CEDO a condamnat Turcia pentru încălcarea libertăţii de exprimare a unui lider kurd
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a decis marţi că Turcia a încălcat libertatea de exprimare a opozantului kurd Selahattin Demirtaş, care a fost condamnat penal după ce şi-a exprimat punctul de vedere într-o emisiune televizată, relatează AFP.
După examinarea declaraţiilor făcute în 2005 la televizor de Selahattin Demirtaş, aflat în prezent în detenţie şi a cărui eliberare a fost solicitată zadarnic toamna trecută de CEDO, instanţa de la Strasbourg "estimează că, luate în ansamblu, aceste declaraţii nu pot fi considerate ca reprezentând un apel la folosirea violenţei, la rezistenţă armată sau revoltă şi nici discurs de ură".
Fost lider al Partidului democrat al popoarelor (HDP), Selahattin Demirtaş se află în închisoare din noiembrie 2016, fiind acuzat de conducerea unei organizaţii teroriste. Procesul său în acest caz urmează să fie reluat marţea viitoare în Turcia.
CEDO a cerut în noiembrie 2018 eliberarea sa neîntârziată, afirmând că menţinerea sa în detenţie prelungită urmăreşte "scopul nedeclarat de înăbuşire a pluralismului" din Turcia.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care acuză HDP că este interfaţa politică a Partidului muncitorilor din Kurdistan (KKK), organizaţie armată ilegală considerată teroristă atât de Ankara cât şi de aliaţii săi occidentali, a respins prompt solicitarea de atunci a CEDO, subliniind că nu are caracter constrângător.
Decizia de marţi a CEDO se referă la procedura lansată în 2005 de către justiţia din Turcia împotriva lui Demirtaş după declaraţiile făcute de acesta telefonic în cadrul unei emisiuni televizate, în calitate de "preşedinte al Asociaţiei pentru drepturile omului şi purtător de cuvânt al platformei democratice din Diyarbakir".
Demirtaş a făcut apel "la autorităţi şi opinia publică să ţină cont de rolul pe care l-ar putea juca Abdullah Ocalan, liderul PKK, aflat în închisoare, în identificarea unei soluţii paşnice la problema kurdă, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie", precizează CEDO într-un comunicat.
Selahattin Demirtaş a fost inculpat pentru "propagandă în favoarea unei organizaţii teroriste" în urma acelor declaraţii, procesul fiind ulterior suspendat pentru trei ani.
CEDO a condamnat totodată Turcia la plata a 2500 de euro daune morale şi 1000 de euro cheltuieli de judecată.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
Șefa diplomației europene nu are ''așteptări mari'' privind contactele dintre Rusia, #Ucraina și SUA
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a afirmat luni că nu are mari așteptări privind noua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite, care va începe mâine, marți, la Abu Dhabi, considerând că Moscova nu a dat semne că ar fi dispusă să negocieze cu bună credință, informează EFE. ''Nu am mari aștept
UE trebuie să regândească securitatea luând în calcul creșterea influenței marilor companii tehnologice, spune Teresa Ribera
Uniunea Europeană trebuie să regândească securitatea pentru a ține cont de provocările și de riscurile generate de puterea tot mai mare a marilor companii de tehnologie, care depășește preocupările tradiționale legate de concurență, a declarat luni vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, informează Reuters. 'Treb
Turcia: Explozia de la uzina siderurgică din Izmir s-a soldat cu 16 morți, anunță președintele Erdogan
O explozie accidentală la o oțelărie din apropierea orașului-port Izmir, din vestul Turciei, s-a soldat cu 16 morți și 13 răniți, doi dintre aceștia fiind în stare foarte gravă, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan, după o reuniune de cabinet, informează AFP și Reuters. 'Circumstanțele acestui incident tragic - inclusiv m
O unitate a Gardienilor Revoluției iraniene s-ar afla în spatele atacurilor asupra frigiderelor din supermarketuri (anchetatori francezi)
Judecători de instrucție au fost însărcinați luni cu anchetarea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat în octombrie sisteme frigorifice din supermarketuri, iar ancheta indică spre Iran, a anunțat procuratura din Paris, transmite AFP. Parchetul a deschis o anchetă judiciară care îi vizează, în special, pe '
SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE. Serviciul Secret le-a spus jurnaliștilor prezenți în exteriorul Casei Albe să se adăpostească în sala de presă în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), la
Operatorii de infrastructuri vitale din Cehia vor primi atribuții noi pentru contracararea dronelor
Guvernul ceh a aprobat propuneri legislative pentru acordarea de atribuții mai largi operatorilor de infrastructuri vitale pentru eliminarea dronelor care pătrund în zone interzise, a comunicat luni ministerul de interne de la Praga conform agenției Reuters. Ministerul a arătat că inițiativele reprezintă o reacție la situația de securita
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, atenționează ONU
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, potrivit unei evaluări realizate de Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), transmite luni dpa. Agenția ONU a precizat într-un comunicat publicat luni că, deși precipitațiile mai abundente au îmbunătățit disponibili
Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina 'este deja o altă țară' față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american Donald Trump că, în prezent, Ucraina 'este deja o altă țară' din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 'Din punct de vedere geografic, Ucraina este deja o altă țară. Realitatea de pe teren este evidentă. Cred că
Spania: Partidele de dreapta, bine cotate în sondaje pentru alegerile din 29 noiembrie
Partidul Popular (PP) conservator din Spania ar învinge Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, dar ar avea nevoie de formațiunea de dreapta Vox pentru a-și asigura o majoritate parlamentară, conform celor mai recente sondaje înaintea alegerilor generale din 29 noiembrie, informează luni Reuters.
Franța: Guvernul a anunțat o creștere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale
Guvernul francez a anunțat luni o creștere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestații generate de scăderea puterii de cumpărare și nemulțumirile tineretului, transmit AFP și EFE. Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plătești un angajat în Franța să fie de a
Canada anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Canada a decis să impună Rusiei noi sancțiuni pentru agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat luni șefa diplomației canadiene, Anita Anand, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a G7, conform AFP. Guvernul de la Ottawa a adăugat pe lista de sancțiuni 38 de entități și 24 de persoane, cu scopul de a 'reduce și mai mult capacitățile mi
Peru este îngrijorat de soarta cetățenilor săi înrolați de Rusia pentru războiul cu #Ucraina
Ministrul peruan de externe Carlos Espa și-a exprimat luni, în timpul unei vizite la Moscova, îngrijorarea față de situația concetățenilor săi înrolați în Rusia pentru războiul cu Ucraina, transmite AFP. În dialogul cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Lima a afirmat că dorește să reacțione
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea structurii de protecție de la Cernobîl
Donatorii reuniți luni la Paris au promis peste jumătate din suma de 500 de milioane de euro necesară pentru repararea structurii de izolare de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, avariată anul trecut de o dronă rusească, relatează AFP. 'Valoarea totală a angajamentelor confirmate se ridică acum la 278 de milioane de euro, pro
Alice Huang, cu o biografie plină de mistere, în centrul spionajului de la Nvidia
Alice Huang, o femeie de afaceri chineză și fostă directoare a firmei singaporeze Megaspeed, se află în centrul unei presupuse operațiuni de spionaj împotriva CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, în contextul în care o mare parte din cariera sa profesională rămâne învăluită în mister, relatează luni EFE. Ide














