Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE insistă asupra condiţionării accesării fondurilor europene de statul de drept
Guvernul finlandez şi membri ai Comisiei Europene s-au întâlnit vineri cu ocazia începerii de către Finlanda a preşedinţiei semestriale a Consiliului UE şi pentru a discuta agenda acestei preşedinţii preluate de la România, relatează agenţia dpa.
Finlanda a anunţat deja că un obiectiv central al preşedinţiei sale va fi promovarea leadership-ului global al UE în combaterea schimbărilor climatice. Printre alte priorităţi se numără bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 şi apărarea ''valorilor europene'' precum statul de drept.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a arătat optimist faţă de preşedinţia finlandeză, vorbind despre o caracteristică a Finlandei de a lucra în direcţia unui ''obiectiv comun'' şi a descris această ţară ca fiind una ''pragmatică, realistă, calmă, exact ce ne trebuie în următoarele şase luni''.
Juncker a avut vineri o discuţie cu premierul finlandez Antti Rinne, în timp ce alţi membri ai Comisiei Europene şi miniştri finlandezi au avut discuţii în diverse formate, înaintea unei reuniuni comune a executivului comunitar şi guvernului finlandez.
Rinne a insistat că unul din subiectele discutate este ''cum să legăm statul de drept de finanţarea'' din bugetul pe termen lung al UE. În programul preşedinţiei finlandeze se menţionează că vor continua eforturile de ''condiţionare a primirii fondurilor europene de respectarea statului de drept''.
Comisia Europeană a anunţat de anul trecut că doreşte ca în viitorul buget multianual al UE - care va avea un gol de 12-14 miliarde de euro ca urmare a retragerii Marii Britanii - să condiţioneze accesarea fondurilor europene de situaţia statului de drept.
''Cu ajutorul noilor instrumente propuse, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept. O astfel de decizie ar urma să fie propusă de Comisie şi adoptată de Consiliu prin vot cu majoritate calificată inversă'', a menţionat Comisia Europenă în propunerile avansate în mai anul trecut privind bugetul multianual, pe care-l dorea să fie finalizat înaintea alegerilor europarlamentare de anul acesta, ceea ce nu s-a reuşit.
Oficiali polonezi au sugerat că Polonia ar putea bloca bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 dacă se va încerca o astfel de condiţionare a accesării fondurilor europene. Propunerile Comisiei Europene reprezintă doar o etapă în elaborarea bugetului, care va fi definitivat în urma negocierilor la care participă instituţiile europene şi statele membre, pentru adoptarea formei finale fiind nevoie de votul unanim al tuturor statelor UE.
Programul vizitei membrilor Comisiei Europene la Helsinki a mai cuprins participarea la un dineu găzduit de preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, membrii executivului comunitar având pe agendă şi o întâlnire cu Marele Comitet al parlamentului finlandez, un grup ce are un rol semnificativ în ghidarea politicii europene a guvernului de la Helsinki. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
Șefa diplomației europene nu are ''așteptări mari'' privind contactele dintre Rusia, #Ucraina și SUA
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a afirmat luni că nu are mari așteptări privind noua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite, care va începe mâine, marți, la Abu Dhabi, considerând că Moscova nu a dat semne că ar fi dispusă să negocieze cu bună credință, informează EFE. ''Nu am mari aștept
UE trebuie să regândească securitatea luând în calcul creșterea influenței marilor companii tehnologice, spune Teresa Ribera
Uniunea Europeană trebuie să regândească securitatea pentru a ține cont de provocările și de riscurile generate de puterea tot mai mare a marilor companii de tehnologie, care depășește preocupările tradiționale legate de concurență, a declarat luni vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, informează Reuters. 'Treb
Turcia: Explozia de la uzina siderurgică din Izmir s-a soldat cu 16 morți, anunță președintele Erdogan
O explozie accidentală la o oțelărie din apropierea orașului-port Izmir, din vestul Turciei, s-a soldat cu 16 morți și 13 răniți, doi dintre aceștia fiind în stare foarte gravă, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan, după o reuniune de cabinet, informează AFP și Reuters. 'Circumstanțele acestui incident tragic - inclusiv m
