Ursula Von der Leyen, o apropiată a cancelarului german Angela Merkel, la conducerea Comisiei Europene

Apropiată a cancelarului german Angela Merkel, Ursula von der Leyen, aleasă marţi pentru a prelua preşedinţia Comisiei Europene, soseşte la Bruxelles cu un bilanţ controversat la Ministerul Apărării, dar puternică printr-o imagine a unei europene convingătoare şi poliglote, relatează AFP.
Susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron, cu care ea a arătat o bună înţelegere la Salonul internaţional aeronautic din Bourget, în luna iunie, această francofilă este apreciată de Paris, în principal datorită unei bune cooperări pe probleme de apărare franco-germană.
În fruntea armatei germane de aproape şase ani, această femeie energică în vârstă de 60 de ani a fost cândva considerată ca succesorul desemnat al cancelarului care a numit-o ministru în fiecare din cele patru guverne ale sale (2005-2019) .
O serie de scandaluri, cu toate acestea, au afectat armata germană şi ministerul său de atunci: materiale depăşite, investiţii insuficiente, experţi plătiţi în plus, o creştere a extremei drepte ... Deci verdictul germanilor este greu: potrivit unui sondaj recent al cotidianului Bild, ea este considerată drept unul dintre cele doi miniştri cel mai puţin competenţi din guvern.
În pofida acestei imagini afectate, Ursula von der Leyen merge la Bruxelles, oraşul în care s-a născut şi a trăit până în adolescenţă, cu un avantaj important: încrederea Parisului şi a Berlinului, într-un moment în care Macron şi Merkel păreau că nu sunt de acord cu nimic. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Uniunea Europeană, 'îngrijorată' de noul plan israelian pentru Fâșia Gaza, face apel la 'reținere'
Uniunea Europeană este 'îngrijorată' de noul plan israelian privind 'cucerirea' Fâșiei Gaza și face apel să se dea dovadă de 'cea mai mare reținere', a declarat luni un purtător de cuvânt al serviciului său diplomatic, relatează AFP. 'Uniunea Europeană este îngrijorată de extinderea prevăzută a operațiunii fo
Franța: Ministerul de Interne înăsprește criteriile de naturalizare a străinilor
Ministrul de interne francez, Bruno Retailleau, a prezentat luni un nou ordin ce vizează înăsprirea criteriilor de naturalizare a străinilor, în materie de respectare a legilor, cunoaștere a limbii franceze și inserție pe piața muncii, transmite AFP. 'Această circulară reprezintă o ruptură', dar 'nu cu dreptul nostru', a subliniat R
O jurnalistă rusă, care risca ani grei de închisoare pentru criticile împotriva invaziei în #Ucraina, exfiltrată în Franța de RSF
Jurnalista rusă Ekaterina Barabaș, critic de cinema - care risca până la zece ani de închisoare pentru că a denunțat războiul dus de Moscova în Ucraina -a fost exfiltrată prin țări terțe, în Franța de către Reporters sans frontieres (RSF- Reporteri fără frontiere), a anunțat luni această organizație neguvernamentală în cadrul unei conferințe de
Trei civili uciși în atacuri cu drone ucrainene în regiunea rusă Kursk
Atacuri cu drone ucrainene au ucis luni trei civili în regiunea rusă Kursk, a anunțat guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Hinștein, relatează AFP. Forțele ucrainene au lansat un atac surpriză asupra teritoriului de la granița cu Ucraina în august 2024, cucerind aproximativ 1.400 de kilometri pătrați. Armata rusă desfășoară o ofensivă la s
Iranul afirmă că poziția sa față de negocierile cu SUA cu privire la programul nuclear rămâne neschimbată
Iranul rămâne angajat față de diplomație cu Statele Unite, a indicat luni guvernul de la Teheran, după ce a patra rundă de negocieri cu Washingtonul cu privire la programul nuclear, prevăzută să aibă loc pe 3 mai la Roma, a fost amânată din 'motive logistice', transmite Reuters. 'Noi ne-am anunțat angajamentul de a continua pe calea dia
Kremlinul afirmă că este necesară o întâlnire Trump-Putin
Kremlinul a declarat luni, referitor la o eventuală întrevedere în Arabia Saudită între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, că o întâlnire între cei doi este necesară, dar a precizat că liderul rus nu are prevăzută nicio deplasare în Orientul Mijlociu pentru jumătatea acestei luni, transmite Reuters.
