logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

SUA: Reluarea negocierilor între Washington şi talibanii afgani

Imagine din galeria Agerpres

Statele Unite şi talibanii afgani au reluat joi negocierile în Qatar în vederea ajungerii la un acord care să permită retragerea soldaţilor americani din Afganistan după 18 ani de conflict, informează AFP citând o sursă americană sub protecţia anonimatului.

Această a 9-a rundă de discuţii între insurgenţi şi americani a început în urmă cu un an.

Generalul Scott Miller, comandantul şef al forţelor americane şi ale NATO în Afganistan, era prezent joi în locul unde se desfăşoară în mod obişnuit negocierile, conform constatării unui jurnalist AFP.

Întâlnirea are loc în contextul unei realităţi sângeroase în Afganistan: doi soldaţi americani au fost ucişi miercuri, aproximativ 10 explozii au zguduit luni oraşul Jalalabad, iar bilanţul atentatului sinucigaş de sâmbătă de la o nuntă, revendicat de gruparea Stat Islamic, a depăşit 80 de morţi.

SUA şi-au declarat miercuri disponibilitatea de a încheia negocierile. Acordul la care speră să ajungă prevede retragerea a peste 13.000 de soldaţi americani din Afganistan conform unui calendar strict. Este vorba de principala revendicare a talibanilor, care s-ar angaja, în schimb, ca teritoriile pe care le controlează să nu mai poată fi utilizate de organizaţii teroriste.

O încetare a focului între insurgenţi şi partea americană sau cel puţin o "reducere a violenţei" ar urma în egală măsură să figureze în documentul care ar fi unul istoric, la 18 ani după invadarea Afganistanului de către SUA pentru a alunga talibanii de la putere după atentatele din 11 septembrie 2001.

SUA speră să încheie un acord de pace cu talibanii până pe 1 septembrie, înaintea alegerilor prevăzute să aibă loc în Afganistan în aceeaşi lună, dar şi a scrutinului american din 2020.

Procesul de negociere "se desfăşoară bine", a declarat joi pentru AFP negociatorul şef al părţii talibane Abbas Stanikzai.

"Suntem acolo de 18 ani, este ridicol", a reiterat marţi preşedintele american Donald Trump."Negociem cu guvernul şi negociem cu talibanii", a adăugat şeful statului american. "Avem discuţii bune şi o să vedem ce se va petrece".

După această nouă rundă de negocieri, emisarul american Zalmay Khalilzad ar urma să meargă la Kabul pentru a "încuraja" pregătirile în vederea negocierilor inter-afgane, conform Departamentului de Stat.

Nereglementate au rămas o serie de aspecte spinoase, precum împărţirea puterii cu talibanii, viitorul actualei administraţii şi rolul puterilor regionale precum India sau Pakistan. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)

Afisari: 15

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-06-2025 12:15

Teheranul consideră că interdicția de călătorie impusă de SUA dovedește 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani

Iranul a criticat sâmbătă interdicția de călătorie impusă de președintele american Donald Trump asupra cetățenilor din 12 țări, între care Republica Islamică, declarând că arată o 'ostilitate profundă' față de iranieni și musulmani, informează Reuters. Acesta este 'un semn clar al dominației unei mentalități rasis

Politic Ex 07-06-2025 11:45

#Ucraina anunță că a doborât un avion de vânătoare rus Su-35

Forțele aeriene ucrainene au doborât un avion de vânătoare rus Su-35 sâmbătă dimineață, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. 'În această dimineață, pe 7 iunie 2025, ca urmare a unei operațiuni de succes a Forțelor Aeriene în direcția Kursk, un avion de luptă rus Su-35 a fost doborât', a t

Politic Ex 07-06-2025 11:17

Emmanuel Macron va vizita Groenlanda, teritoriu danez râvnit de Donald Trump, pe 15 iunie

Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială în Groenlanda pe 15 iunie pentru a-și arăta sprijinul pentru acest teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, informează AFP. El va călători în Groenlanda 'la invitația' premierului aces

Politic Ex 07-06-2025 09:44

SUA: Confruntări între poliția antirevoltă și protestatari în Los Angeles după raiduri antiimigrație

Polițiști cu căști de protecție și îmbrăcați în echipament antirevoltă s-au confruntat vineri seară cu protestatari în centrul orașului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigrației în care zeci de oameni au fost reținuți, informează Reuters și EFE. Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiț

Politic Ex 07-06-2025 09:19

O curte de apel permite administrației Trump să continue să refuze accesul agenției AP la Casa Albă și în avionul prezidențial

O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că președintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated Press (AP) de la anumite evenimente de presă, inclusiv accesul în Biroul Oval și în avionul prezidențial Air Force One, informează dpa și EFE. Instanța a suspendat parțial un ordin anterior al unei instanțe inf

