ONU lansează un nou apel comunităţii internaţionale pentru a pune capăt crizei umanitare din Yemen

Un înalt responsabil al ONU a lansat luni, la Amman, un nou apel comunităţii internaţionale pentru a-şi continua angajamentul în conflictul din Yemen, făcând apel la solidaritate pentru a pune astfel capăt "celei mai grave crize umanitare din lume", transmite AFP.
"Din păcate, este cea mai gravă criză umanitară din lume şi, în anumite privinţe, ea se agravează pentru că ostilităţile şi luptele continuă şi pentru că situaţia a 20 de milioane (de persoane), adică mai mult de două treimi din cetăţenii yemeniţi, au nevoie de ajutor umanitar", a declarat pentru AFP Achim Steiner, administratorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Steiner a făcut aceste declaraţii în capitala Iordaniei, după prima vizită întreprinsă în Yemen de la preluarea funcţiei în 2017. Oficialul a afirmat că ONU a colectat mai puţin de 36% din sumele promise în cadrul conferinţei de la Geneva, care a avut loc la începutul anului 2019.
Promisiuni de contribuţii în valoare de aproximativ 2.6 miliarde de dolari au fost anunţate în cadrul acestei conferinţe, în condiţiile în care ONU a solicitat contribuţii care să depăşească 4 miliarde de dolari, ceea ce ar permite agenţiilor ONU să vină în ajutorul populaţiei yemenite puternic afectate de război.
"Ne confruntăm la ora actuală cu perspectiva reducerii raţiilor şi a programelor (de asistenţă) care vor afecta milioane de persoane", a atras atenţia Steiner.
"Dacă finanţarea nu se concretizează în următoarele două-trei luni, vor trebui reduse peste 21 de programe şi este tragic, este ceva ce nu ar trebui pur şi simplu să concepem şi cu siguranţă să nu acceptăm", a adăugat oficialul PNUD.
Conflictul din Yemen a făcut zeci de mii de morţi, în majoritate civili, conform informaţiilor furnizate de mai multe surse umanitare.
Aproximativ 3.3 milioane de persoane continuă să fie strămutate, iar 24.1 milioane, adică 80% din populaţie, au nevoie de ajutor, conform ONU.
Începând din 2015, rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, se opun forţelor proguvernamentale yemenite sprijinite de o coaliţie condusă de Arabia Saudită.
Cele două tabere au luate parte la mai multe negocieri sub auspiciile ONU, cele mai recente având loc în decembrie 2018. Negocierile nu au reuşit până acum să contribuie la încheierea conflictului. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Doi angajați ai ambasadei Israelului au fost uciși în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington
Doi angajați ai ambasadei Israelului în Statele Unite au fost uciși în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington DC, miercuri seară, unde avea loc un eveniment, a anunțat secretarul american pentru securitate internă, Kristi Noem, relatează agențiile internaționale de presă. 'Doi membri ai personalului ambasadei israeliene au
SUA: Senatul propune noi sancțiuni împotriva Rusiei
Peste 80 de senatori americani și-au adus sprijinul miercuri unui proiect de lege care vizează impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, în fața a ceea ce ei consideră a fi lipsa de voință a Moscovei de a pune capăt războiului din Ucraina, transmite AFP. Acești congresmeni din ambele partide doresc să pună mai multă presiune asu
Israel: Armata afirmă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen
Armata israeliană a anunțat joi că a interceptat o nouă rachetă lansată din Yemen, de unde rebelii houthi vizează în mod regulat teritoriul israelian, transmite AFP. 'În urma sirenelor care au sunat recent în mai multe regiuni din Israel, a fost interceptată o rachetă lansată din Yemen', a indicat armata pe contul său
Coreea de Nord: Accident 'grav' în cursul ceremoniei de lansare a unei nave de război
Un accident grav a avut loc în timpul unei ceremonii de lansare a unei nave de război nord-coreene, a relatat joi agenția oficială de presă a țării, liderul Kim Jong Un vorbind despre un 'act criminal', notează AFP. Miercuri, în cursul ceremoniei de lansare a unui distrugător de 5.000 de tone în orașul-port Chongjin (
Canada a discutat la 'nivel înalt' despre eventuala sa participare la 'Golden Dome' american