UE vrea să investească 500 de milioane de euro pentru a atrage cercetători
Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen vor să-i atragă pe cercetătorii străini - amenințați în special în SUA de politicile administrației Trump - organizând în acest scop luni la Paris conferința Choose Europe for Science, relatează AFP. Președinta Comisiei Europene a anunțat în cadrul conferinței că Uniunea Eur
Mișcarea Hamas acuză Israelul că utilizează ajutorul umanitar ca mijloc de ''șantaj politic''
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a acuzat luni Israelul că utilizează ajutorul umanitar ca mijloc de ''șantaj politic'' și că este responsabil pentru ''agravarea catastrofei umanitare'' din Fâșia Gaza, informează France Presse. ''Respingem utilizarea ajutorului umanitar ca un mijloc de șantaj
Președintele Kenyei a scăpat nevătămat după ce o persoană din public a aruncat cu un pantof în el la un miting
Președintele kenyan William Ruto a reușit să se ferească de o lovitură cu un pantof: el a parat obiectul de încălțăminte cu brațul la un miting în provincia Migori din estul țării, relatează luni agenția Reuters. El a ținut duminică un discurs despre costul vieții în Kenya, subiect care a iritat publicul și l-a obligat pe șef
Tensiuni India-Pakistan: Armata pakistaneză a efectuat încă un test cu rachete
Armata pakistaneză a anunțat luni că a efectuat un test de lansare de rachete, al doilea în două zile, pe fondul tensiunilor în creștere cu India vecină, relatează AFP. ''Pakistanul a efectuat astăzi un test reușit de lansare a unei rachete Fattah, cu o rază de acțiune de 120 km'', a informat armata într-un co
Boris Pistorius, care susține #Ucraina, rămâne ministru al apărării în noul guvern al Germaniei (comentariu AFP)
Ministrul german al apărării Boris Pistorius, care a susținut ferm Ucraina în războiul cu Rusia, își va păstra portofoliul și în viitorul guvern de la Berlin, anunță luni AFP. În noua formulă guvernamentală, care va fi oficializată marți, Pistorius va coordona un program nou și amplu de reînarmare a Germaniei, cu
Noul plan al guvernului israelian ''sacrifică'' ostaticii din Gaza, denunță Forumul familiilor ostaticilor
Forumul familiilor, cea mai mare asociație din Israel a apropiaților ostaticilor, a acuzat luni guvernul israelian că ''îi sacrifică'' pe ostaticii ținuți în Gaza, după aprobarea unei extinderi a ofensivei israeliene în teritoriul palestinian, informează AFP. Acest
Militari din NATO și din #Ucraina participă la evenimentele de la Londra consacrate Zilei Victoriei în Europa
Mii de oameni erau așteptați luni pe străzile din centrul capitalei britanice Londra, într-o zi de sărbătoare legală, la debutul unei serii de evenimente care marchează împlinirea a 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial în Europa, VE Day (Ziua Victoriei în Europa), relatează dpa. Forțe armate
Rwanda discută cu Washingtonul în legătură cu primirea de migranți deportați de SUA
Autoritățile de la Kigali și Washington au început discuții referitoare la primirea de către Rwanda a unor imigranți deportați din Statele Unite, a anunțat duminică ministrul de externe rwandez Olivier Nduhungirehe, transmite luni Reuters. ''Suntem în discuții cu Statele Unite'', a spus Nduhungirehe într-un in
Parlamentul European și-a înăsprit de la 1 mai regulile privind activitățile de lobby
Parlamentul European și-a înăsprit regulile privind activitățile de lobby, la peste doi ani după scandalul Qatargate, care a fost urmat de una dintre cele mai mari investigații de corupție care a afectat Uniunea Europeană, relatează luni Politico