Politic Ex 07-06-2025 08:40

#Ucraina anunță victime în 'cel mai puternic atac' efectuat de Rusia asupra orașului Harkov

Autoritățile ucrainene au raportat mai multe victime sâmbătă dimineața în urma unor atacuri aeriene intense ale armatei ruse asupra orașului Harkov, din estul ucrainean, informează dpa. 'Harkovul se confruntă cu cel mai puternic atac de la începutul războiului la scară largă' declanșat de Rusia împotriva Ucraine

Politic Ex 07-06-2025 05:13

SUA: Condamnați pentru asaltul asupra Capitoliului, cinci militanți de extremă dreapta cer despăgubiri

Cinci membri ai unui grup american de extremă dreapta grațiați de Donald Trump după condamnarea lor pentru rolul în asaltul asupra Capitoliului la Washington solicită despăgubiri de 100 de milioane de dolari de la Departamentul de Justiție, notează AFP. În plângerea lor la civil, depusă vineri la un tribunal federal din Flori

Politic Ex 07-06-2025 04:53

SUA: Curtea Supremă permite DOGE să acceseze datele Securității Sociale

Curtea Supremă a Statelor Unite cu majoritate conservatoare a autorizat vineri, până la un nou ordin, Departamentului pentru eficiență guvernamentală (DOGE), lansat de miliardarul Elon Musk, să acceseze datele personale deținute de Securitatea Socială, notează AFP. Cu o majoritate de șase voturi la trei, ale judecătorilor conservatori &i

Politic Ex 07-06-2025 04:07

Rusia: Un cetățean american a părăsit țara după internarea pentru agresiune asupra unui polițist

Cetățeanul american Joseph Tater, internat într-un spital de psihiatrie rus la mijlocul lunii aprilie pentru agresiune asupra unui polițist, a părăsit țara, a anunțat vineri agenția oficială de presă TASS, citată de AFP. Tater, 46 de ani, a fost arestat la Moscova în august 2024, acuzat că a atacat un polițist după un incident &ici

Politic Ex 07-06-2025 02:16

Un salvadorian expulzat din greșeală readus în Statele Unite, după luni de bătălie judiciară

Un imigrant salvadorian despre care administrația Trump a susținut că nu poate să-l repatrieze în ciuda deportării sale 'dintr-o eroare' în El Salvador a fost adus vineri în Statele Unite unde va fi acuzat de trafic de migranți, a anunțat procurorul general al SUA, Pam Bondi, relatează AFP. Cazul lui Kilmar Abrego Gar

Politic Ex 07-06-2025 00:45

Președintele sirian vizitează Daraa, leagănul revoltei din 2011

Președintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa a mers vineri la Daraa, leagănul revoltei din 2011, pentru prima dată de la răsturnarea liderului Bashar al-Assad în urmă cu aproape șase luni, relatează AFP. Agenția oficială de presă SANA a publicat imagini care arată o mulțime entuziastă salutându-l pe Sharaa care a dat mâna cu

Politic Ex 06-06-2025 22:48

Franța nu vinde arme Israelului, afirmă ministrul apărării

Franța are o poziție 'clară' care este să nu vândă arme Israelului, a declarat vineri seară ministrul apărării, Sébastien Lecornu, după ce docherii din portul Marsilia (sud-est) au refuzat să încarce un container plin cu componente militare pe o navă care se îndrepta spre Haifa, notează AFP. 'Poziția Franțe

Politic Ex 06-06-2025 21:14

Armata israeliană are o lipsă de 10.000 de soldați, între care 6.000 pentru unitățile de luptă (purtător de cuvânt)

Armata israeliană are o lipsă de peste 10.000 de soldați, dintre care aproximativ 6.000 pentru unitățile de luptă, a declarat vineri seara purtătorul său de cuvânt în Fâșia Gaza, după aproape 20 de luni de război între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP. Armata 'are o lipsă de peste 10.000 de sold

Politic Ex 06-06-2025 20:42

Gruparea rusă de mercenari Wagner se retrage din Mali

Gruparea rusă de mercenari Wagner, care a jucat un rol crucial în războiul din Ucraina până la rebeliunea eșuată condusă de fondatorul ei, Evgheni Prigojin, mort în august 2023 într-un misterios accident aviatic, și-a anunțat vineri retragerea din Mali, după o misiune de peste trei ani în această țară din regiunea africană Sahel, relatează agenț

Politic Ex 06-06-2025 20:38

Taiwanul denunță manevre 'provocatoare' ale armatei chineze

Taiwanul a denunțat vineri manevre 'provocatoare' ale armatei chineze după ce forțe ale acesteia au efectuat operațiuni de patrulare în jurul insulei, la o zi după o convorbire telefonică între președinții american și chinez, relatează AFP. Ministerul taiwanez al Apărării a comunicat că a detectat 21 de avioane militare chineze, printre car