Mareşalul Haftar ameninţă că va ataca interesele Turciei în Libia

Mareşalul Khalifa Haftar a afirmat că va ataca interesele Turciei în Libia, acuzând Ankara că îi sprijină militar pe rivalii săi din Guvernul de uniune naţională (GNA) care a denunţat sâmbătă ameninţări "iresponsabile", relatează AFP.
După ce a suferit o înfrângere serioasă în cadrul ofensivei sale asupra capitalei Tripoli, omul forte din estul libian a ordonat forţelor sale să ia ca ţintă navele şi interesele Turciei, să interzică zborurile spre şi dinspre Turcia şi să îi aresteze pe cetăţenii turci din Libia, potrivit purtătorului său de cuvânt, generalul Ahmad al-Mesmari.
GNA, care controlează însă numai o parte a ţării, a promis că va garanta securitatea cetăţenilor străini, inclusiv a turcilor din Libia.
Trupele mareşalului Haftar, implicate de peste trei luni în cucerirea capitalei, acuză Turcia că sprijină GNA, recunoscut de comunitatea internaţională şi cu sediul la Tripoli.
Potrivit generalului Mesmari, Ankara intervine "în luptă în mod direct: cu soldaţii, cu avioanele şi pe mare cu navele sale". Aprovizionări cu arme şi muniţie sosesc direct din Turcia forţelor GNA peste Mediterana, a subliniat el.
La Tripoli, rivalii săi au dezminţit "categoric prezenţa militarilor străini sau de naţionalitate turcă în teritoriile sub controlul GNA", într-un comunicat al Ministerului de Interne.
Întrebat sâmbătă despre ameninţările mareşalului Haftar, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a răspuns că nu dispune de "nicio informaţie" pe această temă.
Turcia sprijină mai mult sau mai puţin discret forţele GNA, în pofida unei embargou asupra armelor impus de ONU Libiei după revolta din 2011 care a răsturnat guvernul Muammar Gaddafi.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul polonez de externe profită de disputa lui Musk cu Trump pentru a-l ironiza pe patronul Tesla
Ministrul polonez de externe l-a ironizat joi seară pe Elon Musk, folosindu-se de disputa dintre președintele SUA Donald Trump și patronul Tesla și SpaceX pentru a-i da replica la un atac din martie, relatează Reuters. Șeful diplomației poloneze Radoslaw Sikorski s-a văzut prins într-o ciocnire publică cu Elon Musk și secretarul de stat
Polonia: Președintele ales Nawrocki promite o poziție fermă față de premierul Tusk
Președintele ales conservator al Poloniei, Karol Nawrocki, a afirmat că prim-ministrul Donald Tusk trebuie să se pregătească pentru o 'rezistență puternică din partea palatului prezidențial', în contextul în care se profilează o bătălie între cei doi lideri, relatează vineri dpa. Vorbind, joi, în primul său inte
Militari americani au ajuns în Panama pentru exerciții de apărare a canalului
Forțe armate ale SUA au ajuns în Panama pentru exerciții militare de apărare a canalului dintre oceanele Atlantic și Pacific, transmite vineri AFP. Ambasada americană în Panama a comunicat că militarii 'se vor antrena alături de forțele de securitate panameze' în cadrul unor 'operațiuni în pădure'. Repre
SUA: Justiția suspendă interdicția anunțată de Trump vizând accesul studenților străini la Harvard
Justiția americană a suspendat joi măsura președintelui Donald Trump care viza să le interzică noilor studenți internaționali intrarea în Statele Unite pentru a urma cursurile Universității Harvard, o măsură care a transmis unde de șoc printre cei afectați, relatează AFP. Considerând că renumita instituție de învățământ
#Ucraina: Cel puțin patru morți la Kiev într-un atac al forțelor ruse cu drone și rachete balistice
Un atac al forțelor ruse cu drone și rachete balistice s-a soldat cu cel puțin patru nopți la Kiev în noaptea de joi spre vineri, au anunțat autoritățile locale, dar mai multe regiuni au anunțat bombardamente importante, relatează AFP. 'Patru persoane sunt confirmate moarte în capitală', a anunțat primarul Vitali Kliciko pe
SUA: Trump și Musk din aliați, dușmani
