Marea Britanie: Peste 60 de membri laburişti ai Camerei Lorzilor îl critică pe Corbyn în legătură cu antisemitismul
Mai mult de 60 de membri laburişti ai Camerei Lorzilor au semnat o declaraţie în care îl acuză pe liderul laburist Jeremy Corbyn că nu a trecut 'testul de leadership' în partid în legătură cu antisemitismul, transmite Reuters.
Corbyn, un activist veteran pentru drepturile palestinienilor şi un critic al guvernului israelian, a fost acuzat că a permis dezvoltarea unei culturi a antisemitismului în principalul partid de opoziţie din Marea Britanie, ceea ce el neagă.
Opt parlamentari au demisionat din Partidul Laburist în acest an din cauza antisemitismului şi a poziţiei lui Corbyn cu privire la Brexit, care i-a nemulţumit şi pe mulţi membri care vor ca formaţiunea lor să adopte o poziţie proeuropeană fără echivoc.
Declaraţia publicată de The Guardian, semnată de aproximativ o treime dintre membrii laburişti ai Camerei Lorzilor, printre care şi câţiva foşti miniştri laburişti din perioada 1997-2010, precum Peter Mandelson, are un mesaj puternic: 'Partidul Laburist le urează bun-venit tuturor* indiferent de rasă, credinţă, vârstă, identitate de gen sau orientare sexuală. (*cu excepţia, se pare, a evreilor).'
'Aţi eşuat în apărarea valorilor antirasiste ale partidului nostru. Aţi picat, prin urmare, testul de leadership', scriu semnatarii.
Ei pus sub semnul întrebării dacă partidul va mai putea să câştige vreodată alegerile la nivel naţional 'atât timp cât nu ne putem pune în ordine propria casă'.
Săptămâna trecută, o emisiune a BBC a relatat că biroul lui Corbyn s-a amestecat în procesul disciplinar intern independent menit să elimine antisemitismul, o acuzaţie respinsă de partid.
Un purtător de cuvânt laburist a declarat că partidul 'este solidar cu poporul evreu şi este pe deplin angajat în sprijinirea, apărarea şi celebrarea comunităţii evreieşti' şi că îşi accelerează procedurile de tratare a cazurilor de antisemitism.
'Indiferent de acuzaţiile false şi înşelătoare despre partid ale celor ostili politicii lui Jeremy Corbyn, Partidul Laburist ia măsuri hotărâte împotriva antisemitismului', a subliniat purtătorul de cuvânt.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
Șefa diplomației europene nu are ''așteptări mari'' privind contactele dintre Rusia, #Ucraina și SUA
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a afirmat luni că nu are mari așteptări privind noua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite, care va începe mâine, marți, la Abu Dhabi, considerând că Moscova nu a dat semne că ar fi dispusă să negocieze cu bună credință, informează EFE. ''Nu am mari aștept
UE trebuie să regândească securitatea luând în calcul creșterea influenței marilor companii tehnologice, spune Teresa Ribera
Uniunea Europeană trebuie să regândească securitatea pentru a ține cont de provocările și de riscurile generate de puterea tot mai mare a marilor companii de tehnologie, care depășește preocupările tradiționale legate de concurență, a declarat luni vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, informează Reuters. 'Treb
Turcia: Explozia de la uzina siderurgică din Izmir s-a soldat cu 16 morți, anunță președintele Erdogan
O explozie accidentală la o oțelărie din apropierea orașului-port Izmir, din vestul Turciei, s-a soldat cu 16 morți și 13 răniți, doi dintre aceștia fiind în stare foarte gravă, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan, după o reuniune de cabinet, informează AFP și Reuters. 'Circumstanțele acestui incident tragic - inclusiv m
O unitate a Gardienilor Revoluției iraniene s-ar afla în spatele atacurilor asupra frigiderelor din supermarketuri (anchetatori francezi)
Judecători de instrucție au fost însărcinați luni cu anchetarea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat în octombrie sisteme frigorifice din supermarketuri, iar ancheta indică spre Iran, a anunțat procuratura din Paris, transmite AFP. Parchetul a deschis o anchetă judiciară care îi vizează, în special, pe '
SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE. Serviciul Secret le-a spus jurnaliștilor prezenți în exteriorul Casei Albe să se adăpostească în sala de presă în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), la
Operatorii de infrastructuri vitale din Cehia vor primi atribuții noi pentru contracararea dronelor
Guvernul ceh a aprobat propuneri legislative pentru acordarea de atribuții mai largi operatorilor de infrastructuri vitale pentru eliminarea dronelor care pătrund în zone interzise, a comunicat luni ministerul de interne de la Praga conform agenției Reuters. Ministerul a arătat că inițiativele reprezintă o reacție la situația de securita
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, atenționează ONU
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, potrivit unei evaluări realizate de Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), transmite luni dpa. Agenția ONU a precizat într-un comunicat publicat luni că, deși precipitațiile mai abundente au îmbunătățit disponibili
Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina 'este deja o altă țară' față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american Donald Trump că, în prezent, Ucraina 'este deja o altă țară' din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 'Din punct de vedere geografic, Ucraina este deja o altă țară. Realitatea de pe teren este evidentă. Cred că
Spania: Partidele de dreapta, bine cotate în sondaje pentru alegerile din 29 noiembrie
Partidul Popular (PP) conservator din Spania ar învinge Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, dar ar avea nevoie de formațiunea de dreapta Vox pentru a-și asigura o majoritate parlamentară, conform celor mai recente sondaje înaintea alegerilor generale din 29 noiembrie, informează luni Reuters.
Franța: Guvernul a anunțat o creștere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale
Guvernul francez a anunțat luni o creștere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestații generate de scăderea puterii de cumpărare și nemulțumirile tineretului, transmit AFP și EFE. Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plătești un angajat în Franța să fie de a
Canada anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Canada a decis să impună Rusiei noi sancțiuni pentru agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat luni șefa diplomației canadiene, Anita Anand, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a G7, conform AFP. Guvernul de la Ottawa a adăugat pe lista de sancțiuni 38 de entități și 24 de persoane, cu scopul de a 'reduce și mai mult capacitățile mi
Peru este îngrijorat de soarta cetățenilor săi înrolați de Rusia pentru războiul cu #Ucraina
Ministrul peruan de externe Carlos Espa și-a exprimat luni, în timpul unei vizite la Moscova, îngrijorarea față de situația concetățenilor săi înrolați în Rusia pentru războiul cu Ucraina, transmite AFP. În dialogul cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Lima a afirmat că dorește să reacțione
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea structurii de protecție de la Cernobîl
Donatorii reuniți luni la Paris au promis peste jumătate din suma de 500 de milioane de euro necesară pentru repararea structurii de izolare de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, avariată anul trecut de o dronă rusească, relatează AFP. 'Valoarea totală a angajamentelor confirmate se ridică acum la 278 de milioane de euro, pro
Alice Huang, cu o biografie plină de mistere, în centrul spionajului de la Nvidia
Alice Huang, o femeie de afaceri chineză și fostă directoare a firmei singaporeze Megaspeed, se află în centrul unei presupuse operațiuni de spionaj împotriva CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, în contextul în care o mare parte din cariera sa profesională rămâne învăluită în mister, relatează luni EFE. Ide














