Liderii UE vor discuta în octombrie despre viitorul buget, pentru un acord înainte de sfârşitul anului

Liderii Uniunii Europene şi-au dat întâlnire în octombrie pentru o amplă discuţie politică referitoare la viitorul buget al Uniunii pentru 2021-2027, în vederea găsirii unei poziţii comune până la finalul anului, transmite AFP.
În urma primei zile a summitului de la Bruxelles, liderii europeni au prevăzut 'să facă schimb de puncte de vedere în octombrie 2019, vizând un acord înainte de sfârşitul anului', se arată în concluziile adoptate.
Potrivit unei surse din cadrul preşedinţie franceze, liderii 'nu au intrat deocamdată în partea dificilă negocierilor legată de cifre', lăsând această dezbatere pentru luna octombrie, după desemnarea noilor echipe din fruntea instituţiilor europene.
Obiectivul este de a se ajunge la o poziţie comună înainte de sfârşitul anului, astfel încât să înceapă negocierile cu Parlamentul European cu privire la viitorul cadru financiar multianual pe şapte ani.
Propunerea Comisiei Europene, aflată deja pe masă de peste un an şi puternic criticată, vizează să concilieze un buget mai ambiţios cu priorităţi noi (în materie de migraţie, securitate internă, apărare), în pofida retragerii Marii Britanii, unul din principalii contributori.
Aceasta va necesita, potrivit Comisiei, tăieri brutale din două sectoare emblematice şi istorice: Politica Agricolă Comună (PAC) şi politica de coeziune în favoarea regiunilor mai slab dezvoltate.
Din perspectiva comisarului pentru buget, germanul Günther Oettinger, care a abordat problema bugetului marţi, înaintea summitului, cu miniştrii afacerilor europene, este vorba despre găsirea unui compromis între trei mari puncte.
Există, în primul rând, problema plafonului contribuţiilor naţionale: Comisia propune ca acestea să urce până la 1,14% din PIB-ul UE-27, în timp ce Parlamentul European pledează pentru contribuţii mai mari, cu un plafon de 1,3%, iar anumite state vorbesc despre 1,0%.
Celelalte decizii vor viza amploarea 'acceptabilă' a tăierilor din PAC şi din politica de coeziune, precum şi bugetul ce va fi destinat noilor programe.
'Găsirea unui compromis între aceste trei puncte, în interiorul triunghiului, este principalul subiect pentru şefii de stat', a prevenit Oettinger.
Propunerea Comisiei fixează la 1.279 miliarde de euro bugetul pentru perioada 2021-2027, faţă de 1.087 miliarde pentru 2014-2020 în preţuri curente. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele Donald Trump vorbește la NBC despre un nou mandat, soarta TikTok și respectarea Constituției în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, își clarifică intențiile cu privire la un nou mandat și la soarta TikTok într-un interviu realizat vineri și difuzat duminică în cadrul emisiunii 'Meet the Press with Kristen Welker' de la NBC News. El a fost întrebat și dacă în SUA este respectată Constituția, după cum relatează agențiile internaț
Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție
Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de
Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne
Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.
Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune
Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an
Președintele ucrainean Zelenski face o vizită la Praga
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiționat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse. Șeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski,
O rachetă a lovit Israelul după un atac revendicat de rebelii yemeniți Houthi
O rachetă a lovit duminică teritoriul Israelului în apropiere de aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, transmite dpa. După ce s-au declanșat alarmele antiaeriene, forțele armate israeliene au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen și că se fac încercări de interceptare. Purtătoru
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită în Rusia în 7-10 mai
Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, când va participa la cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, a anunțat duminică Kremlinul printr-un comunicat preulat de Reuters de pe Telegram. Președinția de la Mosco
Încă o rachetă lansată din Yemen a vizat Israelul
Alarmele antiaeriene s-au auzit în Israel duminică; forțele armate au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen, transmite dpa, care observă că este a treia zi consecutiv când rebelii yemeniți Houthi atacă teritoriul israelian. Militarii israelieni au comunicat că au avut loc mai multe încercări de i
#Ucraina: Dronele rusești au rănit la Kiev 11 oameni, printre care doi copii
Un atac rusesc cu drone a rănit noaptea trecută la Kiev 11 oameni, printre care doi copii, au anunțat duminică oficiali și militari din capitala Ucrainei, citați de Reuters. Resturile de drone căzute au declanșat incendii în clădiri rezidențiale din cartierele Obolonski și Sviatoșinski ale capitalei ucrainene, a comunicat în mediil
Președintele sârb, în stare 'stabilă' după ce a fost internat la revenirea din Florida
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare 'stabilă', potrivit unei surse medicale, relatează AFP. Vucic, în vârstă de 55 de ani, 'a fost internat la Academia medicală militară imediat du
Kosovo: Parlamentul nu a reușit să-și aleagă președintele pentru a zecea oară
Parlamentarii kosovari nu au reușit pentru a zecea oară să-și aleagă sâmbătă un președinte, amânând și mai mult formarea unui guvern, la aproape trei luni după alegerile legislative, relatează AFP. Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile din 9 februarie, câștigate de partidul de guvernământ Vete
BTA: Peste 700 de militari vor participa la Ziua Vitejiei și la Parada Forțelor Armate Bulgare pe 6 mai
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, care este celebrată ca Zi a Vitejiei și a Forțelor Armate Bulgare, va fi marcată în centrul Sofiei pe 6 mai printr-o binecuvântare a culorilor și cu o paradă militară, a informat serviciul de presă al Ministerului Apărării. La paradă vor participa peste 700 de militari din Unitatea Gărzilor Naț
Premierul australian de centru-stânga revendică victoria în alegerile legislative
Șeful guvernului laburist australian Anthony Albanese a revendicat victoria în alegerile legislative de sâmbătă, într-un discurs adresat susținătorilor săi, relatează AFP. 'Mulțumesc poporului australian pentru că mi-a dat șansa de a continua să slujesc cea mai bună națiune din lume', a declarat premierul la Sydney.
Președintele sârb, internat într-un spital militar din Belgrad după revenirea din SUA (oficial)
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după ce a revenit din Statele Unite, a anunțat cabinetul său fără a preciza motivele acestei spitalizări, relatează AFP. Președintele Vucic 'a fost internat la Academia medicală militară imediat după aterizarea' la Belgrad,
#Ucraina: Armistițiul de trei zile are ca scop 'testarea pregătirii' Kievului pentru pace (Kremlin)
Kremlinul a declarat sâmbătă ca armistițiul de trei zile propus de Moscova, între 8 și 10 mai, are ca scop 'testarea pregătirii' Kievului de a face pace, Ucraina declarând, la rândul său, că este vorba de o încetare a focului prea scurtă pentru negocieri serioase, relatează AFP. 'Scopul armistițiului d