Deputaţii francezi au aprobat un proiect de lege împotriva discursului urii pe internet

Adunarea Naţională din Franţa a adoptat marţi, cu o largă majoritate, o propunere legislativă prin care platformele online vor fi obligate să şteargă postările care instigă la ură, relatează DPA.
Urmând exemplul Germaniei, proiectul de lege din Franţa prevede că reţelele de socializare trebuie să elimine postările ofensatoare în 24 de ore de la momentul în care le sunt sesizate.
Adunarea Naţională a aprobat proiectul cu 434 de voturi pentru şi 33 împotrivă.
Începând din octombrie 2017, site-urile din Germania trebuie să elimine postările care conţin în mod clar un discurs ce îndeamnă la ură în interval de 24 de ore sau în interval de o săptămână în cazurile mai puţin evidente, pentru a evita amenzile, care pot ajunge şi la milioane de euro.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat recent o astfel de propunere, spunând că este eficientă, însă proiectul de lege nu a scăpat de critici.
Apărătorii libertăţii cuvântului spun că legea ar putea determina unele site-uri să fie mult prea precaute şi să şteargă postările controversate care nu conţin neapărat un discurs al urii.
Proiectul de lege din Franţa le cere site-urilor să coopereze cu instanţele, cu un parchet public separat care va fi creat pentru a se ocupa de discursul urii.
La sfârşitul lunii trecute, Facebook a fost de acord să împărtăşească instanţelor franceze adrese de IP legate de anumite postări ofensatoare, pentru a-i găsi pe presupuşii vinovaţi.
Propunerea intenţionează de asemenea să simplifice căile prin care utilizatorii pot raporta cazurile de discurs al urii.
Amenda pentru nerezolvarea unor astfel de plângeri poate ajunge până la 4% din veniturile mondiale ale companiei.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Israelul a aprobat un plan prevăzând 'cucerirea' Fâșiei Gaza (sinteză AFP)
Cabinetul de securitate israelian a aprobat o extindere a operațiunilor militare vizând 'cucerirea' Fâșiei Gaza, după ce autoritățile au dispus mobilizarea a zeci de mii de rezerviști pentru această ofensivă, a declarat luni
Viitorul cancelar german Friedrich Merz promite reforme
Berlin, 5 mai /Agerpres/- Viitorul cancelar federal german de centru-dreapta, Friedrich Merz, a promis luni acțiuni rapide de reformă economică pentru a scoate Germania din recesiune, relatează agențiile Reuters și DPA. Blocul politic al lui Merz, format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) împreună cu filiala sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU), și
UE: Fără China, Rusia nu ar putea continua să atace Ucraina 'cu aceeași forță'
Comisia Europeană a declarat luni că, fără sprijinul Chinei, Rusia nu ar putea continua războiul de agresiune împotriva Ucrainei 'cu aceeași forță' și a subliniat că Beijingul 'rămâne un facilitator-cheie' al Kremlinului, relatează EFE. 'China rămâne un facilitator-cheie pentru continuarea războiului de agresiune al Rusiei
Uniunea Europeană, 'îngrijorată' de noul plan israelian pentru Fâșia Gaza, face apel la 'reținere'
Uniunea Europeană este 'îngrijorată' de noul plan israelian privind 'cucerirea' Fâșiei Gaza și face apel să se dea dovadă de 'cea mai mare reținere', a declarat luni un purtător de cuvânt al serviciului său diplomatic, relatează AFP. 'Uniunea Europeană este îngrijorată de extinderea prevăzută a operațiunii fo
Franța: Ministerul de Interne înăsprește criteriile de naturalizare a străinilor
Ministrul de interne francez, Bruno Retailleau, a prezentat luni un nou ordin ce vizează înăsprirea criteriilor de naturalizare a străinilor, în materie de respectare a legilor, cunoaștere a limbii franceze și inserție pe piața muncii, transmite AFP. 'Această circulară reprezintă o ruptură', dar 'nu cu dreptul nostru', a subliniat R
O jurnalistă rusă, care risca ani grei de închisoare pentru criticile împotriva invaziei în #Ucraina, exfiltrată în Franța de RSF
