08:58

Germania: Conservatorii și social-democrații semnează acordul de coaliție guvernamentală

Liderii blocului conservator și social-democraților din Germania semnează luni un acord de coaliție guvernamentală care va permite noii administrații să preia mandatul, la 10 săptămâni după alegerile anticipate, transmite DPA. Acordul de 144 de pagini, intitulat ''Responsabilitate pentru Germania'', urmează să fie semnat

Politic Ex 05-05-2025 08:41

Alegeri în Australia: Premierul victorios Albanese susține că a avut o ''conversație călduroasă'' cu Donald Trump

Premierul australian Anthony Albanese a declarat luni că a avut o ''conversație călduroasă'' cu Donald Trump, după ce partidul său a câștigat alegerile legislative în acest sfârșit de săptămână, în parte din cauza neîncrederii alegătorilor față de președintele american, informează AFP. '&

Politic Ex 05-05-2025 03:48

Yemen: Zeci de lovituri americane asupra capitalei Sanaa și împrejurimilor, susțin rebelii houthi

Houthii din Yemen au afirmat luni că mai mult de zece atacuri atribuite Statelor Unite au vizat capitala Sanaa și zonele înconjurătoare, în contextul în care Washingtonul desfășoară aproape zilnic o campanie de bombardamente vizându-i pe rebelii pro-iranieni, transmite AFP. Potrivit agenției de presă a rebelilor, Saba,

Politic Ex 05-05-2025 03:08

Trump a ordonat redeschiderea și modernizarea închisorii Alcatraz

Donald Trump a anunțat duminică seara, într-un mesaj pe rețeaua sa socială, că a cerut administrației sale să redeschidă și să modernizeze emblematica închisoare Alcatraz din golful San Francisco pentru a-i închide acolo pe cei mai violenți criminali, notează AFP. 'De mult timp, America este victimă unor infractori vicioș

Politic Ex 04-05-2025 20:24

Zelenski le cere aliaților să exercite presiuni asupra Moscovei pentru a pune în aplicare o încetare a focului

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că o încetare a focului cu Rusia este posibilă în orice moment și a cerut aliaților Kievului să exercite presiuni mai mari asupra Moscovei pentru a pune în aplicare această măsură, relatează Reuters. 'Credem că o încetare a focului este posibilă în orice m

Politic Ex 04-05-2025 20:00

După un an de guvernare de dreapta, Portugalia este din nou în campanie electorală

Portugalia a intrat oficial duminică în campania electorală pentru alegerile legislative anticipate din 18 mai, al treilea scrutin din ianuarie 2022, pentru care guvernul de dreapta moderat este favorit, dar fără nicio garanție că o victorie ar asigura stabilitatea viitorului executiv, transmite France Presse. La alegerile din martie 202

Politic Ex 04-05-2025 18:07

Președintele Donald Trump vorbește la NBC despre un nou mandat, soarta TikTok și respectarea Constituției în SUA

Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii 'Meet the Press with Kristen Welker' de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaț

Politic Ex 04-05-2025 18:00

Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție

Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de

Politic Ex 04-05-2025 17:27

Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne

Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.

Politic Ex 04-05-2025 16:24

Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune

Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an