Canada a purtat discuții 'la nivel înalt' cu Statele Unite despre o eventuală participare la 'Golden Dome', sistemul de apărare antirachetă dorit de președintele american Donald Trump, a declarat miercuri prim-ministrul Mark Carney, notează AFP. 'Avem capacitatea, dacă dorim, de a participa la Golden Dome prin investi
SUA: Rubio, relativ 'optimist' în ce privește sfârșitul războiului din Gaza
Secretarul de stat american, Marco Rubio, s-a declarat miercuri relativ 'optimist' în ceea ce privește încheierea destul de rapidă a războiului din Fâșia Gaza și eliberarea tuturor ostaticilor încă deținuți de Hamas, notează AFP. 'Nu vreau să mă anticipez (...), dar am un anumit nivel de optimism cu privire
VIDEO Ramaphosa crede că Trump va participa la summitul G20 care va avea loc în Africa de Sud
Președintele sud-african Cyril Ramaphosa a afirmat miercuri că se așteaptă ca omologul său american, Donald Trump, să participe la summitul G20 organizat la Johannesburg în noiembrie, în ciuda unei întâlniri tensionate în Biroul Oval, notează AFP. 'Mă aștept ca el să vină în Africa de Sud', a declara
SUA: În ziua de naștere a lui Trump, Washingtonul va găzdui o grandioasă paradă militară
Străzile Washingtonului vor fi protejate de bariere metalice mari pentru a permite trecerea tancurilor în timpul unei parade militare organizată în iunie pentru a celebra a 250-a aniversare a forțelor armate americane, o dată care coincide și cu ziua de naștere a lui Donald Trump, notează AFP. Pe 14 iunie, președintele republican d
Washingtonul ar putea sancționa un renumit judecător brazilian, afirmă Rubio
Statele Unite l-ar putea sancționa pe judecătorul Alexandre de Moraes, de la Curtea Supremă a Braziliei, care s-a opus fostului președinte de dreapta Jair Bolsonaro și lui Elon Musk, a afirmat miercuri secretarul de stat american, Marco Rubio, notează AFP. Întrebat în timpul unei audieri în Congres dacă administrația Trump ar
Statele Unite au acceptat un Boeing 747 din partea Qatarului
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a acceptat avionul Boeing 747 oferit de Qatar președintelui Donald Trump pentru a fi folosit ca avion prezidențial, a anunțat miercuri Pentagonul, în pofida acuzațiilor de corupție din partea opoziției democrate, relatează AFP. Donația, estimată la 400 de milioane de dolari, destinată în
Ofensivă în Gaza: Netanyahu suflă cald și rece asupra situației ostaticilor (AFP)
Israelul este pregătit să accepte o 'încetare temporară a focului' care să permită eliberarea ostaticilor din Gaza, a declarat miercuri seara premierul Benjamin Netanyahu, afirmând în același timp că armata va controla 'în totalitate Fâșia Gaza' în urma ofensivei în curs, relatează AFP.
ONU condamnă tirurile israeliene în cursul vizitei unei delegații de diplomați în Cisiordania
ONU a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegații de diplomați la Jenin, în Cisiordania, cerând o 'investigație amănunțită' din partea autoritățil
Incident cu diplomați în Cisiordania: Ambasadorii Israelului, convocați în Franța, Italia, Portugalia și Spania;Turcia cere o anchetă
Ambasadorii Israelului în Franța, Spania, Portugalia și Italia au fost convocați după ce militari israelieni au deschis focuri de avertisment în timpul trecerii unei delegații de diplomați printr-o
Israel: Curtea Supremă a decis că demiterea șefului securității interne Shin Bet a fost 'contrară legii'
Curtea Supremă a Israelului a decis miercuri că decizia adoptată în martie de către guvern de a-l demite pe șeful agenției de securitate internă Shin Bet, Ronen Bar, a fost 'contrară legii', într-o hotărâre ca răspuns la apelurile împotriva acestei măsuri, informează AFP. 'Curtea Supremă a stabilit că decizia guvernului de a
SUA/Rusia: Marco Rubio se abține să-l califice pe Putin drept 'criminal de război'
Secretarul de stat Marco Rubio s-a abținut miercuri să-l califice pe președintele rus Vladimir Putin drept 'criminal de război', afirmând că prioritare acum sunt negocierile pentru a pune capăt războiului în Ucraina, relatează AFP. În cadrul unei audieri tensionate în Congres, reprezentantul democrat Bill Keating și-a ad