Jurnalista rusă Ekaterina Barabaș, critic de cinema - care risca până la zece ani de închisoare pentru că a denunțat războiul dus de Moscova în Ucraina -a fost exfiltrată prin țări terțe, în Franța de către Reporters sans frontieres (RSF- Reporteri fără frontiere), a anunțat luni această organizație neguvernamentală în cadrul unei conferințe de
Trei civili uciși în atacuri cu drone ucrainene în regiunea rusă Kursk
Atacuri cu drone ucrainene au ucis luni trei civili în regiunea rusă Kursk, a anunțat guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Hinștein, relatează AFP. Forțele ucrainene au lansat un atac surpriză asupra teritoriului de la granița cu Ucraina în august 2024, cucerind aproximativ 1.400 de kilometri pătrați. Armata rusă desfășoară o ofensivă la s
Iranul afirmă că poziția sa față de negocierile cu SUA cu privire la programul nuclear rămâne neschimbată
Iranul rămâne angajat față de diplomație cu Statele Unite, a indicat luni guvernul de la Teheran, după ce a patra rundă de negocieri cu Washingtonul cu privire la programul nuclear, prevăzută să aibă loc pe 3 mai la Roma, a fost amânată din 'motive logistice', transmite Reuters. 'Noi ne-am anunțat angajamentul de a continua pe calea dia
Kremlinul afirmă că este necesară o întâlnire Trump-Putin
Kremlinul a declarat luni, referitor la o eventuală întrevedere în Arabia Saudită între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, că o întâlnire între cei doi este necesară, dar a precizat că liderul rus nu are prevăzută nicio deplasare în Orientul Mijlociu pentru jumătatea acestei luni, transmite Reuters.
UE vrea să investească 500 de milioane de euro pentru a atrage cercetători
Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen vor să-i atragă pe cercetătorii străini - amenințați în special în SUA de politicile administrației Trump - organizând în acest scop luni la Paris conferința Choose Europe for Science, relatează AFP. Președinta Comisiei Europene a anunțat în cadrul conferinței că Uniunea Eur
Mișcarea Hamas acuză Israelul că utilizează ajutorul umanitar ca mijloc de ''șantaj politic''
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a acuzat luni Israelul că utilizează ajutorul umanitar ca mijloc de ''șantaj politic'' și că este responsabil pentru ''agravarea catastrofei umanitare'' din Fâșia Gaza, informează France Presse. ''Respingem utilizarea ajutorului umanitar ca un mijloc de șantaj
Partidul german de extremă dreapta AfD depune plângere după ce a fost clasificat drept 'extremist'
Partidul Alternativa pentru Germania (AfD), aflat în prezent în fruntea sondajelor naționale în Germania, a anunțat luni că a declanșat o acțiune în justiție contra deciziei Oficiului federal de informații interne de a-l clasifica drept partid 'extremist' de dreapta ce ar putea reprezenta un pericol pentru ordinea democratică, informează AFP ș
Președintele Kenyei a scăpat nevătămat după ce o persoană din public a aruncat cu un pantof în el la un miting
Președintele kenyan William Ruto a reușit să se ferească de o lovitură cu un pantof: el a parat obiectul de încălțăminte cu brațul la un miting în provincia Migori din estul țării, relatează luni agenția Reuters. El a ținut duminică un discurs despre costul vieții în Kenya, subiect care a iritat publicul și l-a obligat pe șef
Tensiuni India-Pakistan: Armata pakistaneză a efectuat încă un test cu rachete
Armata pakistaneză a anunțat luni că a efectuat un test de lansare de rachete, al doilea în două zile, pe fondul tensiunilor în creștere cu India vecină, relatează AFP. ''Pakistanul a efectuat astăzi un test reușit de lansare a unei rachete Fattah, cu o rază de acțiune de 120 km'', a informat armata într-un co
Boris Pistorius, care susține #Ucraina, rămâne ministru al apărării în noul guvern al Germaniei (comentariu AFP)
Ministrul german al apărării Boris Pistorius, care a susținut ferm Ucraina în războiul cu Rusia, își va păstra portofoliul și în viitorul guvern de la Berlin, anunță luni AFP. În noua formulă guvernamentală, care va fi oficializată marți, Pistorius va coordona un program nou și amplu de reînarmare a Germaniei, cu