Executivul din Hong Kong a suspendat proiectul de lege privind extrădarea suspecţilor către China continentală
Executivul din Hong Kong a suspendat, sâmbătă, proiectul de lege privind extrădarea suspecţilor către China continentală, după aproape o săptămână de manifestaţii de stradă care au degenerat în violenţe în ultimele zile, transmit dpa şi AFP.
Şefa executivului local, Carrie Lam, a făcut un anunţ în această privinţă sâmbătă, cu o zi înaintea unui marş de protest care se anunţă unul de amploare, după ce duminica trecută au ieşit pe străzile din Hong Kong aproximativ 1 milion de persoane.
Într-o conferinţă de presă, Lam a subliniat că proiectul de lege nu va fi revocat, ci pur şi simplu suspendat pentru consultare publică.
''Cred că este o problemă de comunicare către opinia publică, aşa că eu sper că oamenii vor înţelege scopul iniţial şi vom putea restabili încrederea'', a spus ea.
În pofida acestui anunţ, demonstraţiile prevăzute pentru duminică se vor desfăşura conform planului iniţial.
Frontul Civic pentru Drepturile Omului, o coaliţie pro-democraţie care este organizatorul protestelor din Hong Kong din ultima săptămână, a precizat că duminică manifestanţii se vor reuni şi pentru a condamna folosirea forţei excesive de către poliţie contra demonstranţilor.
Metropola Hong Kong a cunoscut miercuri cele mai grave violenţe politice de după retrocedarea sa către China, în 1997. Zeci de mii de protestatari au fost dispersaţi cu gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene.
Opoziţia faţă de proiectul de lege reuneşte avocaţi, asociaţii juridice influente, camere de comerţ, jurnalişti, militanţi şi diplomaţi occidentali.
Presiunile diplomatice sunt în creştere după ce lideri precum premierul britanic Theresa May şi preşedintele american Donald Trump au reacţionat faţă de evenimentele din Hong Kong.
La rândul său, Uniunea Europeană s-a declarat îngrijorată de proiectul de reformă privind extrădarea din Hong Kong şi a cerut o consultare publică pe acest subiect.
De partea sa, China a denunţat joi ceea ce a numit ''o ingerinţă'' a Uniunii Europene în problemele din Hong Kong. ''Nicio ţară, nicio organizaţie şi niciun individ nu au dreptul de a se amesteca'' în afacerile din Hong Kong, ''care sunt exclusiv chestiuni interne chineze'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Geng Shuang.
Fosta colonie britanică, revenită în 1997 sub jurisdicţia Chinei, este de zeci de ani scena unor turbulenţe politice masive, pe fondul îngrijorării generate de amestecul tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump își exprimă simpatia pentru 'suferința' șefului Nvidia și susține că FBI efectuează o anchetă
Președintele american Donald Trump a apreciat luni că șeful Nvidia, Jensen Huang, 'suferă mult', într-un moment în care managerul gigantului de microprocesoare Nvidia este suspectat că a fost spionat de amanta sa în beneficiul Chinei, precizând în același timp că FBI efectuează o anchetă în acest caz.
SUA: O procedură de destituire împotriva secretarului apărării, lansată în Congres
O procedură de impeachment împotriva secretarului apărării american, Pete Hegseth, a fost inițiată luni în Congresul SUA de către un reprezentant republican, care invocă, printre altele, războiul din Iran și modul în care acest oficial al administrației președintelui Donald Trump l-a condus, relatează marți AFP. 'Secretar
Rusia susține că a lovit două nave de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au lovit o navă de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră, a relatat marți agenția de știri Interfax, conform Reuters. O altă navă de mărfuri a fost lovită la est de portul Odesa din Ucraina, a transmis agenția rusă.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Trump spune că vede un 'impuls pozitiv' către un acord cu Iranul
Președintele american Donald Trump a declarat luni că vede un 'impuls pozitiv' către un acord de încheiere a războiului cu Iranul, o țară pe care o consideră 'terminată din punct de vedere militar', în urma întâlnirii sale cu prim-ministrul Qatarului, stat mediator în acest conflict, relatează AFP. Negocierile pent
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
Șefa diplomației europene nu are ''așteptări mari'' privind contactele dintre Rusia, #Ucraina și SUA
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a afirmat luni că nu are mari așteptări privind noua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite, care va începe mâine, marți, la Abu Dhabi, considerând că Moscova nu a dat semne că ar fi dispusă să negocieze cu bună credință, informează EFE. ''Nu am mari aștept
UE trebuie să regândească securitatea luând în calcul creșterea influenței marilor companii tehnologice, spune Teresa Ribera
Uniunea Europeană trebuie să regândească securitatea pentru a ține cont de provocările și de riscurile generate de puterea tot mai mare a marilor companii de tehnologie, care depășește preocupările tradiționale legate de concurență, a declarat luni vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, informează Reuters. 'Treb
Turcia: Explozia de la uzina siderurgică din Izmir s-a soldat cu 16 morți, anunță președintele Erdogan
O explozie accidentală la o oțelărie din apropierea orașului-port Izmir, din vestul Turciei, s-a soldat cu 16 morți și 13 răniți, doi dintre aceștia fiind în stare foarte gravă, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan, după o reuniune de cabinet, informează AFP și Reuters. 'Circumstanțele acestui incident tragic - inclusiv m
O unitate a Gardienilor Revoluției iraniene s-ar afla în spatele atacurilor asupra frigiderelor din supermarketuri (anchetatori francezi)
Judecători de instrucție au fost însărcinați luni cu anchetarea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat în octombrie sisteme frigorifice din supermarketuri, iar ancheta indică spre Iran, a anunțat procuratura din Paris, transmite AFP. Parchetul a deschis o anchetă judiciară care îi vizează, în special, pe '
SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE. Serviciul Secret le-a spus jurnaliștilor prezenți în exteriorul Casei Albe să se adăpostească în sala de presă în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), la
Operatorii de infrastructuri vitale din Cehia vor primi atribuții noi pentru contracararea dronelor
Guvernul ceh a aprobat propuneri legislative pentru acordarea de atribuții mai largi operatorilor de infrastructuri vitale pentru eliminarea dronelor care pătrund în zone interzise, a comunicat luni ministerul de interne de la Praga conform agenției Reuters. Ministerul a arătat că inițiativele reprezintă o reacție la situația de securita
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, atenționează ONU
Aproape unul din trei afgani se confruntă cu foamete severă, în pragul iernii, potrivit unei evaluări realizate de Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), transmite luni dpa. Agenția ONU a precizat într-un comunicat publicat luni că, deși precipitațiile mai abundente au îmbunătățit disponibili
Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina 'este deja o altă țară' față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american Donald Trump că, în prezent, Ucraina 'este deja o altă țară' din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 'Din punct de vedere geografic, Ucraina este deja o altă țară. Realitatea de pe teren este evidentă. Cred că
Spania: Partidele de dreapta, bine cotate în sondaje pentru alegerile din 29 noiembrie
Partidul Popular (PP) conservator din Spania ar învinge Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, dar ar avea nevoie de formațiunea de dreapta Vox pentru a-și asigura o majoritate parlamentară, conform celor mai recente sondaje înaintea alegerilor generale din 29 noiembrie, informează luni Reuters.
Franța: Guvernul a anunțat o creștere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale
Guvernul francez a anunțat luni o creștere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestații generate de scăderea puterii de cumpărare și nemulțumirile tineretului, transmit AFP și EFE. Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plătești un angajat în Franța să fie de a