O unitate a Gardienilor Revoluției iraniene s-ar afla în spatele atacurilor asupra frigiderelor din supermarketuri (anchetatori francezi)
Judecători de instrucție au fost însărcinați luni cu anchetarea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat în octombrie sisteme frigorifice din supermarketuri, iar ancheta indică spre Iran, a anunțat procuratura din Paris, transmite AFP. Parchetul a deschis o anchetă judiciară care îi vizează, în special, pe '
SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE. Serviciul Secret le-a spus jurnaliștilor prezenți în exteriorul Casei Albe să se adăpostească în sala de presă în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), la
Operatorii de infrastructuri vitale din Cehia vor primi atribuții noi pentru contracararea dronelor
Guvernul ceh a aprobat propuneri legislative pentru acordarea de atribuții mai largi operatorilor de infrastructuri vitale pentru eliminarea dronelor care pătrund în zone interzise, a comunicat luni ministerul de interne de la Praga conform agenției Reuters. Ministerul a arătat că inițiativele reprezintă o reacție la situația de securita
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, atenționează ONU
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, potrivit unei evaluări realizate de Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), transmite luni dpa. Agenția ONU a precizat într-un comunicat publicat luni că, deși precipitațiile mai abundente au îmbunătățit disponibili
Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina 'este deja o altă țară' față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american Donald Trump că, în prezent, Ucraina 'este deja o altă țară' din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 'Din punct de vedere geografic, Ucraina este deja o altă țară. Realitatea de pe teren este evidentă. Cred că
Spania: Partidele de dreapta, bine cotate în sondaje pentru alegerile din 29 noiembrie
Partidul Popular (PP) conservator din Spania ar învinge Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, dar ar avea nevoie de formațiunea de dreapta Vox pentru a-și asigura o majoritate parlamentară, conform celor mai recente sondaje înaintea alegerilor generale din 29 noiembrie, informează luni Reuters.
Franța: Guvernul a anunțat o creștere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale
Guvernul francez a anunțat luni o creștere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestații generate de scăderea puterii de cumpărare și nemulțumirile tineretului, transmit AFP și EFE. Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plătești un angajat în Franța să fie de a
Canada anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Canada a decis să impună Rusiei noi sancțiuni pentru agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat luni șefa diplomației canadiene, Anita Anand, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a G7, conform AFP. Guvernul de la Ottawa a adăugat pe lista de sancțiuni 38 de entități și 24 de persoane, cu scopul de a 'reduce și mai mult capacitățile mi
Peru este îngrijorat de soarta cetățenilor săi înrolați de Rusia pentru războiul cu #Ucraina
Ministrul peruan de externe Carlos Espa și-a exprimat luni, în timpul unei vizite la Moscova, îngrijorarea față de situația concetățenilor săi înrolați în Rusia pentru războiul cu Ucraina, transmite AFP. În dialogul cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Lima a afirmat că dorește să reacțione
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea structurii de protecție de la Cernobîl
Donatorii reuniți luni la Paris au promis peste jumătate din suma de 500 de milioane de euro necesară pentru repararea structurii de izolare de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, avariată anul trecut de o dronă rusească, relatează AFP. 'Valoarea totală a angajamentelor confirmate se ridică acum la 278 de milioane de euro, pro
Alice Huang, cu o biografie plină de mistere, în centrul spionajului de la Nvidia
Alice Huang, o femeie de afaceri chineză și fostă directoare a firmei singaporeze Megaspeed, se află în centrul unei presupuse operațiuni de spionaj împotriva CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, în contextul în care o mare parte din cariera sa profesională rămâne învăluită în mister, relatează luni EFE. Ide