Alianța lor a fost spectaculoasă și intensă, ruptura lor la fel de intensă: Donald Trump și Elon Musk s-au sfâșiat public joi, acuzându-se reciproc unul de'nebunie', celălalt de 'ingratitudine', comentează AFP. Președintele american a asigurat pe rețeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui E
VIDEO/Brazilia: Bolsonaro audiat de poliție în dosarul fiului său
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a fost audiat de poliție joi în cadrul unei anchete împotriva unuia dintre fiii săi, suspectat că a cerut administrației Trump să sancționeze înalți oficiali brazilieni, invocând presupusa persecuție a tatălui său, notează AFP. Fostul șef de stat s-a prezentat la sediul Poliției federale la Bra
VIDEO/Distrugătorul nord-corean avariat a fost redresat (KCNA)
Nava de război nord-coreeană avariată în timpul lansării a fost redresată și ancorată la mal, a anunțat vineri presa de stat, citată de AFP. Pe 21 mai, un 'accident grav' a avut loc în cursul ceremoniei de lansare a distrugătorului de 5.000 de tone la șantierul naval Chongjin (nord-est), avariind o parte a fundului navei, p
Mexic: Dezincriminarea avortului respinsă într-unul din cele mai conservatoare state ale țării
Parlamentul din Guanajuato (centru), unul dintre cele mai conservatoare state din Mexic, a respins joi dezincriminarea avortului, un vot în contracurent cu o hotărâre a Curții Supreme din 2021, notează AFP. Aleșii locali au respins un proiect de lege privind dezincriminarea cu 19 voturi pentru și 17 împotrivă, în acest
Uniunea Europeană: Acord asupra unei serii de drepturi pentru pasagerii companiilor aeriene
Cele 27 de țări ale UE au convenit joi asupra unei serii de constrângeri impuse companiilor aeriene pentru a proteja drepturile pasagerilor, compensațiilor pentru întârzieri și termenului de răspuns la reclamații, notează AFP. Noul cadru stabilit prin acest acord își propune să stabilească reguli 'mai simple și mai
Mișcarea Hamas pregătită pentru noi discuții, 'serioase', în vederea unui armistițiu în Gaza
Hamas este pregătită să înceapă o nouă rundă de discuții, 'serioase', pentru a ajunge la un acord de armistițiu în Fâșia Gaza, a declarat negociatorul-șef al mișcării islamiste palestiniene, Khalil al-Hayya, într-un mesaj video publicat joi seară, transmite AFP. 'Ne reafirmăm disponibilitatea pentru o nouă r
SUA: După ruptura cu Trump, Musk scoate din funcțiune capsula spațială Dragon
Elon Musk a anunțat joi că va scoate din funcțiune capsula sa spațială Dragon, folosită în special de NASA pentru a transporta astronauți către Stația Spațială Internațională (ISS), în urma amenințării lui Donald Trump de a anula
VIDEO/Liban: Lovituri israeliene la periferia sudică a Beirutului după un apel la evacuare
Cel puțin cinci atacuri aeriene israeliene au vizat joi seara suburbiile sudice ale Beirutului, unde armata israeliană a declarat că a vizat ținte aparținând 'unității aeriene' a Hezbollahului pro-iranian după unui apel la evacuarea zonei, transmite AFP. Este a patra oară când Israelul vizează suburbiile sudice, bastioane a
SUA: Trump amenință să anuleze contractele guvernamentale ale lui Musk 'nebunul'
Donald Trump a asigurat joi pe rețeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui Elon Musk care, în opinia sa, 'a înnebunit' din cauza unei decizii a președintelui american defavorabilă mașinilor electrice, notează AFP. 'Cel mai simplu mod de a face economii de miliarde și miliarde de dolari din buget
Marea Britanie: Londra amenință Israelul cu 'noi acțiuni concrete' privind ofensiva din Gaza și restricțiile la ajutor
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a avertizat joi Israelul cu 'noi acțiuni concrete ca răspuns' la continuarea ofensivei în Gaza și restricțiile impuse privind ajutorul umanitar, declarație făcută după o întrevedere la Londra cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, relatează AFP. 'Prim-ministrul a reafirmat că dac